Sarmalele Reci Acoustic: anatomia melancoliei
https://www.ziarulmetropolis.ro/sarmalele-reci-acoustic-anatomia-melancoliei/

S-a consemnat miercuri, înspre noapte, la Teatrul Mignon din Capitală, un concert de serie mică: Sarmalele Reci Acoustic. Am fost acolo ascultător.

Un articol de Andrei Crăciun|10 aprilie 2014

Ați ajuns vreodată la Mignon? Cum se anunță încă din titlu, teatrul acesta e intim. E frumos acolo, se poate visa înăuntru, se poate medita, te poți gândi afectuos, te poți gândi senzual la timpul trecut.

Îmi plac, îndeosebi, minutele de dinainte de începerea oricărui spectacol, minutele acelea când sunt realizate ultimele acorduri, cele fine, cele fără de care nu se poate. Se mai umblă la lumini, o solistă își aranjează, poate, cu emoție șuvițele rebele, un chitarist discută, fără cuvinte, cu încheietura mâinii sale drepte.

Câteodată, un membru al personalului auxiliar întreabă, fără ostilitate, dacă mai e ceva de făcut și primind aviz negativ se retrage bunul Dumnezeu știe unde.

Îmi păstrez dreptul intangibil la subiectivism. Îmi plac „Sarmalele Reci“. Nu sunt aici până la capăt cronicar, sunt aici, la bine, alături de femeia pe care o iubesc, pentru că găsesc în muzica lui Zoltán András și a celor de care s-a înconjurat o evadare necesară. Temperamental, sunt un melancolic.

În cartea de muncă se întâmplă să fiu ziarist. Deci ziarist am primit recent din (doar!) două surse independente asigurări că trecutul este singura formă suportabilă de viață. O idee nu foarte accesibilă contemporanilor mi-a fost încredințată de sursele acestea: cum prezentul e întotdeauna obsedant, iar viitorul nu există încă, trecutul rămâne totul.

Trecutul poate fi rescris, capodoperele sunt posibile doar la perfectul compus. Găsesc totodată „Sarmalele Reci” cel mai bun titlu de trupă care s-a dat până acum în limba noastră. Dată fiind creativitatea tot mai fragilă a celor ce vin, îmi păstrez și scepticismul că va fi măcar egalat.

Marile speranțe neîmplinite

Muzica „Sarmalelor Reci” abundă în ironie, e o ironie subțire, întotdeauna amară, lasă se întrevadă acea inteligență care se refugiază în cinism vag și în mari speranțe, cele mai multe neîmplinite.

„Sarmalele Reci” au un repertoriu din care nu lipsesc șlagărele, căci putem să le spunem așa, își au și ei baricadele de la înălțimea cărora luptă de douăzeci de ani, dar cu adevărat important mi se pare că nu au coborât nici în comercial, nici în mediocritate.Sarmalele reci Dorin Tutuianu Photography

Chiar când eram vizitat de acest gând, a intrat în sală Zoltán András, îmbrăcat întru totul în negru. A rămas tot subțire, a îmbătrânit, dar puțin, ca un Peter Pan din care a fost evacuat excesul, are de-acum coafura lui Mireille Mathieu din care lipsește doar bretonul și emană o fragilitate meticuloasă.

E, indiscutabil, o apariție. Mă simt solidar cu omul acesta, care nu se ferește să se alăture cauzelor bune, dacă mai contează pentru cineva ce e o cauză bună în timpul nostru, care are și el forța naivității de a credea că lumea poate deveni mai bună, care își pune arta în contra tuturor felurilor de cianuri. Îmi place. E vizibil că e un idealist.

Concertul a fost, cum l-am așteptat, magnific. Vioara, violoncelul, chitarele, tobele, acordeonul, clapele, mandolina s-au lăsat bine cântate.

A fost un moment, căruia previzibil îi voi spune momentul culminant, când îți venea să ieși în stradă, în Hristo Botev, și să chemi oamenii, fie ei pedeștri sau șoferi, să ți se alăture.

Trecătorilor, nu mai aveți urechi să auziți? Aici are loc o minune! Înăuntru era o magie pe care o voiai împărtășită, deși probabil că tocmai aceasta era magia – că nu putea fi împărtășită decât cu câțiva, puținii care mai înțeleg.

Sala de la Mignon, deși nu vastă, n-a fost plină. Au fost locuri libere. Le-am privit ca pe o dureroasă normalitate: confirmarea faptului că tot mai puțini pot să discearnă marea frumusețe de restul.

Ca un alt Novecento

Am extras, în timp ce degetele lui Zoltán András culegeau din acordeon note care nu știam că există, ca un alt Novecento la un teribil pian, câteva idei cu privire la destinul „Sarmalelor Reci”. Le expun aici, punctual, decurgând una din alta, fără pretenții de precizie matematică.

a) „Sarmalele Reci” au fost cândva în mainstream. Erau anii `90, țara era și atunci greșită, dar uite că existau mult mai mulți în stare să asculte de la cap la coadă un album „Sarmalele Reci” și să-l înțeleagă. Acum nu mai sunt. De ce?

b) „Sarmalele Reci” au remarcat, fără diplomație, că țara noastră ne vrea proști și că un frumos viitor luminos li se arată celor idioți. Viitorul profețit e deja aici. Idioții s-au înmulțit și stăpânesc de-acum pământul.

În anii `90, oamenii ascultau, îndeobște, Nirvana. Acum ascultă îndeobște Justin Bieber sau unele făpturi monosilabice atașate unor sâni, de altfel splendizi. Căderea aceasta e cumplită.

c) „Sarmalele Reci” cântă încă în limba română. Limba română este, cred, cel mai bun lucru pe care îl avem. Are o expresivitate care a fost, cândva, accesibilă până și adunărilor largi, populare. Batjocorită, redusă la cele câteva rime preferate pe undele scurte, limba română practicată în textele „Sarmalelor Reci” și-a pierdut nu forța de seducție, ci masa care ar putea s-o cuprindă.

d) „Sarmalele Reci” nu s-au adaptat noii realități românești, dar și universale, care încurajează impostura. Zoltán András a rămas un artist într-o lume de meșteșugari. Explic: artistul este acela care își urmează obsesiile, care își explorează temele, independent de piață. Meșteșugarul, chiar și cel bun, e doar un executant al direcțiilor pe care i le impun cele mai recente studii de piață.

e) Dar şi lumea despre care cântă Zoltán András a dispărut. E o insulă care nu mai există decât în inimile și în mințile unora dintre noi. Nu se mai practică preludii în afacerile sentimentale, nu se mai practică şprițul cu sifon, căci sifonul însuși a devenit atât de rar. Gașca de la bloc nu mai e demult deloc.

Au ei un vers: „Numai bietul Ţuți e mort la Revoluție”. E inactual. Toți am devenit cumva aidoma bietului Țuți. Toți am murit în niște Revoluții, în care, adesea, nici n-am remarcat că am fost. Lumea aceea, da, nu mai există. Era lumea în care MTV-ul era MTV, în care, neștiind cum va fi, visam cu toții departe, era lumea în care dacă telefonul nu suna începea drama, căci nici măcar modul silențios nu se inventase. Telefoanele erau și ele pe atunci telefoane.

A fost o lume – iar acum mă adresez celor mai tineri – de o fermecătoare mizerie. Cele mai frumoase concerte erau unplugged și se întâmplau la chefuri, în bucătării. Această copleșitoare senzație, că îmi cântă Sarmalele Reci în bucătărie, m-a urmărit de la primul la ultimul cuvânt în noaptea de la Mignon. E un sentiment, vă asigur, înălțător. În plus, ce trupă mai are chitarist care seamănă în egală măsură cu Slash și Ludovic al XIV-lea?

f) Zoltán András este, bănuiesc, un maniac al melancoliei. Nu o dată s-a putut vedea că în ochii lui e un câmp de luptă, cum doar sentimentalii cunosc. Cântecele sale sunt răscolitoare în cel mai înalt grad și cel mai mult îmi place că, în timp, după ce toate tușele de noutate dispar, după ce muzica „Sarmalelor” inevitabil se clasicizează și rămâne doar esența, se pot vedea limpede acolo cicatricile. Cine mai știe să vadă frumusețea unor cicatrici pe inimă?

g) Publicul nu foarte numeros, dar eterogen (nostalgici cu mustăți veritabile, dar și oameni incredibil de tineri) de la Mignon este, în definitiv, o veste bună. Formația asta va fi, cum se va întâmpla cu fiecare dintre noi, suma unor amintiri.

E o agonie să divizezi bucuria la mii sau chiar milioane de oameni. Adevărata intensitate a frumuseții din noaptea acustică trebuia să li se arate doar câtorva apostoli. E o lecție ceva mai veche, despre care voi scrie, poate, altă dată.

P.S.: „Sarmalele Reci” au insistat să își încheie spectacolul la timp încât să prindem cu toții ultimul metrou. Bisurile au făcut această cerință delicată inutilă.

Foto cu Sarmalele Reci: Dorin Tutuianu

30
/05
/18

Opera Națională București dedică ziua de vineri, 1 iunie, copiilor. Ziua va începe cu un spectacol în foaier, de la ora 11:00, „Flautul fermecat” de Wolfgang Amadeus Mozart, în regia Andei Tabacaru și va conntinua de la ora 17:00, pe scena mare a Operei Naționale București, cu reprezentația „Albă ca zăpada si cei șapte pitici”, pe muzica lui Cornel Trăilescu.

28
/05
/18

Strada Mătăsari este cunoscută în capitală ca fiind strada unde prostituatele ieșeau „la lucru” pe înserat. Ideea festivalului Femei pe Mătăsari, fondat de Iulian Văcărean, a fost să facă această stradă cunoscută pentru lucruri mult mai pozitive, să invite femei și bărbați, organizații, să-și prezinte ideile și să le dea oamenilor ceva creativ în schimbul unei imagini de „strada unde totul este pierdut”.

28
/05
/18

În 2016, dirijorul britanic LEO  HUSSAIN debuta pe prestigioasa scenă a Operei Regale din Londra (Royal Opera House - Covent Garden) cu Oedipe de George Enescu, conducerea sa muzicală primind aprecierea unanimă a publicului și a criticii.  Vineri, 1 iunie (de la ora 19.00),dirijorul britanic va aduce în fața publicului bucureștean Simfonia în mi bemol major, în interpretarea Orchestrei Naționale Radio.

28
/05
/18

Între 31 mai și 3 iunie 2018, clubul de jazz Green Hours, aflat în al 24-lea an de activitate neîntreruptă, organizează ediția a 10-a, aniversară, a Green Hours JAZZ Fest. Eveniment eminamente cultural, GHJFest este primul - și încă singurul - festival de club din România.

25
/05
/18

Angela Gheorghiu, celebră cântăreață de operă a timpului nostru, vine la Festivalul Internațional de Film  Transilvania, ca invitată de onoare a celei de-a 17-a ediții. Vineri, pe 1 iunie, de la ora 19:00, Opera Națională Română Cluj-Napoca va fi gazda unui eveniment unic, în cadrul căruia Angela Gheorghiu va interpreta cîteva arii în fața publicului clujean, acompaniată de pianistul Alexandru Petrovici. Momentul va fi urmatde proiecția filmului Tosca (r. Benoît Jacquot) în care soprana joacă rolul titular.

24
/05
/18

Vineri, 1 iunie (de la ora 11.00), de Ziua Internaţională a Copilului, părinții melomani sunt așteptați împreună cu cei mici la Sala Radio, la un concert educativ. Copiii se vor putea bucura de un repertoriu antrenant și accesibil, de la Mica serenadă a lui Mozart sau fragmente din Anotimpurile lui Vivaldi, până la partituri din musical-uri celebre ca Mary Poppins, Sunetul Muzicii sau Veronica.

16
/05
/18

Ați visat să dansați prin Paris precum Gene Kelly în pelicula ”Un american la Paris” sau să vă pierdeți printre zgârie norii din New York în timp vă răsună în urechi ”Rhapsody in Blue”, ambele compuse de Gershwin? Sau poate v-ați amuzat cu scamatoriile ucenicului vrăjitor interpretat de celebrul personaj Mickey Mouse în desenul animat ”Fantasia” (1940), realizat de Walt Disney? Dacă vă surâde oricare dintre aceste trei propuneri, grăbiți-vă să vă asigurați un loc la concertul programat vineri, 18 mai (de la ora 19.00), la Sala Radio.

13
/05
/18

La cea de-a 48-a ediție a Sibiu Jazz Festival, vom întâlni artiști din toate colțurile lumii ce vor trezi la viață jazz-ul! Timp de 4 zile Piața Mare din Sibiu va deveni nucleul acestui stil.

11
/05
/18

Fundaţia Calea Victoriei organizează miercuri, 23 mai, de la ora 19:00, un eveniment special pentru ubitorii de poezie şi muzică. Cei prezenți la eveniment vor putea asculta cele mai frumoase versuri de dragoste interpretate de actriţa Daniela Nane pe muzica unor compozitori celebri, Rahmaninov şi Piazzolla. La pian, Ioana Maria Lupaşcu.

11
/05
/18

România nu se va afla sâmbătă în finala Eurovision 2018, după ce trupa „The Humans” nu a reuşit să obţină un punctaj suficient din partea juriilor de specialitate (din 20 de ţări) şi telespectatorilor. Acest eşec exclude astfel ţara noastră din rândul celor şase state care în ultimii 14 ani au reuşit să se califice de fiecare dată în ultimul act al concursului.

10
/05
/18

Pe 9 mai, de Ziua Europei și la chemarea președintelui Europa Nostra, Placido Domingo, de a celebra prin acțiuni culturale în spiritul Odei Bucuriei de Ludwig van Beethoven un monument al patrimoniului arhitectonic din fiecare țară a Europei, SoNoRo Conac a oferit două concerte publicului constanțean în Cazinoul din Constanța.