Nebun din dragoste: suntem legaţi unul de altul şi aşa vom fi mereu!
http://www.ziarulmetropolis.ro/nebun-din-dragoste-suntem-legati-unul-de-altul-si-asa-vom-fi-mereu/

Spectacolul „Nebun din dragoste“, după textul lui Sam Shepard, regizat de Claudiu Goga, a redeschis Sala Atelier a Teatrului Naţional Bucureşti.

Un articol de Georgiana Ene|18 Noiembrie 2013

Spectacolul „Nebun din dragoste“, după textul lui Sam Shepard, regizat de Claudiu Goga, a redeschis Sala Atelier a Teatrului Naţional Bucureşti.

Am plecat, m-am întors!

Sam Shepard propune o poveste de dragoste bazată pe suferinţă, avându-i ca protagonişti pe May şi pe Eddie şi în care dezvăluie cu emoţie vibraţii din straturile adânci ale vieţii obişnuite. Tema aleasă de autor este cea a obsesiei, care distruge o pasiune întunecată şi care va fi dezvăluită abia în final.

Subiectul gravitează în jurul iubirii – iubire petrecută în trecut, iubire vinovată, iubire asumată sau iubire nevinovată – care dă sens afirmaţiei: pe cine iubim şi cum iubim, nu ştim niciodată!

May (Diana Cavallioti) întruchipează femeia sedusă şi abandonată; femeia care îl acceptă în viaţa ei pe bărbatul pe care îl iubeşte, dar pe care în final se hotărăşte să-l respingă definitiv. Din cauza unei alte femei!

Diana Cavallioti are nerv şi forţă să-şi construiască personajul, să-l aducă în faţa publicului şi să-l controleze prin trăirile ei pasionale, aproape dure. Iubirea căreia îi caută o rezolvare este o iluzie de care se agaţă cu disperare. În esenţă, May este fragilă. Este sensibilă şi este femeia care are nevoie de atenţie, de gesturi simple şi tandre, dar care trebuie să aibă control asupra situaţiei.

Cum ar putea May să pună capăt iubirii tragice în care e prinsă? Deşi se străduieşte din răsputeri, pare că nu va reuşi s-o facă vreodată.

Diana Cavallioti

Cel care îi dă replicile lui May, Eddie – interpretat de Gavril Pătru, reprezintă bărbatul cuceritor şi fantezist – fantezia fiind însuşirea supremă cu care îşi poate înnobila dragostea – care poate obţine orice, de la orice femeie, inclusiv de la May, chiar dacă ea îl respinge, dar la care el se întoarce de fiecare dată!

Fiecare individ, pus într-o asemenea situaţie, îşi va căuta circumstanţe atenuante şi îşi va argumenta fiecare decizie… problema ar fi acceptarea, iertarea, dar acestea vor aduce liniştea, linişte care nu e deloc pe placul publicului şi nici al dramaturgului.

Gavril Pătru

În jocul gălăgios al regăsirii celor doi – multă acţiune fizică şi zgomot puternic de uşi trântite, intenţionat alese pentru a sublinia şi mai bine dragostea lor pasională şi mistică, într-un decor minimalist – intervine din când în când un alt personaj: viziunea lor, Bătrânul.

Spectatorul îl vede încă de la început, într-un spaţiu separat de cel al actorilor principali, stând într-un balansoar, sub o pătură şi cu o sticlă de whisky în braţe. Intervine în conversaţia lor doar în anumite momente, lăsând impresia că este mult mai prezent decât ei.

nebun din dragoste

Mihai Călin, Gavril Pătru şi Diana Cavallioti, în spectacolul „Nebun din dragoste“

May şi Eddie se aud şi atunci când nu scot niciun cuvânt. Gândurile lor sunt sonore prin gesturi şi prin atitudine. Avându-l pe Bătrân în spaţiul lui, care însă în anumite momente interferează cu cel al jocului, spectatorul nu ştie cui să atribuie viziunea: femeii sau bărbatului?

Toate cele trei personaje spun poveşti contradictorii despre trecutul lor comun, iar fiecare poveste scoate la iveală scindarea şi contopirea identităţii, în cadrul legăturilor care îi unesc pe toţi. Conflictul romantic la care asistăm oglindeşte dorinţa bărbatului de a controla povestea femeii.

Acest lucru naşte o întrebare: este Bătrânul doar o proiecţie a conştiinţei în minţile celor doi? Doar spectatorul poate să decidă!

Suntem legaţi unul de altul şi aşa vom fi mereu!

Această afirmaţie este adevăr, iluzie sau minciună? Şi dacă oricare dintre acestea trei ar fi corectă, ce semnificaţie ar avea?

În jocul recunoaşterii şi al asumării faptelor, îşi face apariţia un al patrulea personaj, iubitul actual a lui May. Iubit, care este mai întâi ridiculizat de Eddie şi supus unor chinuri. Nu, nu fizice, ci psihice. Acesta este martorul discuţiei dintre cei doi, în căutarea adevărului.

De altfel, este singurul dintre toţi cei prezenţi care nu are o istorie, deci nu are ce să nege şi nici ce să contrafacă. Toate acestea se regăsesc în întrebările inocente pe care le pune şi în sinceritatea răspunsurilor pe care le dă. La final de poveste însă, iese din scenă schimbat, pentru că are deja o istorie!

Sam Shepard face personajele să-şi recunoască trecutul. Odată cu derularea poveştii, publicul nu ştie ce să mai creadă. Cine sunt cei doi şi de ce ceea ce îi leagă, totuşi îi desparte? Personajul din umbră prinde încet–încet contur şi devine vizibil în amintirile celor doi, iar povestea capătă sens şi, în final, personajele rămân mute de uimire.

nebun din dragoste

Ioan Andrei Ionescu, Gavril Pătru şi Diana Cavallioti, într-o scenă din spectacol

M-am întors, am plecat!

Această afirmaţie se identifică cu Eddie. A plecat, s-a întors, a plecat! Aşa a făcut în trecut, aşa va face şi de data aceasta. La finalul piesei, Eddie o părăseşte din nou pe May. Oare se va mai întoarce la ea, deşi povestea lor pare definitiv încheiată?

Spectacolul merită văzut deoarece oferă confirmarea unei idei, aceea că adevărată vină tragică – un mit vechi elen, transpus adesea de marii tragici greci – nu e reprezentată, nu dobândeşte consistenţă numai prin fapte ca atare.

Aici sunt fapte care au mai mulţi responsabili, unii din trecut, alţii din prezent.

Citiţi şi: Nebun din dragoste – un spectacol cu Diana Cavallioti şi Mihai Călin

Nebun din dragoste este prima încercare a lui Shepard de a crea un personaj feminin pe deplin conturat şi pune în opoziţie „perspectiva masculină asupra lucrurilor” cu perspectiva feminină, prezentând bătălia dintre sexe personificată de May şi Eddie. (Carla J. McDonough – Staging Masculinity, McFarland, 1977).

O poveste cu personaje excepţionale puse în situaţii de viaţă excepţionale; o poveste despre iubiri vinovate, secrete de familie tragice şi trecutul care se transformă într-un demon ce naşte în protagonişti un puternic conflict interior care devine motorul violenţei şi iraţionalităţii pasiunilor şi acţiunilor lor. Nu ştiu dacă Sam Shepard a vrut să scrie o dramă de familie sau o tragedie contemporană. Cu siguranţă însă, piesa Nebun din dragoste trebuie privită ca o citire din perspectiva contemporană a miturilor antice, construită stilistic printr-un amestec seducător de realism psihologic, realism poetic şi suprarealism.

Claudiu Goga

INFO

Teatrul Naţional Bucureşti

Nebun din dragoste

de Sam Shepard
Traducerea: Andrei Marinescu

Regia: Claudiu Goga
Decorurile: Ştefan Caragiu
Costumele: Liliana Cenean
Asistent scenografie: Iulia Popescu
Muzica: Valentin Luca

Cu: Eddie: Gavril Pătru
May: Diana Cavallioti
Bătrânul: Mihai Călin
Martin: Ioan Andrei Ionescu
Figuraţie: Camelia Moise

Foto din spectacolul Nebun din dragoste – Bogdan Spătaru

16
/08
/17

Actrița Cristina Flutur joacă personajul Alice în lungmetrajul „Grain”, o coproducție Turcia-Germania-Franța-Suedia, selectat în competiția oficială la Festivalul de Film de la Sarajevo, cel mai important eveniment de gen din Europa de Sud-Est. Filmul „Grain” este regizat de regizorul turc Semih Kaplanoglu, câștigătorul Ursului de Aur la a 60-a ediție a Festivalului Internațional de Film de la Berlin.

15
/08
/17

Într-o zi de 15 august (1769) se năştea, la Ajaccio, în Corsica, Napoleon Bonaparte, lider politic si militar al Franţei, unul dintre cei mai buni conducători militari din istorie. 55 de ani mai devreme, la Constantinopol, în ziua în care creştinii sărbătoreau “Adormirea Maicii Domnului”, Constantin Brâncoveanu, împreună cu cei patru fii şi ginerele său, Enache Văcărescu, erau decapitaţi. Trupurile lor au fost aruncate în apele Bosforului, iar capetele, înfipte în prăjini, au stat trei zile la poarta Seraiului.

14
/08
/17

Cartea „Țara Vinului” (traducere din chineză de Luminița Bălan) a fost publicată la editura Humanitas Fiction în anul 2014.

14
/08
/17

Din clipa în care trece pragul grădiniței, copilăria fericită a micului Grégoire se transformă într-un adevărat coșmar. Chestiile sforăitoare cu care îl pisează educatorii și profesorii nu-i intră în cap orice-ar face, colegii își bat joc de el, iar părinții îl cicălesc și-l ceartă fără încetare.

14
/08
/17

În urmă cu mai bine de două decenii, într-o zi de 14 august (1996), la reşedinţa sa din La Neuville-sur-Essonne, în apropiere de Paris, se stingea din viaţă Sergiu Celibidache, personalitate marcantă și controversată a secolului trecut, unul din cei mai de seamă dirijori ai lumii.

14
/08
/17

Mrs. Fang, un film documentar al regizorului chinez Wang Bing despre ultimele zile ale unei femei care suferă de Alzheimer, a câștigat Leopardul de Aur, la Festivalul Internațional de Film de la Locarno 2017. Franțuzoaica Isabelle Huppert a fost recompensată cu premiul pentru cea mai bună actriță, pentru rolul său din filmul Madame Hyde.

14
/08
/17

Jane Fonda şi Robert Redford se reîntâlnesc pe marele ecran într-o poveste de iubire, „Our Souls at Night”, la jumătate de secol distanţă de la apariţia lor în „Desculţ în parc”. Premiera filmului va avea loc la 1 septembrie, la Festivalul de la Veneția, acolo unde cei doi protagoniști vor fi premiaţi cu Leul de Aur pentru întreaga carieră. Robert Redford împlinește 81 de ani pe 18 august), în timp ce Jane Fonda va bifa “borna” 80 în decembrie.

13
/08
/17

Pe 21 august se împlinesc 92 de ani de la nașterea lui Toma Caragiu, unul dintre cei mai importanți actori de teatru și film din România, cel care dă numele Teatrului din Ploiești. Cu această ocazie, instituția de spectacole care-i poartă numele organizează o serie de manifestări care-i sunt dedicate.

13
/08
/17

Apune soarele peste blocurile din cartierul Titan și, din fața Cinematografului Gloria, se aud cele mai frumoase cântece interbelice. Celebrele „Ilona” sau „Zaraza”, cântate de vocea inconfundabilă a tenorului Robert Nagy, se aud până departe peste Parcul IOR. În fiecare weekend, până pe 3 septembrie, de la ora 19.30, spectacolul „Grădina Gloria” în direcția de scenă a lui Victor Ioan Frunză se joacă în fața Cinematografului Gloria, iar accesul este liber.

11
/08
/17

Ediția cu numărul șase a Festivalului de Film Horror și Fantastic Lună Plină a început joi, 10 august. Filmul de deschidere, norvegianul Casa, o poveste cu război și exorcizări, a rulat la grădina Melies. „Este cel mai puțin formal festival pe care îl organizăm și asta ne place cel mai tare. În fiecare an pare că o luăm de la capăt cu organizarea lui, iar această improvizație ne bucură: Lună Plină este cel mai liber festival posibil”, a spus directorul festivalului, Oana Giurgiu.

11
/08
/17

Romanian Sinfonietta Orchestra revine la Ateneul Român. Program integral Beethoven! Câteva dintre cele mai cunoscute capodopere ale titanului de la Bonn precum Uvertura „Egmont”, Concertul nr. 3 pentru pian și orchestră, Simfonia nr. 5 în do minor vor prinde astfel din nou viață în fața publicului în versiuni de nivel internațional.

Page 1 of 64112345...102030...Last »