25 de cărţi pe care trebuie să le citeşti într-o viaţă
https://www.ziarulmetropolis.ro/25-de-carti-pe-care-trebuie-sa-le-citesti-intr-o-viata/

În epoca vitezei şi a sintezei, când valorile se fac, se desfac şi se refac aproape în fiecare zi, cărţile formatoare rămân aceleaşi. Care sunt  cele mai importante cărţi pe care trebuie să le citeşti într-o viaţă, conform „Canonului occidental” al lui Harold Bloom.

Un articol de Monica Andronescu|11 ianuarie 2016

Shakespeare, Cervantes, Tolstoi, Dumas, dar şi Kafka, Proust sau Nabokov se numără printre scriitorii pe care trebuie să-i citească oricine. Ştim din manualele de literatură, din studiile oamenilor de litere şi, de asemenea, din topurile realizate de diverse publicaţii, unele prin vot, care circulă din ce în ce mai intens în mass-media.

„Canonul occidental. Cărţile şi Şcoala Epocilor”, volumul publicat de criticul american Harold Bloom în 1994, bestseller în Statele Unite şi sursă de îndelungi dispute, a propus o listă de scriitori canonici, „adică influenţi în cultura noastră”, potrivit definiţiei autorului. „Canonul occidental”, spune Harold Bloom, e o sinteză amplă de titluri, grupate pe epoci şi spaţii geografice, „un fel de listă a supravieţuitorilor” şi „adevărata artă a memoriei, fundamentul autentic al gândirii culturale”.

Multe dintre ele se regăsesc şi în cercetarea de specialitate, şi în articolele de popularizare. Rezistenţa lor la trecerea timpului, fascinaţia exercitată asupra cititorilor de-a lungul secolelor se datorează, susţine Harold Bloom, „forţei estetice” („un amalgam de stăpânire a limbajului figurativ, originalitate, putere cognitivă, cunoaştere şi exuberanţă în stil”).

25 de cărţi pe care ar trebui să le citească oricine, fundamentale pentru educaţia omului de azi, se regăsesc şi în lista criticului american, şi în multe dintre clasamentele de popularizare propuse în ultimii ani de publicaţiile cele mai  prestigioase din lume.  25 de titluri care au învins timpul…

1. „Biblia”
2. „O mie şi una de nopţi”
3. „Opere complete” de William Shakespeare
4. „Don Quijote de la Mancha” de Miguel de Cervantes
5. „Robinson Crusoe” de Daniel Defoe
6. „Crimă şi pedeapsă” de F.M. Dostoievski
7. „Anna Karenina” de Lev Tolstoi
8. „Război şi pace” de Lev Tolstoi
9. „Marile speranţe” de Charles Dickens
10. „Doamna Bovary” de Gustave Flaubert
11. „La răscruce de vânturi” de Emily Brontë
12. „Mândrie şi prejudecată” de Jane Austen
13. „Moby Dick” de Herman Melville
14. „Aventurile lui Tom Sawyer” de Mark Twain
15. „Mizerabilii” de Victor Hugo
16. „Aventurile lui Alice în Ţara Minunilor” de Lewis Carroll
17. „Contele de Monte Cristo” de Alexandre Dumas
18. „Roşu şi negru” de Stendhal
19. „Procesul” de Franz Kafka
20. Ciclul de romane „În căutarea timpului pierdut” de Marcel Proust
21. „Marele Gatsby” de Francis Scott Fitzgerald
22. „Un veac de singurătate” de Gabriel García Márquez
23. „De veghe în lanul de secară” de J.D. Salinger
24. „Lolita” de Vladimir Nabokov
25. „Numele trandafirului” de Umberto Eco

10
/05
/18

Volumul „GIGI CĂCIULEANU – Omul Dans”, de Ludmila Patlanjoglu, lansat zilele trecute, este o carte-album în trei versiuni - română, franceză, engleză, o călătorie în viaţa unui creator cu un bookpress impresionant.

09
/05
/18

S-au împlinit, anul acesta, 100 de ani de la moartea lui George Coșbuc (născut într-o zi de 20 septembrie), unul dintre cei mai cunoscuți poeți români, prilej pentru un nou episod al seriei "Curiozități (esențiale)"

07
/05
/18

Volumele de „Povestiri din Kolîma”, traducere din limba rusă și note de Ana-Maria Brezuleanu și Magda Achim, au fost publicate la Editura Polirom în anul 2015.

07
/05
/18

Fundația Corneliu Coposu, Asociatia 21 Decembrie 1989, Seniorii Ligii Studentilor, dar și alți semnatari au înaintat către Parlament și Guvern o solicitare, în semn de omagiu și recunoaștere a meritelor Doinei Cornea, prin care fostei disidente a regimului comunist să îi fie organizate funeralii naționale și măcar o zi de doliu național. Printre cei care au semnat petiția se numără și marii noștri actori Oana Pellea și Victor Rebengiuc.

04
/05
/18

Fosta disidentă a regimului comunist Doina Cornea (88 de ani) a murit, în noaptea de joi spre vineri la locuința sa din Cluj Napoca. Născută pe 30 mai 1929, la Braşov, a fost publicist, traducător și profesor. În perioada regimului comunist, Doina Cornea a difuzat numeroase texte şi proteste prin radio "Europa Liberă”, făcând astfel cunoscută opiniei publice internaţionale adevărata situaţie din România.

29
/04
/18

CĂRȚI DE NEOCOLIT Una din cărțile de căpătâi ale tinerilor matematicieni este cea a grecului Euclid (365-290 în. Ch.), considerată piatră de hotar în istoria matematicii, și anume Elementele.

28
/04
/18

Volumul „Putere și sânge. O aventură indiană” de Aurora Liiceanu, apărut de curând la Editura Polirom, va avea lansarea pe vineri, 4 mai, la ora 19.00, la Librăria Humanitas de la Cișmigiu. Cu acest prilej, va avea loc o întâlnire cu Aurora Liiceanu. Vor vorbi, alături de autoare, Sabina Fati și Alina Purcaru, iar întâlnirea va fi moderată de George Onofrei.

27
/04
/18

CĂRȚI DE NEOCOLIT O specie literară mult gustată din antichitate până astăzi rămâne biografia. Omul e totdeauna curios să afle mai mult despre viața particulară a unui personaj ilustru; bârfe, taine descoperite de vreun servitor, orice îl poate apropia pe acesta de el, cititorul de rând.

26
/04
/18

 Are invitaţi garantat 100% interesanţi în emisiunile sale. De data aceasta, Cătălin Ştefănescu trece în postura de invitat. Şi nu oriunde, ci în bucătăria lui Mircea Dinescu. La ce teste îl supune poetul pe jurnalistul TVR, vedem în ediţia „Politică şi delicateţuri” de duminică, 29 aprilie, ora 15.30, la TVR 1 şi TVR+.

25
/04
/18

Guzel Iahina vine la București pentru lansarea romanului „Zuleiha deschide ochii“, recent publicat în colecția Raftul Denisei, în traducerea Luanei Schidu. Publicul român se va putea întâlni cu scriitoarea de origine tătară Guzel Iahina în această seară, de la ora 19.00 în cadrul unui eveniment găzduit de Librăria Humanitas de la Cișmigiu (Bld. Regina Elisabeta nr.38).

23
/04
/18

„Acolo unde ești se află lumea întreagă.”— William Shakespeare. Se împlinesc, astăzi, 454 de ani de la naşterea celui mai mare dramaturg din toate timpurile, ale cărui existenţă și opera au fost marcate de numeroase mistere şi dileme, neelucidate încă pe deplin.