14 femei putrernice şi cea mai provocatoare producție cinematografică a anului
https://www.ziarulmetropolis.ro/14-femei-putrernice-si-cea-mai-provocatoare-productie-cinematografica-a-anului/

Luminiţa Gheorghiu, Ilinca Goia, Ana Ularu, Rodica Lazăr, Andreea Vasile, Diana Cavallioti, Crina Semciuc, Ioana Blaj, Mirela Bucovicean, Irina Marinescu, Cosmina Păsărin, Xonia, July Mayaya si Sore Mihalache sunt cele 14 femei puternice, curajoase care s-au alăturat filmului “Patimile Mariei”.

Un articol de Petre Ivan|30 octombrie 2014

14 femei putrernice / Cu o săptămână înainte de lansarea oficială în cinematografe a filmului “Patimile Mariei”, Parada Film va vernisa o expoziție inedită dedicată celei mai provocatoare producții cinematografice din 2014.

Expoziția reunește 14 femei celebre din teatru, social media, fashion și showbiz. Cele 14 personalități au acceptat provocarea de a poza cu o coroană de spini pe cap precum personajul principal al filmului pentru posterul oficial. Ideea seriei de portrete a pornit de la lungmetrajul inovator și original: 14 secvențe, 14 opriri pe drumul crucii. Portretele poartă semnătura lui Adi Marineci și a art designerului Alexandru Nimurad, machiajul a fost realizat de Diana Ionescu.

Fotografiile vor fi expuse la Cinema Studio în deschiderea Zilelor Filmului German iar apoi vor putea fi admirate din 1 Noiembrie în Alt Shift din Club Control.

Vernisajul expoziției va avea loc vineri seară, pe 31 Octombrie, de la ora 18:30 la Cinema Studio, în prezența celor 14 femei care au acceptat provocarea Parada Film de a fi parte din campania de promovare a lungmetrajului câștigător al Ursului de Argint pentru cel mai bun scenariu și al Premiului Juriului Ecumenic din cadrul Festivalului Internațional de la Berlin 2014.

Luminița Gheorghiu, Ilinca Goia, Ana Ularu, Rodica Lazăr, Andreea Vasile, Diana Cavallioti, Crina Semciuc, Ioana Blaj, Mirela Bucovicean, Irina Marinescu, 14 femeiCosmina Păsărin, Xonia, July Mayaya si Sore Mihalache sunt cele 14 femei puternice, curajoase care sunt alături de “Patimile Mariei”.

“Patimile Mariei / Stations of the Cross / Kreuzweg” în regia lui Dietrich Brüggemann are avanpremiera în cadrul Zilelor Filmului German, organizate de Goethe-Institut la București.

Proiecția este programată vineri, 31 octombrie, de la ora 19:00, la Cinema Studio în prezența actriței Lea van Acken și a co-scenaristei Anna Brüggemann.

Remarcat de critica internațională drept “o creație extraordinară” (Sound on Sight), “o poveste impecabilă stilistic” (Screen Daily), “o descindere riguroasă în iadul unei adolescente” (The Hollywood Reporter), “Patimile Mariei / Stations of the Cross / Kreuzweg” reprezintă o acuzație și, în același timp, legenda unei sfinte. Este o poveste despre religie, devoțiune și credință duse la extrem. Maria are 14 ani, iar familia ei face parte dintr-o comunitate de catolici fundamentaliști. Copila trăiește într-o lume modernă, însă inima ei îi aparține lui Isus. Vrea să-L urmeze, să devină sfântă și să ajungă în ceruri, precum sfinții-copii despre care i s-a tot povestit. Maria va traversa 14 etape așa cum Isus a făcut 14 opriri pe drumul Golgotei și își va atinge în cele din urmă scopul.

Debutanta Lea van Acken este fenomenală în rolul Mariei și impresionează profund în rolul fetei de 14 ani sufocată de religia strictă, precum și de dorința de a-și atinge scopul. Filmul în sine este la fel de radical ca și subiectul său, construit din 14 cadre fixe, lungi, ce îl determină pe spectator să contemple interacțiunile de pe ecran într-un mod cu totul diferit de cel tradițional. Brüggemann construiește filmul matematic și face o disecție silită a catolicismului fanatic.

După premiera mondială de la Berlinale, “Patimile Mariei / Stations of the Cross / Kreuzweg” și-a continuat traseul internațional în prestigioase festivaluri și a fost recompensat cu numeroase distincții precum: Premiul Stanley Kubrick pentru Inovatie la Traverse City Film Festival, Premiul Publicului la Festivalul de Film Wiosna / Varsovia, Polonia, Premiul pentru cel mai bun regizor la Festivalul de Film / Palic, Serbia, Premiul Criticilor de Festivalul de Film de la Edinburgh sau Premiul Juriului Ecumenic la Norwegian International Film Festival.

În “Patimile Mariei / Stations of the Cross / Kreuzweg”, Dietrich Brüggemann reia formal experiența din filmul său de debut, “Neun Szenen” (2006). Cadrele fixe, tablouri cu durată de până la 15 minute, constituie o provocatoare. Brüggemann nu simte nevoia de a conduce spectatorii prin decizii de montaj, ci îi lasă să privească neîngrădit și să vadă lucrurile în simultaneitatea lor.

Distribuit de Parada Film, “Patimile Mariei / Stations of the Cross / Kreuzweg” va rula în cinematografele din România din 7 noiembrie.

Foto: 14 femei putrernice – Parada Film

26
/04
/23

Ieri la Teatrului Național ,,I. L. Caragiale’’ din București, a avut loc cea de-a XVII-a ediție a Galei Premiilor Gopo, în cadrul căreia au fost celebrate performanțele înregistrate de cinematografia română în ultimii ani. „Oameni de treabă” este marele câștigător al trofeului Gopo pentru „Cel mai bun film”. Cele mai aplaudate momente de pe scena Galei vor putea fi urmărite joi, pe 27 aprilie, de la ora 23:00, pe PRO CINEMA.

24
/04
/23

Gala Premiilor Gopo, cel mai important eveniment dedicat cinematografiei din România, se întoarce la cea de-a XVII-a ediție în Sala Mare a Teatrului Național ,,I. L. Caragiale’’ din București. Evenimentul organizat pe 25 aprilie va fi prezentat, în premieră, de duo-ul format din actrița și scenarista Lia Bugnar și actorul Marius Manole.

21
/04
/23

Mai sunt 4 zile până când noul serial western „Django” va fi difuzat în premieră exclusivă în România de Focus Sat. Producția filmată integral în România este un western complet diferit de canoanele genului, care are în distribuție nume celebre precum Matthias Schoenaerts, Noomi Rapace, Lisa Vicari, Nicholas Pinnock și promite să ofere o experiență TV unică.

20
/04
/23

Începând cu acest an, Festivalul Internațional de Film Transilvania se numără printre fondatorii SMART7, o rețea de festivaluri de film europene care își propune să dezvolte industria culturală și domeniul festivalier, dar și să ofere un spațiu de întâlnire cu opere ale unor noi cineaști europeni, în cadrul unei competiții internaționale itinerante. Competiția SMART7 debutează în programul celei de a 22-a ediții TIFF, între 9-18 iunie.

19
/04
/23

American Independent Film Festival .7 începe vineri, 21 aprilie, la Cinema Elvire Popesco și Cinemateca Eforie din București. În deschidere, publicul va avea de ales între două premiere: lungmetrajul A THOUSAND AND ONE – Marele premiu al juriului la Sundance 2023, la sala Eforie, și primul episod din miniseria HBO Europe, SPY/MASTER ce va fi proiectat la sala Elvire Popesco, în prezența echipei.

19
/04
/23

Profesioniști pasionați, care au contribuit semnificativ la realizarea unora dintre cele mai importante producții de film ale României, monteurii de film Melania Oproiu, Nita Chivulescu și Mircea Ciocâltei vor fi omagiați la cea de-a XVII-a ediție a Premiilor Gopo. Contribuția lor va fi recompensată cu Premiul Special, oferit în cadrul evenimentul ce va avea loc pe 25 aprilie, la Teatrul Național ,,I. L. Caragiale’’ din București.

19
/04
/23

„Inocentul/ L'innocent”, filmul lui Louis Garrel, pe care starul cinematografiei franceze l-a scris, regizat și în care joacă alături de Roschdy Zem, Anouk Griberg și Noémie Merlant, este o comedie explozivă și plină de sensibilitate despre un jaf înfăptuit în familie. Filmul, inspirat de evenimente din viața autorului, a câștigat două premii César și va avea premiera în cinematografe din 21 aprilie, distribuit de Independența Film.