Cinci expresii celebre și istoria lor
https://www.ziarulmetropolis.ro/5-expresii-celebre-si-istoria-lor/

De unde vine expresia „cum dregem busuiocul“? Cine îţi face capul calendar? „Casă de piatră!” A freca sau a nu freca menta? Spuneţi braşoave? Ziarul Metropolis vă prezintă în rubrica „Dans printre cuvinte“ câteva explicaţii pentru apariţia acestor expresii intrate în vocabularul de zi cu zi.

Un articol de Cristina Dragulin|27 aprilie 2021

De unde vine expresia „cum dregem busuiocul“?

Provenind din verbul latin „dirigere”, „a drege” și-a pierdut, de-a lungul timpului, sensul inițial de „a conduce”. Această modificare de sens a fost înlesnită de folosirea, în limba română veche, în Țările Române, a cuvântului „dregător” cu sensul de înalt funcționar la Curtea Domnească cu atribuții în Sfatul domnesc, în administrație, justiție sau armată.

E foarte posibil ca dregătorii să fi fost, adesea, însărcinați „să repare, să îndrepte sau să salveze” diverse situații problematice la Curtea Domnească.

Vinul, „reparat“ cu busuioc

Astfel, verbul „a drege” a ajuns să fie folosit în cazuri când se impune „repararea” sau „îndreptarea” a ceva, precum dregerea mâncărurilor sau a băuturilor cu diverse mirodenii pentru un gust cât mai bun.

Adesea, diverse plante aromatice sunt utilizate pentru a da un gust și un miros plăcute preparatelor culinare și băuturilor. În cazul vinurilor, pe vremuri, cel mai bun efect în dregerea lor o avea busuiocul.

Fiind o tehnică la care se apela de multe ori, „a drege” a ajuns să aibă și sensul de „a falsifica, a contraface o băutură” pentru că, desigur, uneori, de la atâta dres, se pierdea esența adevărată a licorii.

În timp, de la „a drege cu busuioc” s-a ajuns la „a drege busuiocul”, expresie desemnând „îndreptarea unei greșeli” sau „salvarea unor aparențe”.

Spuneți brașoave?

Termenul are sensul de „minciună, născocire, scorneală”, fiind uneori utilizat și cu semnificația de „vorbărie inutilă, bârfă, fleacuri”. Se crede că sensul vine din vremea când negustorii din Brașov, care-și vindeau marfa în Muntenia și Moldova, își lăudau mărfurile în târguri cu vorbe amăgitoare și le făceau reclamă exagerată, încercând să-i păcălească pe cumpărători. Astfel, „vânzătorul de brașoave” de azi este un „mincinos” sau un „palavragiu”.

O origine posibilă a sensului „brașoavelor” se poate ascunde și în covrigii cu sare specifici orașului Brașov, cuvântul suferind o evoluţie semantică ca şi termenul gogoşi. Asta pentru că aluatul inițial (adevărul) și-ar fi mărit de câteva ori, la căldură, volumul, căpătând o formă… „înșelătoare”.

Cine îți face capul calendar?

Ei bine, din secolul al XVIII-lea, veacul Iluminismului, tiparul a luat avânt, odată cu alfabetizarea populației și apariția unor noi invenții tehnice care facilitau imprimarea mai multor exemplare dintr-o scriere. Calendarele au fost printre primele texte tipărite care erau cumpărate în numeroase exemplare de către populație.

Editorii, ca să-i atragă pe oameni, au introdus în calendare și tabele astrologice, datele sărbătorilor religioase, târguri importante, prognoza meteo, sfaturi pentru fermieri privind însămânțările, proverbe, informații istorice sau geografice, iar lista poate continua. Orice idee era bună pentru editor pentru a-i determina pe oameni să cumpere calendarele, care deveniseră mici enciclopedii. Putem considera calendarul cel mai vechi strămoș al ziarelor și revistelor.

Tipărite înghesuit, pentru a nu folosi foarte multă hârtie, care pe atunci era scumpă, fiind făcută inițial din deșeuri textile, greu de citit și pline de informații, calendarele se dovedeau de multe ori inutile pentru cei care le achiziționau. Astfel s-a născut vorba din popor „a face (cuiva) capul calendar” pentru a transmite mesajul „m-ai zăpăcit după o avalanșă de informații” sau „m-ai încurcat cu atâtea vorbe, am pierdut esențialul”.

O expresie la fel de cunoscută, cu origini comune, este „a se uita ca mâța-n calendar”, cu sensul de „a privi la ceva fără a pricepe nimic”. Căci mulți, fie pentru că nu știau să citească, fie pentru că nu prea-i ducea capul, se uitau în calendar ca… o pisică, fără să înțeleagă nimic. De ce au ales oamenii tocmai pisica pentru a o folosi în expresie și nu alt animal domestic, nu putem decât să ghicim. Voi ce credeți?

„Casă de piatră!”

Originile urării „Casă de piatră!” se regăsesc în Biblie. „Piatra” este unul dintre simbolurile lui Hristos, care este numit așa de multe ori în Cartea Sfântă. De asemenea, „piatra” este indicatorul credinței în Hristos.

Însuși Mântuitorul l-a numit pe unul dintre apostolii săi, pe care-l chema Simon (în ebraică Shimeon), Petru, atunci când acesta și-a mărturisit credința în Hristos zicând: „Tu eşti Hristosul, Fiul lui Dumnezeu celui viu” (Evanghelia după Matei, XVI, 13:16). Iar Domnul i-a răspuns: „Și Eu îți zic ție, că tu ești Petru și pe această piatră voi zidi Biserica Mea și porțile iadului nu o vor birui. Și îți voi da cheile împărăției cerurilor și orice vei lega pe pământ va fi legat și în ceruri, și orice vei dezlega pe pământ va fi dezlegat și în ceruri.” (Evanghelia după Matei, XIX, 16:18).

În ebraică, „petru” înseamnă „kepha”, adică „piatră”, „stâncă” sau „rocă”. Simon a primit acest nume ca simbol al rezistenței sale în credință. Adesea, Sfântul Petru este reprezentat stând pe o stâncă ieșită din ape, ca simbol al pietrei pe care s-a clădit Biserica. Acelaşi Petru îi numeşte pe credincioşi „pietre vii” într-o epistolă a sa (I Pet. 2:4-5).

Casa este simbolul „adunării împreună” a oamenilor, construcția ei recreează începuturile Creației Lumii, iar rezistența ei sunt „pietrele”, adică oamenii care cu credință dau viață altor oameni. Fiecare prunc e o nouă „piatră” a credinței, un simbol al noului început.

Casa nu se referă doar la construcția propriu-zisă, simbol al adăpostului stabil, ea este și un spațiu spiritual, simbol al oamenilor care ocupă acest spațiu, reunirea familiei și a celor importanți pentru familie.

Astfel, prin combinația celor două simboluri urarea pe care o facem de fiecare dată când spunem tinerilor căsătoriți „Casă de piatră!” este „Întemeiați, cu credință în Dumnezeu și iubire de oameni, o familie numeroasă!”.

A freca sau a nu freca menta?

Expresia „a freca menta” (a lenevi) își are originile într-un obicei din Grecia Antică. Pe atunci, oamenii frecau mesele cu mentă pentru a le da un miros plăcut. Obiceiul a fost preluat și la noi în țară, mai ales de familiile înstărite. Se pare că această ocupație era preferată de servitori altor activități mai grele și, de aici, sensul expresiei.



01
/04
/14

Mulți oameni sunt reticenți să apeleze la psiholog sau la psihiatru când se confruntă cu o problemă de viață sau cu o tulburare psihică. Motivele pot fi multe, de la frica de a nu fi catalogat „nebun” de ceilalți până la faptul că se îndoiesc că psihologul sau psihiatrul ar putea să îi ajute cu adevărat.

18
/03
/14

Dicționarele spun poveștile cuvintelor (proveniența, sensurile, modificările suferite de-a lungul timpului, semnificația sintagmelor în care sunt încorporate etc.). De aceea, ele sunt ca o ladă cu zestre pentru generațiile următoare. Acum, în era digitală, găsim pe internet o parte din aceste povești. Mai rapid și mai eficient. Și, atunci, care să mai fie rostul dicționarelor […]

25
/02
/14

,,Plătiți locație?” Mulți am fi nedumeriți, cel puțin în primele momente, dacă ni s-ar adresa această întrebare. Am înțeles oare greșit? O fi spus persoana respectivă „ați găsit o locație”? Despre cum se folosește ,,locația” corect, aflăm astăzi la rubrica Dans printre cuvinte.

18
/02
/14

„1984” de George Orwell, „Minunata lume nouă” de Aldous Huxley și - mai recent - ,,Jocurile Foamei”, de Suzanne Collins fac parte din topul distopiilor. Distopie... opusul utopiei. Dar ce înseamnă, mai exact? Aflăm astăzi, în cadrul noii rubrici „Dans printre cuvinte“.