Se împlinesc, astăzi, 115 ani de la moartea unuia dintre cei mai talentaţi, influenţi şi interesanţi artişti ai secolului al XIX-lea. În primăvara anului 2015, tabloul său “Nafea Faa Ipoipo?” („Când te vei căsători?”), realizat în anul 1892, devenea cea mai scumpă operă de artă din istorie, după ce era achiziţionat pentru suma de 300 de milioane de dolari. Recordul lui Gauguin a rezistat doar un an şi jumătate, până în noiembrie 2017, când “Salvator Mundi”, pictura atribuită lui Leonardo da Vinci, era cumpărată cu 450,3 milioane de dolari.
Un articol de Petre Ivan|8 mai 2018
Clasificat ca artist post-impresionist, sintetizator şi simbolist, Paul Gauguin (Eugene Henri Paul Gauguin) este cunoscut astăzi pentru relaţia sa creativă turbulentă cu colegul său artist Vincent van Gogh şi pentru exilul său auto-impus în Tahiti.
În căutarea vieţii într-un mediu sălbatic, Gauguin a călătorit mai departe decât orice alt artist din zonele urbane în urmărirea acestui scop, devenimd astfel o figură romantică, întruchiparea unui artist ca un rebel împotriva societăţii.
Paul Gauguin s-a născut la Paris, la 7 iunie 1848, şi a fost fiul lui Clovis Gauguin, un editor republican, şi al soţiei acestuia, Aline Marie Chazal. În 1849, activităţile politice ale tatălui său au forţat familia să plece în exil în Peru, unde tatăl său a murit pe drum. Familia sa a stat în Lima timp de patru ani înainte de a se întoarce în Franţa în 1855. Familia Gauguin avea la origini colonişti spanioli, care s-au aşezat în America de Sud.
În 1865, Paul a devenit marinar, petrecându-şi următorii trei ani călătorind între Franţa şi America de Sud, precum şi în jurul lumii. În 1868, Paul s-a înrolat în forţele flotei militare franceze, dar renunţă după încheierea Războiului franco-prusac. Şi-a luat o slujbă de agent de bursă la Paris.
Primele desene realizate de Gauguin datează din 1871. În timp ce lucra la bursă, l-a întâlnit şi s-a împrietenit cu Claude-Emile Schuffenecker, un funcţionar, care împărtăşea interesul lui Paul pentru pictură, începând amândoi să studieze pictura la Academia Colarossi.
În 1873, Gauguin s-a căsătorit cu daneza Mette Sophie Gad, cu care a avut cinci copii. În 1874, Gauguin l-a întâlnit pe Pissaro, care l-a introdus în cercul artiştilor impresionişti. Afacerile sale prospere de la bursă i-au adus venituri confortabile, cu care artistul şi-a cumpărat numeroase picturi semnate de artiştii impresionişti, formând o aparte colecţie personală.
Debutul său în cadrul unui Salon expoziţional a avut loc în 1876. Gauguin a expus picturi şi sculpturi alături de artişti impresionişti şi independenţi în expoziţiile din 1879, 1880 şi 1882. Lucrările din această perioadă sunt apropiate de impresionism. La început, artistul a fost influenţat de Pissaro, şi mai târziu de Cezanne. Dar, încetul cu încetul, Gauguin s-a rupt de impresionism, adoptând un stil mult mai îndrăzneţ – simplificări radicale ale desenelor, culori pure, luminoase, caracterul ornamental al compoziţiei şi o deliberată planitate a picturilor, dezvoltând un stil care s-a numit ”simbolism sintetic”.
În 1883, Gauguin a părăsit bursa şi totodată a rupt existenţa burgheză tihnită şi confortabilă. Dacă la început n-a vrut să decât să se consacre exclusiv unei activităţi pe care o practicase până atunci doar ca ”amator”, câţiva ani mai târziu visează ”să ducă viaţa unui sălbatic”, să capete noi puteri ”departe de toţi oamenii”, potrivit volumului „Istoria ilustrată a picturii” (1968). Bretania, Panama şi Martinica, Tahiti, insula Dominique din arhipelagul Marchizelor, sunt etapele fugii sale din faţa civilizaţiei şi a mizeriei.
În 1885, şi-a lăsat familia la Copenhaga, reîntorcându-se la Paris. Între 1886-1888 a lucrat în Bretania, alături de Emile Bernard, Laval şi Meyer de Haan, realizând câteva dintre cele mai expresive lucrări ale sale, precum: ”Breton Girls Dancing”, ”Pont-Aven” (1888), ”The Yellow Christ” (1889), ”Vision after the Sermon”, ”Jacob Wrestling with the Angel” (1888).
În 1888, l-a întâlnit pe Vincent van Gogh, cu care a pictat la Arles. Dezamăgit de impresionism, el încearcă sentimentul că modul tradiţional de pictură european a devenit prea imitativ şi lipsit de profunzime simbolică. Prin contrast, arta africană şi asiatică îi apărea plină de simbolism mistic şi vitalitate. De la impresionişti nu mai păstrează decât paleta, şi nu folosind-o pentru restabilirea efectelor de lumină, ci pentru a-şi exprima sentimentele, gândurile, potrivit volumului „Istoria ilustrată a picturii” (1968).
În 1891, Gauguin, frustrat de lipsa de recunoaştere a conaţionalilor săi, a plecat spre tropice, încercând să scape de civilizaţia europeană şi de ”tot ce este artificial şi convenţional”. Ajunge în Tahiti, unde începe să scrie cartea autobiografică ”Noa Noa”, care a fost publicată în 1897. A trimis multe lucrări la Paris, chiar dacă era grav bolnav, unde s-a întors, după doi ani. În 1894, şi-a luat rămas bun de la Copenhaga, iar în 1895 a plecat în Tahiti pentru a doua oară.
Doborât de boală, depresie şi probleme financiare, în 1898, a avut o tentativă de sinucidere. Cu toate acestea, Gauguin a realizat numeroase capodopere, reprezentative, precum ”D’ou venons nous? Que sommes-nous? Ou allons-nous?” (”De unde venim? Ce suntem? Încotro ne îndreptăm?”, 1897) şi ”Gold of Their Bodies” (”Aurul corpurilor lor”, 1901).
În 1900, după un contract cu Vollard, un comerciant parizian, situaţia sa financiară s-a îmbunătăţit, însă sănătatea sa era ireversibil afectată. În 1901, s-a mutat din Tahiti la Atuona, Insulele Marchize, unde culorile folosite de artist au devenit abundente, realizând picturi în care a folosit rozul şi movul – ”Horsemen on the Beach” (1902) şi ”The Call” (1902).
S-a stins din viaţă la 8 mai 1903. Popularitatea şi cererea pentru lucrările semnate de Gauguin au crescut la scurt timp după moartea acestuia.
Foto: Paul Gauguin – facebook
