3, 2, 1… Încep zece zile de Fest(in) pe Bulevard
https://www.ziarulmetropolis.ro/3-2-1-incep-zece-zile-de-festin-pe-bulevard/

Numărătoarea inversă pentru cea de-a treia ediţie a Festivalului Internaţional de Teatru Fest(in) pe Bulevard, organizat de Teatrul Nottara între 8 şi 17 octombrie 2015, a început.

Un articol de Liliana Matei|7 Octombrie 2015

„Cred că e bine să discutăm despre noile tendințe, despre diferența dintre bine și rău în teatru, despre ceea ce suntem și ceea ce ne dorim a fi, despre oglinda vremurilor care este teatrul de când lumea. Să nu uităm cum era privit Caragiale în vremea lui… și cum îl privim noi azi”, a declarat Marinela Ţepus, directorul Fest(in) pe Bulevard, în argumentul pentru iniţierea acestei manifestări culturale.

Peste doar trei zile, spectatorii sunt aşteptaţi să participe la primele evenimente din cadrul celor trei secţiuni principale ale festivalului: Criza limbajului… Limbajul crizei (competitivă – juriu de critici), Bulevardul comediei (competitivă – juriul spectatorilor), In Memoriam, precum şi la activităţile conexe, care deschid dezbaterea despre teatru şi valorile sale: Colocvii, Spectacole lectură (dramaturgia poloneză contemporană), Lansări de carte, Întâlnirile AICT – Secţia Română, Atelier de mişcare (coordonat de actorul Francisco Alfonsin), Premiere sau Vedeta de lângă tine.

Festivalul, finanţat de Primăria Municipiului Bucureşti, Consiliul General al Municipiului Bucureşti şi Ministerul Culturii şi Institutul Cultural Român, având şi sprijinul UNITER, va aduce publicului comedii de bulevard, teatru-dans, montări neconvenţionale şi spectacole care propun acute comentarii sociale, într-un maraton de 10 zile de teatru.

21 de producţii spectaculoase din patru ţări (Bulgaria, Cehia, Polonia, România), de la 15 teatre de prestigiu, din Arad, Bucureşti, Cluj-Napoca, Ploieşti, Oradea, Târgu-Mureş, Varşovia, Vraţa şi Zlin sunt găzduite, între 8 şi 17 octombrie, de Teatrul Nottara, Teatrul Odeon şi Teatrul Ţăndărică.

Misiunea festivalului şi amănunte importante legate de ediţia din acest an au fost prezentate joi, 1 octombrie, în cadrul unei conferinţe de presă organizate la CaféNott.

Moderată de Marinela Ţepus, directorul Teatrului Nottara şi al Fest(in) pe Bulevard, conferinţa i-a avut ca vorbitori şi pe Dorina Lazăr, directorul Teatrului Odeon, şi Călin Mocanu, directorul Teatrului Ţăndărică, instituţii partenere în Fest(in). Au fost prezenţi şi reprezentanţi ai juriului: Monica Andronescu şi Pompilius Onofrei, regizori ai premierelor din Fest(in): Diana Lupescu şi Gavriil Pinte, critici de teatru, jurnalişti şi dramaturgi precum Mihai Ispirescu, autorul textului Aprilie, dimineaţa.

Noutatea din acest an constă în includerea Festivalului Penitenciarelor în programul Fest(in) pe Bulevard, prin crearea secţiunii MultiArt Exit (spectacole cu actori-deţinuţi), care se va desfăşura în perioada 18 – 19 noiembrie. Invitat la conferinţă, reprezentantul Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor – domnul director general, chestor de penitenciare Claudiu Cătălin BEJAN a vorbit despre importanţa teatrului în reintegrarea socială şi despre rolul artelor în lumea contemporană.

INFO

Biletele s-au pus deja în vânzare şi pot fi achiziţionate de la Agenţia de Bilete a Teatrului Nottara (bd. Magheru, nr.20), deschisă zilnic între 10.00 şi 20.00, rezervări telefonice la numărul: 021 317 41 01, dar şi de pe site-ul Eventim.

Mai multe informaţii despre program, precum şi despre surprizele pe care echipa Fest(in) pe Bulevard vi le-a pregătit găsiţi pe www.festinpebulevard.ro.

21
/03
/19

Trupa britanică The Cure a înregistrat un nou album de studio, primul în decurs de zece ani, potrivit declaraţiilor solistului, Robert Smith. Invitat la emisiunea „The John Maytham Show” pentru a vorbi despre concertul pe care grupul îl va susţine joi, în Capetown, Smith a făcut dezvăluiri despre albumul care urmează „4:13 Dream”, lansat în 2008.

21
/03
/19

Când ați ascultat ultima oară o creație semnată de marele Amadeus? Mozart – considerat geniul muzicii clasice, care a compus peste 600 de lucrări în nenumărate genuri (operă, simfonii, concerte, muzică de cameră etc.) în doar 35 de ani de viață trăiți extrem de intens – este cel căruia îi este dedicat în întregime concertul susținut miercuri, 27 martie (19.00), la Sala Radio, de ORCHESTRA  DE  CAMERĂ RADIO, sub bagheta dirijorului RADU POSTĂVARU.

21
/03
/19

Au trecut câțiva ani buni de când, într-un alt sfârșit de martie, am avut șansa unei întâlniri cu actrița Carmen Stănescu. Era anul 2011. Avea atunci 86 de ani și alesese deja să stea departe de scenă, să rămână acasă la ea, în apartamentul de pe Bulevardul Dacia, unde prefera să oprească timpul în loc și să trăiască într-o altă lume…

21
/03
/19

Duminică am fost la muzeu pentru o scurtă incursiune in mintea întortocheată a lui Leonardo Da Vinci. Doar că fără titirel și mami, epuizați după cele aproape zece zile de spitalizare. Pe drum, ne-am oprit cu Alessandro, tatăl lui Lorenzo, la un showroom auto. Cam scumpe mașinile de acolo, totuși, pentru buzunarele noastre pline cu caramele.

20
/03
/19

Paul Schrader, David Lowery și Kent Jones sunt trei dintre regizorii ale căror filme vor fi proiectate în premieră în România în cadrul American Independent Film Festival. Ediția a 3-a a festivalului va avea loc între 12 și 18 aprilie, la Cinema PRO și Cinema Muzeul Țăranului din București, iar biletele vor fi disponibile în curând pe eventbook.ro și în rețeaua Eventbook.

20
/03
/19

OPINIE Pentru al doilea an consecutiv, trofeul Gopo pentru cel mai bun film ajunge la un lungmetraj care s-a remarcat în special prin succes la public, și mai puțin prin prezențe în festivaluri sau elogiile criticii. În acest caz, „Moromeții 2”, de Stere Gulea. Este reconfirmarea unei schimbări în receptarea filmului românesc.

Page 1 of 78412345...102030...Last »