Bolintineanu, Zoe Dumitrescu-Bușulenga şi Joe Dassin
https://www.ziarulmetropolis.ro/bolintineanu-zoe-dumitrescu-busulenga-si-joe-dassin-10-august/

Într-o zi de 20 august se năştea istoricul literar Zoe Dumitrescu-Buşulenga (1920) şi se stingeau din viaţă îndrăgitul cântăreţ Joe Dassin (1980) şi Dimitrie Bolintineanu, „unul dintre cei mai mari poeţi pe care i-a produs poporul român” (N. Iorga) şi „poate cel mai genial” (O. Densuşianu)…

Un articol de Petre Ivan|20 august 2016

Orfan de ambii părinți încă de la vârsta de 6 ani, tânărul Bolintineanu a fost crescut de rude mai avute. Se susține de timpuriu, precum Grigore Alexandrescu, I. L. Caragiale, Mihai Eminescu, prin slujbe funcționărești.

În 1841 era copist la Secretariatul de Stat, în 1843 – secretar la departamentul „pricinilor suditești”. Printr-un misterios concurs de împrejurări, e ridicat, în 1844, la rangul de pitar.

Faptul că publicase în 1842 admirabila poemă „O fată tânără pe patul morții”, prezentată elogios de Ion Heliade Rădulescu (și invocată mai târziu de Mihai Eminescu în Epigonii), a jucat, probabil, un rol decisiv.

Dimitrie Bolintineanu a scris foarte mult atât în proză cât și în versuri. Opera sa poetică cuprinde ciclurile Legendele istorice, Florile Bosforului, Basmele, Macedonele și Reveriile.

Tot într-o zi de 20 august:

1791: Navigatorul danez Vitus Jonas Behring a descoperit Alaska.

1884: A aparut primul mare cotidian, „Universul”. Primul director: Luigi Cazzavillan.

1940: Leon Troțki, creatorul Armatei Roșii și tovarăș al lui Lenin în Revoluția bolșevică a fost asasinat în Mexic unde fusese exilat de Stalin.

1968: Armatele pactului de la Varșovia au invadat Cehoslovacia, punând capăt perioadei de liberalizare a regimului comunist, cunoscută sub numele de Primăvara de la Praga.

1968: Pe poarta uzinei de la Colibași (Pitești) a ieșit primul autoturism românesc, Dacia 1100.

1991: Estonia își declară independența față de Uniunea Sovietică.

S-au născut:

1875: Constantin Giurescu, istoric român (d. 1918)

1890: H. P. Lovecraft, scriitor american (d. 1937)

1901: Salvatore Quasimodo, scriitor italian, laureat Nobel (d. 1968)

Amy Adams

Amy Adams

1920: Zoe Dumitrescu-Bușulenga, istoric literar român (d. 2006)

1937: Andrei Koncealovski, regizor și scenograf rus

1948: Robert Plant, cântăreț-compozitor englez (Led Zeppelin, Band of Joy, The Honeydrippers, și Page and Plant)

1974 Amy Adams, actriţă americană

S-au stins din viaţă:

1872: Dimitrie Bolintineanu, scriitor și publicist român (n. 1825 sau 1819)

1959: Dimitrie Iov, poet și prozator (n. 1888)

1980: Joe Dassin, cântăreț și compozitor franco-american (n. 1938)

Foto cu Bolintineanu, Zoe Dumitrescu-Bușulenga şi Joe Dassin – wikipedia

05
/01
/16

Într-o zi de 5 ianuarie (1932) se năştea Umberto Eco, unul dintre cei mai de seamă gânditori contemporani. Eseurile sale sunt adevărate modele ale genului. Strălucitoarea sa operă romanescă, începută în 1980 cu Numele trandafirului, este renumită pentru subtilele ei jocuri de limbaj şi pentru abundenţa simbolurilor şi aluziilor culturale.

16
/12
/15

În urmă cu aproape două secole și jumătate se năştea la Bonn, în Germania, Ludwig van Beethoven, unul dintre cei mai mari compozitori ai lumii. Ziua de 16 decembrie este considerată data de naştere a lui Beethoven, deoarece se ştie că el a fost botezat pe 17 decembrie, ori la vremea respectivă copiii erau botezaţi la o zi după naştere.

11
/11
/15

Actorul American Leonardo DiCaprio împlineşte, astăzi, 41 de ani. Tot într-o zi de 11 noiembrie s-au mai născut scriitorii Fiodor Mihailovici Dostoievski (1821), Alfred de Musset (1810), Kurt Vonnegut (1922), Carlos Fuentes (1928) şi Mircea Dinescu (1950), regizorii Rene Clair (1898) şi Mircea Mureșan (1928) şi actriţele Demi Moore (1962) şi Calista Flockhart (1964). De asemenea, într-o zi de 11 noiembrie se stingeau din viaţă filozoful danez Søren Kierkegaard (1855) şi politicianul român Corneliu Coposu (1995)

05
/11
/15

Într-o zi de 5 noiembrie se năştea Joe Dassin, unul dintre cei mai populari cântăreţi francezi ai anilor ‘60-’70 şi, totodată, unul dintre cei mai admiraţi şi la nivel mondial, autorul unor melodii precum “Et si tu n'existais pas", “À toi”, “Aux Champs-Elysées sau “L'Été Indien”

28
/10
/15

Într-o zi de 29 octombrie (1930) se năştea, la Bacău, intr-o familie din mica burghezie evreiască, scriitorul Radu Cosasu (Oscar Rohrlich), unul dintre cei mai apreciati scriitori români contemporani. Tot pe 29 octombrie avea loc premiera operei "Don Giovanni" , de Mozart, la Teatru Național din Praga, zi în care, în Olmsted County, Minnesota, venea pe lume actriţa americană Winona Ryder.

10
/10
/15

Într-o zi de 10 octombrie (2004), se stingea din viaţă actorul Christopher Reeve, devenit celebru pentru rolul din “Superman”. În 1995, la vârsta de 42 de ani, cel care l-a întrchipat pe Superman a suferit un accident de călărie, în urma căruia a rămas paralizat pentru tot restul vieţii.

23
/09
/15

Julio Iglesias a fost portar la Real Madrid, Julio Iglesias este artistul latin cu cele mai multe albume vândute, Julio Iglesias este singurul cântăreţ din lume care a primit primul Discul de Diamant, Julio Iglesias a participat în 1969 la "Cerbul de Aur", unde, evident, nu a câştigat niciun premiu.

15
/09
/15

Într-o zi de 15 septembrie (2009), se stingea din viaţă Nicu Constantin, unul dintre cei mai mari actori români de comedie. Nicu Constantin a avut nenumărate roluri în teatrul de revistă şi în scheciuri TV şi a jucat în aproape 30 de filme, dintre care amintim: "Împuşcături pe portativ" (1966), "Totul pentru fotbal" (1978), "Alo, aterizează străbunica" (1981), "Grăbeşte-te încet" (1981), "Secretul lui Bachus" (1983) şi "Harababura" (1990)