2014, primăvară, mai, cea mai frumoasă lună a anului, plouă, plouă des, dar când nu plouă e căldură, căldură mare, monşer! În timpul repaosului duminical iau calea teatrului Mignon. Se aniversează un an în noua structură, independentă.
Un articol de Andrei Crăciun|26 iulie 2014
Vreau să văd “Moftul român”, one-man-show-ul lui Lari Giorgescu pe textul lui însuși Nenea Iancu, dramaturgul nostru nepereche. Am auzit lucuri bune despre piesa asta, pe Lari Giorgescu îl văzusem deja în Pescărușul de la Bulandra.
N-aveam de unde să știu, dar adevăratul său geniu e în comedie. “Moftul român” e o incontestabilă dovadă. Acest “mix” original de Caragiale este încântător, chiar dacă uneori, dincolo de prima impresie, se întrevede tragismul.
Nenea Iancu e aici, cu noi, inepuizabil, e în acel cineva care știe pe cineva care știe pe cineva care știe pe altcineva care cunoaște pe un terț căruia i se cuvine făcut un serviciu, mă înțelegi? Nenea Iancu e cu noi când ne îmbătăm ca porcii pe la Gambrinus, duminica. Nenea Iancu e cu noi când ne păcălim slujbele, mofturi!, și când ne văităm că nu ne mai ajunge, când nu mai avem de niciunele și ne omoară criza și nu se mai poate, dar se poate, încă se poate.
Lui Lari Giorgescu nu i se poate reproșa nimic. A urcat pe scenă într-un costum ca-n Antebelic și și-a interpretat partitura fără nicio greșeală. Altceva m-a uluit: nu s-a râs în sală cum m-aș fi așteptat. Tot ce spunea Lari, tot ce scrisese Nenea, era de râs, era de râs în hohote. Ce Constituție poate fi mai potrivită pentru România decât această frază din “Moftul”: “Trebuie să mărturisim, cu toată părerea de rău, că în administraţie… uneori se fură foarte des!” Și atunci, de ce nu s-a râs?
De atunci, de la începutul lui mai, mă tot gândesc la un răspuns. Cred că în sfârșit l-am aflat: îl iubim pe Nenea, cum să nu-l iubim noi pe Nenea?, dar pentru prima dată în secol am început să înțelegem că nu mai putem doar să ne hlizim la diagnosticele sale necruțătoare. Va muri Caragiale dintr-atât? Nici vorbă! Noi, moftangii români, vom descoperi această minunată comedie la care vom privi încruntați știind cât de intim ne privește. Ce am văzut la “Moftul român” este un prim, dar teribil semn de maturitate, de categorică normalitate.
Am schimbat câteva cuvinte cu Lari Giorgescu după piesă. Voiam să aflu care e mecanismul care-l ajută să rețină atâtea cuvinte, aparent fără sens, ca-n monologul final. Era contrariat, la fel ca mine, că oamenii nu mai râd la Nenea ca înainte. N-am știut ce să-i zic atunci. I-am tăcut. Dacă l-aș revedea, l-aș îmbrățișa, l-aș pupa, poate puțin teatral, pe ambii obraji, și i-aș decreta că e binișor, că așa ar fi vrut și Nenea să fie. Deznodământul unei mari comedii este, în definitiv, să facă oamenii bine.
Foto: Facebook Lari Giorgescu
