Festivalul Internaţional de Film Transilvania a obţinut o finanţare de 497.000 de lei de la CNC
https://www.ziarulmetropolis.ro/festivalul-international-de-film-transilvania-a-obtinut-o-finantare-de-497-000-de-lei-de-la-cnc/

Festivalul Internaţional de Film Transilvania (TIFF) a obţinut o finanţare de 497.000 de lei din partea Centrului Naţional al Cinematografiei (CNC), aceasta fiind cea mai mare sumă alocată unui eveniment cinematografic care se va desfăşura în prima jumătate a anului viitor, informează site-ul CNC. Festivalul Internaţional de Film Transilvania (TIFF) ajunge anul viitor la cea […]

Un articol de Andrada Văsii|8 noiembrie 2012

Festivalul Internaţional de Film Transilvania (TIFF) a obţinut o finanţare de 497.000 de lei din partea Centrului Naţional al Cinematografiei (CNC), aceasta fiind cea mai mare sumă alocată unui eveniment cinematografic care se va desfăşura în prima jumătate a anului viitor, informează site-ul CNC.

Festivalul Internaţional de Film Transilvania (TIFF) ajunge anul viitor la cea de-a XII-a ediţie, care se va desfăşura între 31 mai şi 9 iunie. TIFF a primit anul trecut, pentru ediţia din 2012, o finanţare de 621.000 de lei din partea Centrului Naţional al Cinematografiei (CNC).

Pe locul al doilea în ordinea finanţărilor, anul acesta, se află Festivalul Internaţional de Film Politic Cinepolitica, un eveniment care anul acesta a avut prima ediţie. Asociaţia „Cultură şi Imagine”, care organizează festivalul, a primit o sumă de 245.000 de lei din partea CNC.

Următorul festival de film finanţat de Centrul Naţional al Cinematografiei, în ordinea descrescătoare a sumelor acordate, este NexT. Festivalul de scurt şi mediu metraj a fost fondat în memoria regizorului Cristian Nemescu şi a sound designer-ului Andrei Toncu şi se va desfăşura între 10 şi 14 aprilie 2013. Centrul Naţional al Cinematografiei a acordat o sumă de 128.000 de lei pentru ediţia de anul viitor a festivalului NexT.

De asemenea, Centrul Naţional al Cinematografiei finanţează următoarele festivaluri care se desfăşoară în prima jumătate a anului viitor: Festivalul Internaţional de Film Bucureşti (120.000 de lei), Festivalul Internaţional de Film Central-European „7+1” (100.000 de lei ), Festivalul Internaţional de Film şi Carte pentru Copii – Dream Fest Slatina (100.000 de lei), Târgul de Film „Golden Carpathian” (96.600 de lei), Festivalul Internaţional de Film TimiShort (65.000 de lei), Zilele Filmului Românesc (57.000 de lei), Festivalul Internaţional de Film Documentar „One World Romania” (44.000 de lei) şi Festivalul de Film „Cinevil” (25.000 de lei). În aceeaşi categoria a intrat şi gala premiilor UCIN (Uniunea Cineaştilor) pentru producţia filmului românesc 2012 (75.000 de lei).

De asemenea, Centrul Naţional al Cinematografiei a finanţat în această sesiune gala premiilor Gopo, cu 180.000 de lei, workshop-ul de animaţie al asociaţiei Este’n’Est (care organizează şi festivalul de animaţie Anim’est. Workshop-ul a primit o finanţare de 100.000 de lei. Asociaţiile de specialitate au primit finanţare pentru standuri la unele dintre cele mai mari festivaluri din lume. Astfel, Asociaţia pentru Promovarea Filmului Românesc a primit 122.400 de lei pentru standul de la Festivalul de la Cannes şi 100.000 de lei pentru organizarea standului românesc de la festivalul de Film de la Berlin. De asemenea, Este’n’Est a primit 50.000 de lei pentru standul românesc de la festivalul de film de la Clermont-Ferrand.

 

 

Sursa: Mediafax

19
/06
/17

Într-o zi de 19 iunie se nășteau actriţa Irina Petrescu, criticul George Călinescu sau scriitorul Salman Rushdie și se stingeau din viață scriitorul laureat cu Nobel William Golding și actorul James Gandolfini (2013).

18
/06
/17

Festivalul Internațional de Film NexT anunță o dezlănțuire de forțe mistice în #OrasulNexT. Creaturi fantastice, zâne și câteva vrăjitoare vor lua cu asalt oaza de natură din jungla urbană a Bucureștiului, cunoscută și sub numele de Grădina Botanică.

17
/06
/17

Tocmai ce a avut loc la Naționalul bucureștean premiera națională a spectacolului „Umbre”, în regia tânărului Vlad Cristache, după o piesă de Marilia Samper, o doamnă dramaturg foarte apreciată, originară din Brazilia, stabilită la Barcelona, după ce a locuit în Irak, Mexic sau Guatemala.

16
/06
/17

Editura Nemira publică în colecția Yorick de teatru și arte ale spectacolului cartea-eveniment a regizorului Lucian Pintilie, Bricabrac – o ediție revizuită și adăugită de autor. Volumul a fost declarat ”Cea mai bună carte străină” de Sindicatul Criticilor de Cinema din Franţa în 2010.

16
/06
/17

Duminică 18 iunie 2017, de la ora 20.00, în Sala Mare a Teatrului Naţional I.L. Caragiale, publicul bucureştean este aşteptat cu o nouă reprezentaţie de excepţie a spectacolului - concert Magic Național, ultima reprezentaţie din această stagiune.

16
/06
/17

Într-o zi de 16 iunie (1890) se năştea filosoful Nae Ionescu, considerat figura centrală a unei epoci şi a unei generaţii (Mircea Eliade, Constantin Noica şi Mihail Sebastian i-au fost elevi) despre care s-a scris la extreme

15
/06
/17

Proiectul Tango la cetate se deschide în luna iunie prin două concerte susţinute la Hunedoara (16 iunie) şi Alba Iulia (24 iunie) de binecunoscutul grup Argentango. La Hunedoara concertul va avea loc la Castelul corvinilor, în Sufrageria Bethlen pe 16 iunie de la ora 19,00 iar la Alba Iulia, proiectul va fi inclus în “Sărbătoarea muzicii” şi se va desfăşura în Piaţa cetăţii de la ora 18.00

15
/06
/17

„Taina sufletului”, spectacolul-eveniment realizat de Philippe Genty, cu participarea lui Mary Underwood. Cu umor în crearea de vise și metafore, „Taina sufletului” a fost, pentru publicul prezent în sala Faust a Fabricii de Cultură, o călătorie alături de un om care a împărtășit, prin imagini, marionete, dans și muzică, viziuni ale călătoriei sale interioare - lumea în care sublimul întâlnește spaima și poezia. Foarte bine primită de spectatori, reprezentația va avea parte și de un bis, azi, 15 iunie, la ora 16:00.