„2 camere cu nisip”, expoziție – Dragoș Galgoțiu
https://www.ziarulmetropolis.ro/2-camere-cu-nisip-expozitie-dragos-galgotiu/

Foaierul şi holul Sălii Studio a Teatrului Odeon devin, pe timpul desfăşurării FNT-29, spaţiul unei expoziţii despre arta şi viaţa unui artist complex şi plin de elaborate viziuni. Un demers care mizează pe informaţia intenţionat-fragmentară, amestecată cu melancolie şi decadenţă…

Un articol de Liliana Matei|19 octombrie 2019

Expoziția „2 camere cu nisip – spectacole, desene, obiecte, prieteni, Dragoș Galgoțiu” va fi vernisată pe 19 octombrie, ora 18:00 în Galeria Odeon (foaierul Sălii Studio).

„Anul acesta se împlinesc 40 de ani de la primul meu spectacol, «Neînțelegerea» de Camus, montat la Teatrul din Sibiu în 1979. Pentru că a trecut atât de mult timp, pentru că am trăit intens entuziasmul și iluzia experienței teatrale împreună cu prietenii mei, pentru că am văzut și am trăit teatru și ca spectator de și mai mult timp (mama mea fiind actriță a Teatrului Național din Cluj), pentru că dincolo de teatru au existat și alte arte care m-au sedus și pe care le-am practicat (am început să cioplesc piatră de la 11 ani în atelierul lui George Apostu), ocazia unei priviri asupra experiențelor trăite e plină de melancolie…

De aceea, căutând imagini, amintindu-mi de oamenii cu care am imaginat împreună, încercând să înțeleg acum ce am făcut și cine sunt, văd dincolo de imagini, văd ceea ce pare invizibil, văd farmecul și deriziunea aventurii mele artistice ca pe un spectacol, un spectacol fragil și încărcat de emoțiile mele și ale celor cu care am imaginat”, spune Dragoș Galgoțiu.

Printuri șifonate, scrise de mână, fotografii cu passe-partout atinse de notații ale clipei, imagini – pietre de hotar ale unui parcurs artistic alături de mentori și prieteni: Vlad Mugur, Aureliu Manea, Cătălina Buzoianu, Andrei Both, Vittorio Holtier, Lia Manțoc, Doina Levintza…  Fotografii înrămate, schițe de decor, un dulap Biedermeier, cu ușile deschise, adunând obiecte aparținând artistului – un univers amintind de șifonierul din „Livada de vișini”. Imaginile, obiectele, emoțiile – toate sunt supuse fanării; inclusiv proiecțiile video, sau colajele de muzici de scenă și sunete fracturate, bruiate – toate acestea sunt supuse invaziei nisipului…

„…poate ar trebui spus ceva despre nisip, nisipul în care stau obiecte, nisipul real care există în expoziție, dar și despre faptul că totul e nisip: imaginile, spectacolele, amintirile, fragila noastră existență și memoria aventurilor imaginative, experiența teatrală e nisip, gândurile și imaginile sunt nisip. Este o expoziție despre nisip…”, mai spune Dragoș Galgoțiu

Expoziția va fi deschisă în perioada 19 octombrie – 17 noiembrie 2019, la Galeria Odeon, Sala Studio.

Expoziția va fi urmată de spectacolul „Kafka. 5 Vise”, după texte de Franz Kafka, regia Dragoș Galgoțiu, selectat în ediția din 2016 a Festivalului Național de Teatru.

15
/09
/16

Sâmbătă, 17 Septembrie 2016, Grădina Sticlarilor (strada Vasile Lascăr nr.36) își redeschide porțile pentru cei care vor să își descopere sau să își dezvolte latura artistică. Intrarea la Grădină este gratuită însă, pentru participare, se percepe o taxă de 20 RON, pentru achiziționarea materialelor necesare.

11
/09
/16

Viața în Giulești va fi tema unei instalații-eveniment de artă comunitară contemporană la Muzeul Culturii Romilor din Drumul Săbăreni 101-125. Evenimentul va avea loc pe 16 septembrie, de la ora 19.00.

10
/09
/16

Festivalul Internațional de fotografie Bucharest Photofest se va desfășura între 10 şi 20 septembrie, organizat de Grupul Filos, se desfăşoară în câteva locuri din Bucureşti, între care şi Teatrul Naţional din Bucureşti, în foaierul nou deschis, dinspre Bulevardul Carol.

09
/09
/16

Noaptea Albă a Galeriilor, proiect inițiat și organizat de Asociația Ephemair, prezintă pe 30 septembrie, în cadrul celei de-a zecea ediții, expoziții și evenimente dedicate artei contemporane, în galerii de artă, spații alternative, huburi creative și ateliere de artist din zece orașe – alături de București, la NAG#10 vor participa în acest an Arad, Baia Mare, Brașov, Cluj-Napoca, Iași, Craiova, Sibiu, Târgu Mureș și Timișoara.

25
/08
/16

În vreme ce guvernul român se gândeşte cum să scoată 50 de lei din buzunar pentru a-şi trimite la grădiniţă minorii ai căror părinţi au venituri mici, italienii sunt gata să le acorde o susţinere generoasă adolescenţilor. Într-o mișcare concepută pentru a reaminti tinerilor că doar cultura este cea care ne îmbogăţeşte viaţa şi aduce oamenii împreună, cetățenii italieni care împlinesc 18 ani sunt pe cale să obțină 500 de euro " bonus de cultură " de la guvern.

12
/08
/16

6 artiști și 6 artizane își expun creațiile în Bastionul Țesătorilor din Brașov până pe 30 august. Proiectul „Războaie în Bastionul Ţesătorilor” facilitează și promovează creația unor lucrări de artă contemporană care să integreze tehnica ţesutului la război din zona Branului, element de patrimoniu imaterial.

25
/07
/16

București Mall prezintă expoziția Instalart/ Obiect/ 004, ce reunește șase proiecte de design destinate mediului urban, realizate de cunoscuți designeri și arhitecți români. Expoziția, lansată în cadrul unui vernisaj pe 21 iulie, rămâne la București Mall până pe 9 august, când se va muta în Plaza România, pentru alte 3 saptamani.