Virginia Zeani, soprană: „Cuvântul e purtător de suflet”
http://www.ziarulmetropolis.ro/virginia-zeani-soprana-cuvantul-e-purtator-de-suflet/

A fost numită „Sarah Bernhardt a teatrului de operă”. Cu ochi de smarald, trup de felină şi un farmec scenic ce radia patos şi rafinament, Virginia Zeani a electrizat publicul de operă de pe patru continente şi n-a uitat niciodată să spună că, la origine, este româncă.

Un articol de Monica Andrei|9 Aprilie 2014

Când te uiţi la o poză a ei, prima dată, ţi se pare că o vezi pe Elisabeth Taylor; apoi, la o privire mai atentă, îţi dai seama că e vorba de Virginia Zeani. Soprana s-a născut la 21 octombrie 1925, într-un sat de lângă Reghin.

În 1947 se stabileşte în Italia, de unde, în 1980, se mută în Statele Unite. În prezent, locuieşte confortabil într-un cartier exclusivist din West Palm Beach, Florida. Îşi bea în fiecare dimineaţă cafeaua cu mult lapte şi fără zahăr, lângă piscină, privind orizontul dinspre Atlantic. A fost căsătorită cu basul Nicola Rossi-Lemeni şi are un fiu, Alessandro.

Virginia Zeani a fost o emigrantă săracă, venită dintr-o ţară pustiită de ciuma roşie comunistă, fără să poarte cu ea vreo altă valoare decât propria-i voce. Și a reuşit prin forţele ei proprii, prin vocea ei unică, devenind o divă, chiar dacă n-a urmărit acest statut.

Fanii au denumit-o “L ‘Assoluta”, într-o vreme în care Maria Callas era „La Divina”, iar Renata Tebaldi – „L ‘Angelo”. Un redactor muzical de la postul italian RAI 1, prin anii ‘50, a fost solicitat să dea trei nume de soprane, iar acesta a răspuns: „Callas, Tebaldi şi Zeani – în ordine alfabetică”.

Pivotul carierei sale l-a constituit rolul Violetta Valéry din „Traviata”, pe care l-a întruchipat un sfert de secol, pe toate scenele lumii. A încântat publicul de operă cu vocea ei extinsă pe trei octave, interpretând roluri alături de parteneri celebri (Beniamino Gigli, Franco Corelli, Giuseppe Di Stefano, Mario del Monaco, Placido Domingo, Luciano Pavarotti), sub prestigioase baghete dirijorale (Tullio Serafin, Herbert von Karajan, Zubin Mehta, Carlo Maria Giulini). Ca profesor, a lansat cel puţin jumătate dintre marile voci ale americii anilor ’90.

„Prima muzică pe care am auzit-o în viaţa mea a fost muzica de ţigani, foarte buni violonişti. Îmi plăcea foarte mult să-i ascult cântând. Mama mi-a spus că, printre ei, era o ţigancă frumoasă de la care am supt lapte vreo trei luni pentru că mamei nu-i mergea bine sânul. După ce am aflat că am supt de la ea, o mângâiam, o îmbrăţişam, o pupam. Odată, când mama m-a văzut că i-am dat un şervet foarte frumos de masă, m-a certat rău şi mi-a dat vreo două. Atunci, ţiganca i-a spus: «N-o bate, pentru că fata asta va pleca peste ţări şi mări şi te va uita, dacă o baţi»“, povesteşte Virginia Zeani în cartea „Virginia Zeani în dialog cu Sever Voinescu. Canta che ti passa, Cântă că-ţi trece“, Editura Galaxia Gutenberg (2013).

Asta se întâmpla în iunie 1938, când Virginia Zeani avea 12 ani şi jumătate. „În sinea mea, încă de la la nouă ani stabilisem că trebuie să fiu cântăreaţă de operă. Am auzit la radio o muzică de un anumit fel – nu mai ştiu dacă era operă sau operetă sau canţonetă italiană – dar ştiu că a avut un impact asupra mea. Rămâneam singură acasă, urlam cât puteam. Cântam în corul şcolii.

Într-o zi, o suplinitoare a profesoarei de cor mi-a spus că am voce şi că trebuie să cânt. M-a dus la Lucia Anghel, profesoara ei de canto, care mi-a spus că o să fiu o mezzo-soprană. Am început să studiez cu ea o dată pe săptămână. În acelaşi timp mi-am luat un serviciu.”

În timpul liber, cânta în cor, la biserica Sf. Visarion din Bucureşti, unde era director Teodor Carţiş (care a devenit apoi director la „Electrecord”). La 14-15 ani, cânta deja arii din opera „Mignon” de Ambroise Thomas. Dar a venit războiul şi nu s-a mai putut întoarce acasă, în satul natal din Ardeal.

Sărbători petrecute acasă la Fellini

Întâlnirea decisivă pentru cariera sa artistică a fost cu soprana Lydia Lipkowska, una din marile stele ale operei imperiale ruse, soprano favorită a ţarului. După 1918, soprana se stabilise în România. Era bună prietenă cu Şalipian şi Carusso. Virginia Zeani a întâlnit-o în 1942, graţie unui anunţ în ziar. Au început orele de canto cu vocalize. „N-am fost eleva preferată. Era foarte corectă cu mine, foarte strictă şi mi-a modelat vocea cu mare măiestrie. Până am plecat din România, în 1947, am făcut lecţii cu ea.”

În 1947, Virginia Zeani emigrează în ţara unde îşi dorea din copilărie să ajungă – Italia. Aici ia ore cu dirijorul Narducci și face progrese mari. Îl cunoaşte apoi pe cântărețul Aureliano Pertile, idolul său. „Admiraţia enormă pe care o aveam pentru el mi-a dat curajul nebun să îmi înving timiditatea şi să mă duc la el acasă. Am sunat la uşă. Mi-a răspuns Aureliano Pertile în persoană. Cum l-am văzut, am izbucnit în plâns.”

virginia zeani

Profesorul care a îndrumat-o fără să-i ia bani a murit în 1952, dar a intuit cariera ei de excepţie. „Pertile a fost omul care a influenţat cel mai mult intelectualitatea vocii mele. El m-a făcut să înţeleg nu doar cum să cânt, ci de ce trebuie să cânt într-un anume fel, şi mai ales, ce rost are să cânt.”

Cumpără un teren de casă la Fregene, ajungând astfel vecină cu regizorul Federico Fellini, cu care se va împrieteni. „Casele erau foarte aproape şi făcusem un obicei din a petrece Paştele, Crăciunul şi Anul Nou împreună.

Fellini era un om extrem de versatil. Avea o lume interioară imensă, luxuriantă, numai a lui, care îl absorbea cu totul. Era un visător absolut, fără limite. Conversa cu Nicola despre literatură, ocultism, artă, religie, tot.

Giulietta Masina era o femeie practică şi foarte naturală. O artistă splendidă, unică.”

La 55 de ani, Virginia Zeani se stabileşte în America, unde i se propune o carieră universitară. „Descoperisem pasiunea de a distribui tinerilor tot ce ştiam mai bun şi plăcerea stranie să-i fac să fie mai buni decât mine. Am fost 24 de ani profesoară la Indiana University din Bloomington.

Am învăţat limba engleză bine şi am învăţat mult repertoriu American, pe care nu-l ştiam. Sunt încă multe lucruri interesante pe care aş vrea să le învăţ – cred că n-aş termina de învăţat niciodată.”

Virginia Zeani a debutat cântând rolul Violettei Valéry, din „Traviata” de Verdi, la Bologna, pe 16 mai 1948. S-a retras din viaţa publică în 1982, cântând Marie în „Dialogurile carmelitelor” de Poulenc, la San Francisco. Într-o carieră artistică de peste 30 de ani, a interpretat în jur de 70 de roluri, pe cele mai mari scene ale lumii. Din 1981 până în 2004 a fost profesor de canto la şcoala de muzică a Universităţii Indiana, şcoală recunoscută ca având cei mai mulţi studenţi de muzică din Statele Unite.

În 2000, Virginia Zeani a devenit Doctor Honoris Causa al Academiei de Muzică Gheorghe Dima din Cluj Napoca.

Virginia Zeani, despre viaţă şi despre muzică

● „Am învăţat enorm de la tine”, îi scria zeul acutelor, Luciano Pavarotti, în 1996, după ce îi dedicase, într-un concert la Indianapolis, aria „Aşa femeie n-am mai văzut nicicând”, din opera Manon Lescaut de Puccini. „Personifică frumuseţea sopranei de operă”, spunea despre ea fostul vecin şi prieten, Federico Fellini, mărturisind într-o scrisoare că o privea dimineaţa pe furiş cum face vocalize.

● „Eu am fost o excepţie, căci am fost născută să fiu cântăreaţă – destin rar. Şi aş îndemna pe oricine care e născut cu această stea în frunte să urmeze această direcţie, să opteze, în primul rând, pentru carieră.”

● „Astăzi, regizorii deviază interpretarea. Dacă eu mă duc cu interpretarea mea astăzi şi vreau să spun regizorului că eu văd lucrurile într-un anume fel, regizorul, care astăzi are o putere mai mare decât avea în timpurile mele, va spune nu şi va trebuie să faci altfel, aşa cum vrea el.

În anii mei, cântăreţul era suveran. Acum, regizorul are un cuvânt foarte mare de spus. Lumea operei s-a schimbat. Acum se face totul prin agenţi. Impresarii au dobândit o putere enormă. Pe vremea mea nu era aşa. La Milano, în anii când eu cântam la Scala, erau doi agenţi în tot oraşul. Eu nu am avut niciodată agent.”

● “Acum câţiva ani l-am întâlnit pe Pavarotti, obosit, şi i-am spus: «De ce nu te retragi?» Mi-a răspuns: «Atâta timp cât pot să fac vocalize bune dimineaţa, sub duş, voi cânta.»”

virginia zeani

● „Când cânţi împreună cu Domingo sunt foarte importante instinctul muzical, natura muzicală înnăscută, sensibilitatea şi intuiţia ta – dacă acestea merg în acord, cuplul e perfect. El induce un fel de pasiune specială, profundă, rafinată, căreia trebuie să îi răspunzi. Dacă poţi, succesul e garantat.”

● „Le recomand tinerilor din ziua de astăzi, care se unesc pentru o carieră împreună şi au 20-30 de ani, să nu exagereze cu dorinţa de a cânta împreună, pentru că unul dintre ei se poate dezvolta într-un mod divers şi apare o discordanţă care îi face să fie foarte nefericiţi. În nici un caz să nu îşi oprească sau să îşi altereze evoluţia individuală de dragul cuplului.”

● „Dacă eşti obişnuită să faci vocalize şi ştii cum să le faci, după ce naşti, te reanimezi uşor şi recuperezi. Dar trebuie să-ţi cunoşti bine vocea şi să faci exerciţii. Vocalizele dau flexibilitate respiraţiei. Toată tehnica stă în flexibilitatea respiraţiei. După ce naşti, trebuie să o iei uşor de la capăt. Multe soprane se aşteaptă ca, după ce nasc, să revină imediat la nivelul la care erau. Nu se poate.”

● „Mi-am regăsit satisfacţiile câteodată şi în lucrurile mici: colecţii de diverse obiecte, cititul, privirea interioară pe care câteodată mi-o acord şi care îmi curăţă sufletul, dragostea pentru căţei.”

● „Tot ce am putut avea mai bun în viaţa mea a fost datorită lui Verdi. Deci, mă închin artei lui. Apoi îl ador pe Bellini în care mă simt într-adevăr protagonistă. L-am descoperit târziu pe Mozart. E o dragoste de maturitate.”

Sursa: Virginia Zeani în dialog cu Sever Voinescu. Canta che ti passa, Cântă că-ţi trece; Editura Galaxia Gutenberg / Foto: carte şi Bogdan Enache

23
/07
/14

În perioada 26 iulie - 1 august, Radio România Muzical şi Radio România Cultural transmit în direct şase spectacole din cadrul Festivalului “Richard Wagner” de la Bayreuth, unul dintre cele mai importante festivaluri de operă din lume şi un punct de referinţă pentru toţi iubitorii muzicii lui Wagner.

17
/07
/14

Pe 18 iulie, la ora 17:00, melomanii și iubitorii de frumos sunt aşteptaţi la Sinaia pentru un concert de muzică clasică desfășurat în sala de concerte a reședinței regale, un eveniment inedit pentru această locație atât de apreciată de români, dar și de turiștii străini.

04
/07
/14

Corul Național de Cameră Madrigal își continuă deplasările internaționale la începutul săptămânii viitoare în Țările Baltice (Lituania și Letonia). Turneul va atinge, până la sfârșitul lunii octombrie, și țări precum China (Beijing), Austria (Viena) și Ungaria (Budapesta).

02
/07
/14

După repetiția deschisă a spectacolului ActOrchestra în regia lui Horia Suru din cadrul proiectului 9G – Noua generație de creatori din data de 26 iunie, am avut senzația că s-a produs o mare deșteptare a lumii teatrale românești, un soi de înnoire și strălucire artistică prin prisma unei altfel de abordări a expresivității pe scenă – prin muzică. Pot afirma cu încredere că TNB-ul a întinerit și a înflorit. În consolidarea afirmației mele, mi-am dorit să aflu opiniile avizate ale unor oameni care au strânsă legătură cu teatrul.

Page 1 of 3312345...102030...Last »