Johnny Logan concertează în noiembrie, la Sala Palatului
https://www.ziarulmetropolis.ro/johnny-logan-concerteaza-in-noiembrie-la-sala-palatului/

Johnny Logan, cunoscut la nivel internaţional sub denumirea ,,Mister Eurovision”, după ce a câştigat de trei ori trofeul competiţiei, va concerta pe 16 noiembrie, la Sala Palatului din Bucureşti.

Un articol de Andrada Văsii|11 septembrie 2013

Johnny Logan, cunoscut la nivel internaţional sub denumirea ,,Mister Eurovision”, după ce a câştigat de trei ori trofeul competiţiei, va concerta pe 16 noiembrie, la Sala Palatului din Bucureşti.

Johnny Logan va cânta pentru prima dată live pe o scenă din Bucureşti, pe 16 noiembrie, la Sala Palatului. Artistul a mai vizitat România, fiind invitat special al unor spectacole de televiziune.

Potrivit organizatorilor concertului, Johnny Logan ,,îşi aminteşte cu plăcere de căldura cu care a fost primit în România, ospitalitatea şi mâncarea românească”.

Pe scena Sălii Palatului, fanii lui Johnny Logan vor putea asculta live hituri precum: ,,Why Me”, ,,Hold Me Now”, ,,Praying” şi ,,Galway Girl”.

Johnny Logan s-a născut pe 13 mai 1954, în Melbourne, Australia, iar la vârsta de trei ani s-a mutat împreună cu familia în Irlanda. Pasiunea pentru muzică a moştenit-o de la tatăl său, tenorul Patrick O’Hagan.

Johnny Logan – un parcurs sub semnul muzicii

Tot tatăl său a fost cel care i-a descoperit şi cultivat vocea specială, în cadrul turneelor în care Johnny îşi însoţea tatăl şi repeta în culise alături de el.

Recunoaşterea şi admiraţia publicului din toată lumea apare în 1980, după câştigarea primul trofeu Eurovision. Au urmat alte două trofee – în 1987, când a interpretat ,,Hold Me Now”, şi, în 1992, pentru compoziţia melodiei ,,Why Me”. În cariera sa de peste 40 de ani, ,,Mister Eurovision” a lansat 19 albume, cele mai multe melodii fiind compuse chiar de artist.

Johnny Logan

Johnny Logan va concerta pe 16 noiembrie, la Sala Palatului din Bucureşti.

Pentru spectacolul din 16 noiembrie preţurile biletelor sunt: 250 de lei (la categoria VIP), 200 de lei (categoria I), 150 de lei (categoria a II-a), 100 de lei (categoria a III-a) şi 50 de lei (categoria a IV-a).

Biletele pot fi achiziţionate, începând de luni, din magazinul BILETOO din Unirea Shopping Center, magazinele Flanco, librăriile Adevărul, magazinele Diverta, Muzica, Sala Palatului, Librăria Eminescu, Palatul Naţional al Copiilor, magazinele Germanos, Vodafone, Oficiile Poştale semnalizate Bilete.ro şi staţia de metrou Unirii 1, notează Mediafax.

De asemenea, cei care doresc să comande biletele online, o pot face de pe biletoo.ro, blt.ro, bilet.ro, bilete.ro, myticket.ro şi eventim.ro.

Foto credit: Johnny Logan, Alfred Hutter

04
/07
/17

Tango la cetate continuă în luna iulie cu alte două concerte susţinute la Bistriţa, în cadrul Festivalului de poezie şi muzică de cameră (9 iulie, Sinagoga) şi la Biertan, în cadrul festivalului Icon Arts Transilvania (28 iulie, Cetatea Biertan) de binecunoscutul grup Argentango, după succesul primelor două concerte din serie din luna iunie, susţinute la castelul Corvinilor din Hunedoara şi în Piaţa cetăţii din Alba Iulia.

29
/06
/17

Poezia lui Walt Whitman pe muzică blues, jazzul cântat la gonguri, clopote sau la două chitare simultan, influențe electro, rock și world music, concurs de jazz și workshop-uri cu artiști de Grammy, iată ce promite Bucharest Jazz Festival pentru ediția din acest an.

28
/06
/17

Între 23 și 25 iunie, Fundația ParteR cu sprijinul Consiliului Județean Tulcea organizează cea de-a patra ediție a Festivalului Dobrojazz – festival internațional de ethno-jazz – care va avea loc la Tulcea, în curtea Casei Avramide (str. Progresului 32). Deschiderea oficială a evenimentului va avea loc pe 23 iunie, începând cu ora 20.00.

23
/06
/17

Artiștii care doresc o carieră internațională, contracte care să le permită bugete de dezvoltare sau concerte la Eurosonic, Reeperbahn, Tallin Music Week, Where’s The Music, MENT, Novarock, Hurricane, Lollapalooza și alte mari festivaluri ale lumii au șansa unică să-i întâlnească la Sibiu pe cei mai importanți decidenți din industria muzicală europeană, reuniți în perioada 27-29 iulie pentru prima ediție East European Music Conference.

23
/06
/17

Hit-ul „Despacito“, cântat de Luis Fonsi şi Daddy Yankee, a stârnit isterie în întreaga lumea. Pe lângă faptul că de şase săptămâni este pe primul loc în prestigiosul top Billboard Hot 100, peste 10 milioane de persoane au ascultat, în doar 24 de ore, piesa difuzată de radiourile din Statele Unite.

22
/06
/17

În februarie 1938, vocea Mariei Tănase răsuna pentru prima dată „pe viu" la Radio România, într-un program de cântece româneşti, la emisiunea „Ora satului". Douăzeci de ani mai târziu, celebră deja, Maria Tănase era invitată din nou la microfonul Radioului, să vorbească despre locul în care s-a născut şi despre cântecele sale. Autorul interviului a rămas anonim, ca şi violonistul care cântă discret în fundal.

22
/06
/17

După o stagiune intensă, care a adus în fața publicului nume sonore ale scenei muzicale naționale și internaționale, și un program la granița între clasic și contemporan, Orchestra Națională Radio susține, alături de Corul Academic Radio, ultimul concert din acest sezon la Sala Radio vineri, 23 iunie, ora 19.00.

22
/06
/17

În ziua dinaintea prezentării spectacolului ”Naharin’s Virus” în FITS 2017, una dintre conferințele de la Librăria Habitus l-a avut ca invitat pe unul dintre cei mai aclamați coregrafi contemporani, colaborator al celor mai importante companii de dans din lume. Un om și un artist care intrigă, năucește și totodată provoacă revelații profunde despre dans, corp și mișcare.

20
/06
/17

Orchestra de Cameră Radio încheie stagiunea la Sala Radio miercuri, 21 iunie, ora 19.00, cu un concert-eveniment sub bagheta lui Jankó Ferenc - Zsolt, dirijor permanent al Operei de Stat din Cluj-Napoca, al Filarmonicii din Oradea și dirijor asistent al Budapest Festival Orchestra.