Începe Festivalul Internaţional de Teatru de la Sibiu
https://www.ziarulmetropolis.ro/incepe-festivalul-international-de-teatru-de-la-sibiu/

A 23-a ediţie a Festivalului Internaţional de Teatru de la Sibiu începe astăzi. În cele 10 zile ale FITS, care beneficiază anul acesta de un buget de 9 milioane de euro, spectatorii se vor putea bucura de peste 430 de spectacole şi evenimente naţionale şi internaţionale.

Un articol de Petre Ivan|10 iunie 2016

În total au fost puse în vânzare peste 8.000 de bilete, valabile pentru 35 de reprezentaţii programate în săli, din totalul de 131 de evenimente la care se percepe bilet.

Spectatorii pot achiziţiona ultimele bilete pentru FITS, via eventim.ro, sau prin intermediul Agenţiei Teatrale din Sibiu, strada Nicolae Bălcescu nr. 17.

Am făcut absolut tot ce a depins de noi, ca organizatori, să deschidem Casa de Cultură a Sindicatelor şi Sala Studio, acolo unde erau programate un număr de 22 de reprezentaţii. (…). Am reuşit – cu excepţia a trei spectacole – să mutăm toate spectacolele în alte spaţii, printr-o mobilizare exemplară a tuturor celor implicaţi. Mulţumesc publicului pentru bunăvoinţa şi înţelegerea arătate! Vă aşteptăm cu drag la Festival.  – Constantin Chiriac, preşedinte FITS

Festivalul Internaţional de Teatru de la Sibiu

În programul acestui an se regăsesc unele dintre cele mai importante personalităţi ale artelor spectacolului din lume, dar şi unele dintre cele mai dinamice companii de teatru, dans sau circ, pregătite să susţină atmosfera superbă de festival.

Pe lângă spectacolele de teatru, dans, circ şi muzică programate indoor, la FITS publicul poate participa la spectacolele de stradă (outdoor), spectacole lectură, conferinţe speciale, lansări de carte, ateliere, filme, întâlnirea şcolilor de teatru şi Bursa de Spectacole de la Sibiu. Organizatorii promit o experienţă complexă, cu un program de o calitate exemplară şi de o diversitate unică.

Foto: Festivalul Internaţional de Teatru de la Sibiu –Sebastian Marcovici, fits.ro

26
/04
/24

Centrul Național al Dansului București (CNDB) anunță programul de spectacole pentru luna mai. Unul dintre evenimentele importante ale lunii este premiera spectacolului de dans contemporan Memetics, în coregrafia lui Sergiu Diță, urmată de trei producții CNDB – BLOT, Bodies on The Line, Patosfera și de Miercurea Lejeră, un proiect care prezintă pe scenă idei unice și irepetabile într-o formă performativă.

25
/04
/24

Asociația Culturală Control N dă startul înscrierilor la a treia ediție a New Draft. Rezidența de dezvoltare de scenarii dedicată proiectelor din România și Republica Moldova se adresează regizorilor și scenariștilor, proaspeților absolvenți de facultăți de profil și autorilor din medii conexe, cu proiecte în faza de început.

25
/04
/24

Cea de-a treia ediție din România a competiției de pictură live Art Battle va avea loc pe 27 aprilie, la Palatul Bragadiru din București (Calea Rahovei nr. 147-153) aducând în fața publicului atât concursul contra cronometru care aduce publicul în fața procesului de creație, alături de re-LEAF, o ediție de "interior" a târgului de artă contemporană LEAF (Limited Edition Art Fair) eveniment organizat de Galeria Celula de Artă în parteneriat cu Săfițicuminți. Biletele pentru public sunt disponibile pe LiveTickets.

24
/04
/24

O nouă traducere din opera lui Paul Auster, unul dintre cei mai spectaculoși și inventivi scriitori ai Americii, a cărui operă a fost publicată în mai mult de patruzeci de limbi, a ajuns de curând în librăriile fizice și online din întreaga țară.

22
/04
/24

6 manageri și 30 de ghizi și muzeografi din toată țara au participat la Râșnov la două sesiuni de training pentru dezvoltarea abilităților de gestionare și management strategic al obiectivelor de patrimoniu istoric, documentarea istorică, interpretarea informațiilor, comunicarea și interacțiunea directă cu publicul vizitator.

22
/04
/24

460 de ani se împlinesc pe 23 aprilie de la nașterea celui considerat cel mai mare dramaturg al tuturor timpurilor. Multe povești și multe legende au circulat despre el în tot acest timp.