Transilvania Film anunţă intrarea în cinematografele din toată ţara a filmului Sindicalista, „un thriller fascinant” (Cineuropa) regizat de Jean-Paul Salomé, cu Isabelle Huppert în rolul principal, „care poate să exprime un ocean de emoţii doar printr-o simplă ridicare de sprânceană” (Deadline).
Un articol de Petre Ivan|20 aprilie 2023
Inspirat de un caz real, filmul spune povestea unei femei care denunță afacerile ilegale ultrasecrete din sectorul nuclear francez, devenind astfel ținta unor presiuni majore din partea guvernului și companiei pentru care lucrează. Filmul a avut premiera la Festivalul de Film de la Veneția.
„Impresionant construit, Sindicalista explorează natura obsesivă și captivantă a puterii, dar și felul în care oamenii ajung să se identifice prea mult cu munca lor. Este un film fascinant care încurajează o reflecție socială crucială” Deadline
Maureen Kearney (Isabelle Huppert), reprezentanta șefă a sindicatului unei multinaționale franceze din domeniul energiei nucleare, este agresată violent în propria casă în urma denunțurilor pe care le face cu privire la afacerile ultrasecrete din sectorul nuclear francez. Viața ei e complet dată peste cap atunci când este nevoită să lupte singură cu reprezentanții guvernului și cu liderii industriei pentru a scoate la lumină scandalul și pentru a apăra peste 50.000 de locuri de muncă. Un subiect sensibil, o anchetă sub presiune care sădește îndoială în mintea anchetatorilor și în care Maureen, deși la început victimă, devine suspectă.
„Povestea lui Maureen Kearney este povestea unui whistleblower, dar și a unei femei într-o lume de bărbați neobișnuiți să vadă femeile riscând orice pentru dreptate. Maureen Kearney nu este o femeie fatală: este o mamă și o soție ca cele pe care le întâlnim în fiecare zi, o angajată ca mulți alții. Cu toate acestea, ea va deveni femeia pe care vechea gardă a industriei franceze, agățată de propriile interese, trebuie să o elimine. Dincolo de forma sa de thriller, „Sindicalista“ este un film fundamental politic, o dramă despre funcționarea puterii și violența ei împotriva celor care încearcă să o zguduie.” Jean-Paul Salomé
Filmul este bazat pe cartea „La Syndicaliste” (‘The Union Official’), scrisă de jurnalista Caroline Michel-Aguirre. Din distribuția filmului mai fac parte Grégory Gadebois, Marina Foïs și actrița de origine română Alexandra Maria Lara.
Jean-Paul Salomé este cunoscut pentru filmele sale ambițioase precum Aventurile lui Arsene Lupin (2004), Cameleonul (2010) sau Mama Weed (2021). Trecând cu virtuozitate de la un gen cinematografic la altul, filmele sale sunt întotdeauna un exemplu de storytelling agreat de toate tipurile de public.