„5 Minute”, în regia lui Dan Chișu, va fi lansat oficial pe 20 noiembrie
https://www.ziarulmetropolis.ro/5-minute-in-regia-lui-dan-chisu-va-fi-lansat-oficial-pe-20-noiembrie/

Regizorul Dan Chişu şi Domestic Film anunţă lansarea oficială, la nivel naţional, a filmului „5 Minute” pe 20 noiembrie 2020.

Un articol de Liliana Matei|30 octombrie 2020

Filmul a avut premiera internațională în octombrie 2019, în cadrul competiţiei oficiale a celei de-a 35-a ediţii a Festivalului Internaţional de Film de la Varşovia, un eveniment reper al lumii cinematografice. Pe parcursul acestui an, filmul a fost nominalizat și invitat la mai multe festivaluri și proiecții speciale, cum ar fi Transilvania International Film Festival – TIFF, Anonimul, Zilele Filmului Românesc de la Chișinău, Serile Filmului Românesc de la Iași, Noaptea Albă a Filmului Românesc, Cinema sub Clar de lună etc.

În contextul actual, extrem de dificil pentru industriile creative dar și pentru public, filmul este programat să intre în distribuție în 20 noiembrie, urmând ca premierele din cinematografele din țară să fie programate și anunțate în funcție de evoluția legislativă referitoare la pandemia de COVID-19 și limitările generate de aceasta.

Povestea lansării oficiale în România a acestui filmul se confundă, practic, cu istoria vremurilor extraordinare pe care le trăim cu toții. Preconizată pentru primăvara acestui an, pe 27 martie, ea a fost amânată din cauza pandemiei. Deși situația generală nu a evoluat cum speram, în același timp nu ne putem viețile on hold”, trebuie să mergem mai departe ca societate, creatori sau iubitori de film. Ne adaptăm, ne reinventăm și nu mai așteptăm nici măcar…5 minute. Filmul trebuie să ajungă la public și intră pe 20 noiembrie în distribuție în cinematografele din toată țara. În localitățile afectate de scenariul roșu, premiera filmului va fi programată pentru data când cinematografele vor putea deschide sălile pentru proiecții în siguranță” – Anamaria Antoci, producător, Domestic Film.

Al șaptelea lungmetraj de ficțiune al lui Dan Chișu, filmul „5 Minute” este inspirat din fapte reale. Într-un cinematograf din București rulează un film controversat, despre un cuplu format din două femei. La scurt timp după începerea filmului, un grup de spectatori se ridică și protestează față de comunitatea LGBT, membri ai acesteia fiind prezenți în sală. Presa a acuzat Jandarmeria că nu a intervenit pentru a pune capăt conflictului în urma căruia un tânăr a fost rănit și a ajuns la spital. Filmul se concentrează pe povestea omului care a condus echipa de jandarmi, proiectată iremediabil într-un joc de oglinzi provocat de investigația unei jurnaliste de televiziune, cunoscută pentru reportajele ei de breaking news.


Eu sunt realizatorul filmului. Eu cred că realizatorul nu trebuie să fie partizan, el trebuie să prezinte povestea. Sunt subiecte pe care n-am cum să le judec pentru că m-am pus în poziţia în care vreau doar să prezint şi de aceea filmul are multă structură de televiziune….. N-am căutat imagini spectaculoase, am lăsat vorbele şi faptele să spună povestea acestui om (jandarmul Nicu Holban). De fapt, fimul propune o dezbatere despre relativitatea adevărului. Adevărul e relativ pentru că dacă iei punctele de vedere ale tuturor personajelor din film, la un moment dat, găseşti un numitor comun” – Dan Chișu, regizorul și scenaristul filmului „5 Minute”

Drama îi are în distribuție pe Mihai Călin, Diana Cavallioti, Emanuel Pârvu, Ana Radu, Elvira Deatcu, Adrian Titieni, Gabi Huian şi Aida Economu.

Diana Cavallioti. Foto: MacriStudio

Imaginea filmului este semnată de Adrian Silișteanu, montajul de Letiția Ștefănescu, sunetul de Marius Leftărache, scenografia de Gina Călin, costumele de Adina Bucur, machiajul de Dana Roșeanu, coafura de Manuela Simionescu. Producător este Anamaria Antoci.

5 Minute” este o producție Domestic Film, în coproducție cu DaKINO Production, realizată cu sprijinul Centrului Național al Cinematografiei, Programului Europa Creativă – Media al Uniunii Europene, Heineken România, în colaborare cu Societatea Română de Televiziune.

28
/04
/23

La invitaţia Cinematecii din Oslo, care va găzdui în perioada 5-14 mai un festival al filmului românesc, ce include şi o retrospectivă dedicată regizorului Cristian Mungiu, am scris un scurt text despre cum arată cinematografia română în prezent.

26
/04
/23

Ieri la Teatrului Național ,,I. L. Caragiale’’ din București, a avut loc cea de-a XVII-a ediție a Galei Premiilor Gopo, în cadrul căreia au fost celebrate performanțele înregistrate de cinematografia română în ultimii ani. „Oameni de treabă” este marele câștigător al trofeului Gopo pentru „Cel mai bun film”. Cele mai aplaudate momente de pe scena Galei vor putea fi urmărite joi, pe 27 aprilie, de la ora 23:00, pe PRO CINEMA.

24
/04
/23

Gala Premiilor Gopo, cel mai important eveniment dedicat cinematografiei din România, se întoarce la cea de-a XVII-a ediție în Sala Mare a Teatrului Național ,,I. L. Caragiale’’ din București. Evenimentul organizat pe 25 aprilie va fi prezentat, în premieră, de duo-ul format din actrița și scenarista Lia Bugnar și actorul Marius Manole.

21
/04
/23

Mai sunt 4 zile până când noul serial western „Django” va fi difuzat în premieră exclusivă în România de Focus Sat. Producția filmată integral în România este un western complet diferit de canoanele genului, care are în distribuție nume celebre precum Matthias Schoenaerts, Noomi Rapace, Lisa Vicari, Nicholas Pinnock și promite să ofere o experiență TV unică.

20
/04
/23

Începând cu acest an, Festivalul Internațional de Film Transilvania se numără printre fondatorii SMART7, o rețea de festivaluri de film europene care își propune să dezvolte industria culturală și domeniul festivalier, dar și să ofere un spațiu de întâlnire cu opere ale unor noi cineaști europeni, în cadrul unei competiții internaționale itinerante. Competiția SMART7 debutează în programul celei de a 22-a ediții TIFF, între 9-18 iunie.

19
/04
/23

American Independent Film Festival .7 începe vineri, 21 aprilie, la Cinema Elvire Popesco și Cinemateca Eforie din București. În deschidere, publicul va avea de ales între două premiere: lungmetrajul A THOUSAND AND ONE – Marele premiu al juriului la Sundance 2023, la sala Eforie, și primul episod din miniseria HBO Europe, SPY/MASTER ce va fi proiectat la sala Elvire Popesco, în prezența echipei.