Zuckerberg se pune pe citit: În 2015, o carte nouă la fiecare două săptămâni
https://www.ziarulmetropolis.ro/zuckerberg-se-pune-pe-citit-in-2015-o-carte-noua-la-fiecare-doua-saptamani/

Mark Zuckerberg, cofondatorul Facebook, a anunţat că provocarea sa pentru 2015 este să citească o carte nouă la fiecare două săptămâni, prin acest demers fiind interesat mai ales să înveţe lucruri noi despre diferite culturi, credinţe, istorii şi tehnologii.

Un articol de Petre Ivan|5 ianuarie 2015

La începutul fiecărui an, Mark Zuckerberg anunţă care este provocarea sa pentru anul care urmează şi care trebuie să îl ajute să înveţe ceva despre lumea înconjurătoare şi să îi extindă perspectiva dincolo de activitatea sa la Facebook.

Astfel, până în prezent, printre provocările anuale ale lui Zuckerberg s-au numărat să înveţe să vorbească mandarina (un dialect al limbii chineze), să cunoască în fiecare zi o nouă persoană care nu lucrează la Facebook, să scrie în fiecare zi un mesaj de mulţumire unei persoane care a făcut din această lume un loc mai bun, să devină vegetarian (sau să mănânce carne numai dacă ucide singur animalul pe care urmează să îl mănânce) şi să poarte cravată în fiecare zi.

Pe 31 decembrie 2014, Mark Zuckerberg a anunţat prin intermediul unui mesaj postat pe Facebook că este în căutarea unei provocări pentru anul 2015. Astfel, vineri, Zuckerberg, le-a mulţumit printr-un alt mesaj pe Facebook celor 50.000 de persoane care au conturi pe reţeaua de

The End of Power, prima carte pe ca Zuckerberg o va citit în 2015

The End of Power, prima carte pe ca Zuckerberg o va citit în 2015

socializare şi care i-au făcut sugestii cu privire la ce provocare ar trebui să aibă în vedere în 2015.

Potrivit lui Mark Zuckerberg, cele mai multe propuneri au avut legătură cu provocări ce ţin de citit. Astfel, Zuckerberg a spus că a decis că provocarea sa pentru 2015 va fi să citească o carte nouă la fiecare două săptămâni, punând accentul pe învăţarea unor lucruri noi despre diferite culturi, credinţe, istorii şi tehnologii.

„Sunt încântat de provocarea mea în domeniul lecturii. Consider că lectura este o activitate intelectuală care te împlineşte. Cărţile îţi permit să explorezi pe deplin un subiect şi să te afunzi mult mai profund în acesta decât ce îţi poate oferi cea mai mare parte a media în prezent”, a spus, printre altele, Mark Zuckerberg.

Prima carte pe care Mark Zuckerberg o va citi în acest an este „The End of Power”, de Moisés Naím, un volum care explorează modul în care lumea se schimbă în sensul oferirii unei puteri mai mari persoanelor, decât în mod tradiţional, când puterea a fost deţinută de mari guverne, organizaţii militare sau de altă natură.

Totodată, Mark Zuckerberg a creat şi o pagină pe Facebook destinată noii sale provocări – „A Year of Books”. Pe această pagină, Zuckerberg va Zuckerberanunţa ce cărţi va citi pe parcursul acestui an. De asemenea, el îi invită pe cei care au citit sau citesc cărţile respective să participe la discuţii pe această pagină de Facebook, care va fi moderată.

Pe de altă parte, Mark Zuckerberg a spus că a apreciat toate sugestiile făcute de utilizatorii Facebook cu privire la provocarea pe care ar trebui să o aibă în 2015. „Multe dintre sugestii s-au referit la faptul că trebuie să susţin financiar oamenii aflaţi în dificultate”, a spus Mark Zuckerberg, precizând că soţia sa, Priscilla, şi cu el îşi vor continua pe deplin activitatea caritabilă şi în acest an.

Unii dintre voi aţi sugerat să întâlnesc câte o nouă persoană în fiecare zi. Asta a fost de fapt provocarea mea în 2013. Alţii au sugerat să predau ore la şcoală. Am făcut şi acest lucru şi mi-ar plăcea să mai fac aşa ceva şi să fiu mai implicat în educaţie în acest an – Mark Zuckerberg.

Facebook este cea mai mare reţea de socializare din lume, având 1,35 miliarde de utilizatori activi în fiecare lună, fapt care înseamnă că aproape jumătate din populaţia conectată la internet la nivel mondial foloseşte această platformă măcar o dată pe lună, după cum relata la sfârşitul lui octombrie publicaţia The Wall Street Journal.

Foto: Zuckerberg – facebook

22
/05
/22

„Se estimează că un procent cuprins între 62 și 70% din populația generală se îndoiește într-un moment sau altul din carieră de legitimitatea statutului sau succesului”, afirma psiholoaga cliniciană Pauline Rose Clance în prima parte a anilor `80, când a început să studieze sindromul impostorului.

19
/05
/22

Asociația Bloc Zero a lansat primul număr al revistei de bandă desenată documentară POC!

10
/05
/22

După doi ani (2020 şi 2021), în care Premiile au fost acordate online și transmise în direct pe pagina de Facebook a revistei (cu laureaţii şi membrii juriului intervenind doar în faţa camerelor video), după ce, din motive de pandemie, Premiile au fost amînate din primăvară în toamnă, anul acesta revista noastră va acorda, din nou, Premiile Observator cultural la Teatrul Odeon, marţi, 17 mai, de la ora 19.00.

10
/05
/22

Salonul Internațional de Carte Bookfest, cel mai important salon de carte din România şi singurul eveniment al industriei editoriale care a reuşit să capete o dimensiune internaţională marcantă, revine în peisajul evenimentelor culturale din capitală după trei ani de absență pandemică. Peste 100.000 de vizitatori sunt așteptați la ediția din acest an a Bookfest, în perioada 1-5 iunie, în Pavilionul B2 al Complexului Expozițional Romexpo.

18
/04
/22

Cea mai recentă carte a scriitoarei Elena Ferrante, Invențiile ocazionale, a fost publicată recent în traducere la Editura Pandora M, în cadrul colecției Anansi. World Fiction. Este vorba despre un volum de eseuri care le oferă cititorilor o perspectivă asupra lumii interioare a autoarei și a identității sale de scriitoare, texte însoțite de o serie de ilustrații ingenioase semnate de Andrea Ucini – un tur de forță vizuală.

18
/04
/22

Cele mai bune materiale jurnalistice ale anului vor fi premiate în cadrul galei #Superscrieri11 care va avea loc pe 16 mai 2022. Superscrieri este o inițiativă independentă a Fundației Friends For Friends (FFFF.ro ), realizată împreună cu oameni și companii care vor să susțină responsabilitatea în documentarea și transmiterea realității.