Filmele sentimentale influenţează opiniile politice
https://www.ziarulmetropolis.ro/filmele-sentimentale-influenteaza-opiniile-politice/

Conform uni studiu făcut de cercetătorii americani de la Universitatea din Notre Dame, Indiana, filmele sentimentale au o influenţă mai mare asupra opiniilor politice ale unei persoane decât ştirile şi campaniile electorale. Conform studiului efectuat asupra unui grup de persoane.

Un articol de |30 decembrie 2013

Conform uni studiu făcut de cercetătorii americani de la Universitatea din Notre Dame, Indiana,  filmele sentimentale au o influenţă mai mare asupra opiniilor politice ale unei persoane decât ştirile şi campaniile electorale.

O echipă de cercetători în ştiinţe politice de la Universitatea din Notre Dame, Indiana, a efectuat un experiment asupra unui grup de persoane.

Acestea au vizionat o serie de filme hollywoodiene cu un mesaj liberal subiacent, conform independent.co.uk.

S-a constatat faptul că spectatorii care „nu erau pregătiţi” să aibă o atitudine critică faţă de filmele vizionate au fost mai predispuşi la „o schimbare de stânga” în atitudini decât ceilalţi.

Cercetătorii, care şi-au propus să exploreze puterea mesajelor politice din filmele cu succes la public, au descoperit că „acestea au capacitatea de a schimba atitudini, mai ales în chestiuni care nu au fost acoperite de presă”.

În jur de 300 de studenţi ai Universităţii din Notre Dame – jumătate dintre aceştia considerându-se conservatori – au fost chestionaţi în legătură cu preferinţele lor politice, au vizionat un film, apoi au fost întrebaţi din nou care sunt simpatiile lor politice.

Filmele sentimentale

Unii au fost rugaţi să vizioneze un film de „control”, considerat fără niciun fel de tendinţe politice, în timp ce alţii au vizionat „Mai bine nu se poate/ As Good as It Gets”, cu Jack Nicholson în distribuţie, şi „Omul care aduce ploaia/ The Rainmaker”, cu Matt Damon în rolul principal.

Todd Adkins, coordonatorul studiului, a afirmat că în cazul celor care au vizionat filme cu mesaje liberale – fie subtile, fie mai directe – a fost remarcată o probabilitate mai mare de a adopta simpatii de stânga, indiferent de convingerile lor politice de până atunci.

„Spectatorii au aşteptarea de a se simţi bine şi nu sunt pregătiţi să întâlnească şi să evalueze mesajele politice, aşa cum se întâmplă în timpul campaniilor electorale şi a ştirilor”, a declarat Todd Adkins, în studiul publicat în ediţia din decembrie a revistei Social Science Quarterly, notează Mediafax.

Pe lângă punerea în lumină a influenţei politice potenţiale a filmelor cu succes la public, studiul arată că „o asemenea influenţă persistă în timp şi nu este moderată de partizanat, ideologie sau cunoştinţe politice”, a precizat Todd Adkins.

Foto cu Filmele sentimentale:  Sleepless in Seattle, As Good as It Gets – Cinemagia

23
/06
/23

KINOdiseea, cel mai mare festival internațional de film pentru publicul tânăr (copii și adolescenți) din Europa de Sud-Est revine cu o nouă ediţie ALTFEL, între 23 și 25 iunie, la Prăjitoria Buimac din București și Cinema Unirea din Botoșani

21
/06
/23

A zecea ediţie a Festivalului Ceau, Cinema! de la Timişoara va celebra cinematografia norvegiană printr-un focus organizat în parteneriat cu Festivalul Internaţional de Film de la Bergen (BIFF). Secţiunea va cuprinde un cineconcert cu o capodoperă a cinematografiei mute, o serie de filme recente şi clasice, precum şi întâlniri cu cineaşti şi experţi norvegieni.

21
/06
/23

Duminică seară, 3200 de spectatori au urmărit filmul Asteroid City (r. Wes Anderson, 2023) în Piața Unirii din Cluj-Napoca, marcând astfel finalul unei noi ediții spectaculoase a Festivalului Internațional de Film Transilvania (9 – 18 iunie)

13
/06
/23

Una dintre cele mai importante instituții ale cinematografiei, The International Cinema Technology Association (ICTA) și-a anunțat recent câștigătorii EMEA Awards. Premiul central a fost acordat multiplexului Cineplexx Ljubljana (Slovenia) la categoria „Cel mai bun cinematograf nou construit al anului".

10
/06
/23

200 de filme din 45 de țări, 380 de proiecții, peste 1000 de invitați – sunt doar câteva dintre cifrele ediției Festivalului International de Film Transilvania care și-a deschis porțile vineri, 9 iunie.