145 de ani de la înfiinţare sărbătoriţi de Biblioteca Academiei Române cu o nouă ediţie Bookcrossing
https://www.ziarulmetropolis.ro/145-de-ani-de-la-infiintare-sarbatoriti-de-biblioteca-academiei-romane-cu-o-noua-editie-bookcrossing/

Biblioteca Academiei Române sărbătoreşte, sâmbătă, 145 de ani de la înfiinţare, cu o nouă ediţie Bookcrossing, un program inclus în amplul eveniment „Noaptea Porţilor Deschise”, care se va desfăşura pe durata a şapte ore, la sediul instituţiei. Noua ediţie Bookcrossing va începe la ora 19.15, prilej cu care Radio România Cultural şi editurile partenere vor […]

Un articol de |5 octombrie 2012

Biblioteca Academiei Române sărbătoreşte, sâmbătă, 145 de ani de la înfiinţare, cu o nouă ediţie Bookcrossing, un program inclus în amplul eveniment „Noaptea Porţilor Deschise”, care se va desfăşura pe durata a şapte ore, la sediul instituţiei.

Noua ediţie Bookcrossing va începe la ora 19.15, prilej cu care Radio România Cultural şi editurile partenere vor intra în marea bibliotecă a oraşului, iar Biblioteca Academiei Române va deveni o nouă zonă de tranzit.

Primele lansări Bookcrossing au avut loc la Târgul de carte Gaudeamus, în 2010, când au fost puse în circulaţie zeci de cărţi şi au fost deschise primele zone de tranzit – „crossing zones”. Cititorii Bookcrossing sunt invitaţi să comenteze pe site-ul bookcrossing.com atunci când găsesc sau lansează o carte şi să îşi spună părerile despre proiect. Oricine poate lansa o carte Bookcrossing, pentru aceasta fiind suficientă alegerea unei cărţi preferate, obţinerea unui cod unic pentru aceasta pe BCID de pe bookcrossing.com şi înregistrarea ei pe bookcrossingrrc.radiocultura.ro, completând meniul de la secţiunea „lansează o carte”.

De asemenea, cititorii sunt invitaţi să propună propriile zone de tranzit, completând formularul „deschide o zonă de tranzit”. Comentariile cititorilor Bookcrossing vor ajuta la reconstituirea poveştilor cărţilor care se plimbă prin Bucureşti. Aceste poveşti vor fi spuse în emisiunile Radio România Cultural – cititorii care găsesc o carte în oraş putând deveni invitaţi în emisiunile postului de radio.

Bookcrossing este un proiect internaţional care se bazează pe participarea şi pe iniţiativa cititorilor. Cineva lasă într-un loc public – cafenea, autobuz, parc – o carte pe care şi-ar dori ca o altă persoană să o citească. Pe una dintre copertele cărţii este trecut un cod care este înregistrat pe www.bookcrossing.com şi un set de instrucţiuni. Cei care găsesc o carte Bookcrossing pot lăsa un mesaj pe www.bookcrossingrrc.radiocultura.ro şi o pot repune în circulaţie în spaţiile de tranzit din oraş.

Proiectul Bookcrossing a stârnit în mod special un interes în Statele Unite ale Americii, Marea Britanie, Germania, Franţa, Canada şi Japonia, ţări care au rezervate pe site secţiuni speciale. Dicţionarul Concise Oxford a înregistrat termenul „bookcrossing” ca un cuvânt nou.

 

Sursa: Mediafax

26
/11
/14

În primăvara anului 1967, Eugen Ionescu, aflat în Elveţia, la tratament, trece printr-o criză severă de depresie, pornită din falsa impresie că piesele sale nu mai sunt jucate şi că celebritatea îi apune. Ca să-şi depăşească starea, dramaturgul bea cantităţi însemnate de alcool, fapt care îi accentuează criza.

25
/11
/14

În mai puțin de două luni de la premiera mondială a scurtmetrajului “Artă” în cadrul Festivalului de Film de la Veneția, regizorul român a fost distins cu patru premii. Din distribuția filmului fac parte: Emanuel Pârvu, Ioana Abur, criticul de film Andrei Rus și tânăra Iulia Crișan.

25
/11
/14

Sute de suvenire din "epoca de aur" de la Hollywood, inclusiv 30 de obiecte din recuzita filmului "Casablanca" au fost scoase la vânzare la o licitaţie organizată luni seară, la New York, de casa Bonhams. Printre acestea pianul din filmul "Casablanca" sau costumul de leu purtat de actorul Bert Lahr în filmul "Vrăjitorul din Oz" (1939), realizat dintr-o blană naturală de leu.

25
/11
/14

Regizorul neozeelandez Peter Jackson (53 de ani) va primi o stea pe Walk of Fame din Hollywood, Los Angeles, în cadrul unei ceremonii care va avea loc pe 8 decembrie. Va fi cea de-a 2.538-a distincţie de acest tip acordată unei personalităţi a cinematografiei mondiale.

25
/11
/14

Spectacolul ,,Hell” de Lolita Pille, în regia lui Chris Simion, se joacă marți, 25 noiembrie, ora 21:00, la Godot Cafe-teatru. Din distribuție fac parte Antoaneta Cojocaru, Ela Ionescu, Ana Covalciuc, Dan Rădulescu și Mihai Smarandache.

25
/11
/14

Actorul Mircea Albulescu a fost internat, în noaptea de luni spre marţi, la Institutul de Boli Cardiovasculare din Timişoara, după ce iniţial s-a prezentat la Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Judeţean acuzând dureri în zona pieptului.

25
/11
/14

CRONICĂ DE FILM „Pașaport de Germania”, realizat de Răzvan Georgescu, este un documentar eficient - informații satisfăcătoare, narațiune limpede, limbaj vizual lipsit de artificii inutile -, care completează reflecția asupra trecutului comunist, dintr-o perspectivă mai puțin uzată.

24
/11
/14

Regizorul Ioan Cărmăzan a mărturisit că filmează un lungmetraj poliţist, după un scenariu original scris de Titi Popescu, în care Mihai Mălaimare deţine rolul principal, pelicula urmând să se intituleze "Noi ştim că voi ştiţi că noi ştim".

24
/11
/14

Doi muzicieni români de cel mai înalt nivel artistic se întâlnesc pe scena Sălii Radio: CRISTIAN MĂCELARU, dirijor asociat al Filarmonicii din Philadelphia, cu o frumoasă carieră în special în S.U.A şi Canada şi violonistul GABRIEL CROITORU, care deţine dreptul de a cânta pe vioara de patrimoniu universal Guarneri, care a aparţinut lui George Enescu, instrument aflat în administrarea Muzeului Naţional „George Enescu”.

24
/11
/14

InterComFilm, distribuitorul filmului Paddington în România, alături de Grand Cinema & More sprijină accesul la educație al copiilor din medii defavorizate. Astfel, 5 lei din prețul fiecărui bilet la Paddington, cumpărat pe 6 decembrie, va fi donat în acest scop către Organizația Salvați Copiii.