153 DE SECUNDE. Teatru contemporan inspirat de povestea uneia dintre supraviețuitoarele dramei de la Colectiv
https://www.ziarulmetropolis.ro/153-de-secunde-teatru-contemporan-inspirat-de-povestea-uneia-dintre-supravietuitoarele-dramei-de-la-colectiv/

153 de secunde porneşte de la povestea uneia dintre surpavieţuitoarele tragediei, Tedy Ursuleanu, şi dezvoltă un eseu vizual cu privire la o generaţie aflată în blocaj. 153 de secunde va fi prezentat pe 27 şi 28 octombrie, de la ora 19.30, la Centrul Naţional al Dansului din Bucureşti. Biletele costă 35 de lei – preţ întreg, respectiv 20 de lei – preţ redus.

Un articol de Petre Ivan|23 octombrie 2018

Spectacolul studiază contextul și dinamica individuală și de grup într-o situație de criză colectivă. Proiectul, o inițiativă a regizoarei Ioana Păun, cofinanțat de Administrația Fondului Cultural Național și realizat în parteneriat cu ARCUB, va fi prezentat pe 27 și 28 octombrie, de la ora 19:30, la Centrul Național al Dansului din București.

În urma unei documentări complexe – care a adunat mărturii ale supraviețuitorilor, informații din presă opinii ale unor sociologi și psihologi sau date legate de alte catastrofe internaționale -, spectacolul 153 de secunde pornește de la povestea supraviețuitoarei Tedy Ursuleanu.

Tedy Ursuleanu_ Fotografie de Alex Gâlmeanu pentru proiectul 100, publicat în DoR

Rolul protagonistei este interpretat de actrița Denisse Moise, în vărstă de 27 de ani. Absolventă a Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca și specializată în arhitectură la Universitatea din Birmingham, Denisse a realizat proiecte cu mesaj socio-politic atât în teatru – spectacole precum “Miracolul de la Cluj” sau “De fapt eram eu”, cât și în film – chiar de la debutul său, în “Câteva conversații despre o fată foarte înaltă”.

Performată fără nicio formă de violență grafică, povestea inspirată de Tedy Ursuleanu este o expresie puternică în relația sistem-individ-grup. Cu un arc afectiv complex, cu transformări treptate și radicale, cu stări emoționale și gânduri paradoxale, protagonista reprezintă un permanent apel la confruntarea cu frica.

“Nu este un spectacol care să expună publicul în mod explicit la accidentul din Colectiv. Lumea cunoaște mai tot ce ține de incendiu și de consecințele lui. Vrem să facem următorul pas, spre înțelegerea schimbării, a posibilității ei, a moștenirilor culturale sistemice care ne mențin resemnarea“, spune Ioana Păun, inițiatoarea și coordonatoarea acestui proiect.

La rândul său personaj principal în spectacolul regizat de Ioana Păun, sistemul devine o construcție abstractă, dar 1-1, raportată la dimensiunile containerului care era amplasat la intrarea în clublul Colectiv și care a fost cauza blocajului din timpul incendiului. Containerul are o voce proprie, care se inserează repetitiv în poveste și care construiește condiția și contextul mental care domină realitatea tinerilor din România – fix și totuși avid de schimbare.

Format dintr-un grup de 15 actori, personajul colectiv, cel de-al treilea element central al acestui spectacol, produce, prin acțiuni repetitive, o continuă stare de mișcare, evocând senzația de conexiune dar și de instabilitate.

Denisse Moise_foto Codruț Sebastian Neguț

Biletele se găsesc online la www.cndb.ro/spectacole/153-de-secunde. Proiectul este cofinanțat de Administrația Fondului Cultural Național și ARCUB și co-produs de CNDB.

153 de secunde – INFO

Regia: Ioana Păun

Scenografia: Cătălin Rulea

Documentare: Laura Ștefănuț, Smaranda Nicolau

Scenariu: Svetlana Cârstean

Coloana sonoră: Sillyconductor

Mișcare: Andreea David

Performeri: Irina Artenii, Andrei Cătălin, Claudia Chiraș, Sorin Dobrin, Lorena Luchian, Alice Mihalache, Denisse Moise, Cristina Negucioiu, Ana Maria Pop, Ingrid Robu, Adina Răducan, Amelia Stuparu, Teodora Tudose, Octavian  Voina

Voce: Bogdan Dumitrache

Compoziție muzicală specială: Diana Miron

Producătoare: Biatrice Cozmolici

Video: Razvan Leucea

Comunicare: Evantia Barca

Artistă asociată: Nicoleta Lefter

Foto: 153 de secunde – Adi Bulboacă

05
/09
/23

În perioada 6 – 10 septembrie, la Brașov, are loc prima ediție a festivalului „CULMEA: Film și educație de mediu“, primul festival de film pe teme de mediu dedicat copiilor și tinerilor, un demers inițiat de Sabina Baciu – director festival, alături de Raluca Bugnar – director artistic și Alexandra Safriuc – selecționer scurtmetraje.

05
/09
/23

Panorama teatrală la jumătatea anului Capitalei Europene a Culturii demonstrează felul în care Teatrul Național „Mihai Eminescu” din Timișoara a reconfigurat pentru orașul și pentru comunitatea pe care le reprezintă o structură culturală înalt profesională.

05
/09
/23

În cadrul proiectului Heritage Hub Râșnov, Asociația Mioritics în parteneriat cu Primăria Orașului Râșnov și Hands on History Norvegia va organiza Festivalul Medieval. Evenimentul va avea loc în perioada 7‑10 septembrie 2023 și va aduce în prim-plan o serie de activități și experiențe medievale menite să promoveze Cetatea Râșnov ca un important obiectiv turistic atât pentru România, cât și pentru Europa dar și un spațiu de învățare și implicare a comunității locale.

05
/09
/23

DIPLOMA Show, festivalul noii generații de artiști, arhitecți și designeri români, organizat de The Institute și prezentat de UniCredit Bank la Combinatul Fondului Plastic între 7 și 15 octombrie, reunește anul acesta 130 de lucrări din 16 domenii creative, alese dintr-un număr record de înscrieri.

05
/09
/23

Cinemaul românesc este din nou în centrul atenției cu ocazia evenimentului Noaptea Albă a Filmului Românesc care va avea loc anul acesta pe 𝟏𝟓 𝐬𝐞𝐩𝐭𝐞𝐦𝐛𝐫𝐢𝐞, la 𝐁𝐮𝐜𝐮𝐫𝐞𝐬̦𝐭𝐢, 𝐂𝐥𝐮𝐣-𝐍𝐚𝐩𝐨𝐜𝐚 și 𝐓𝐢𝐦𝐢𝐬̦𝐨𝐚𝐫𝐚.