-->

630 de ani de la sfinţirea Mănăstirii Cozia– minune a Evului mediu românesc
https://www.ziarulmetropolis.ro/630-de-ani-de-la-sfintirea-manastirii-cozia-minune-a-evului-mediu-romanesc/

Se împlinesc, astăzi, 630 de ani de la sfinţirea Mănăstirii Cozia, construită pe vremea lui Mircea cel Bătrân, la îndemnul Sfântului Cuvios Nicodim de la Tismana, duhovnic al lui Mircea „întru cele Dumnezeieşti”. La Mănăstirea Cozia a luat fiinţă prima şcoală de copişti şi caligrafi din Ţara Românească şi tot acolo a trăit şi primul imnograf român, Filotei, mare logofăt al Țării Româneşti.

Un articol de Petre Ivan|18 mai 2018

Una dintre cele mai autentice nestemate ale arhitecturii bisericeşti autohtone, Mănăstirea Cozia înseamnă o moştenire spirituală şi artistică nepreţuită în istoria poporului român, în cei peste 600 de ani de la întemeiere, mii de călugări vieţuind aici, iar dintre aceştia s-au detaşat ierarhi ajunşi în funcţii importante, dar şi oameni de cultură remarcabili, notează rador.ro

Ansamblul mănăstiresc de la Cozia este situat la 3 km. nord de staţiunea balneo-climaterică Călimăneşti – Căciulata, pe malul drept al Văii Oltului, la aproximativ 20 de km. nord de oraşul Râmnicu Vâlcea, având hramul „Sfânta Treime”.

Conform unei legende, se pare că la originea construirii mănăstirii se află o „arătare Dumnezeiască” care i s-ar fi dezvăluit voievodului Mircea cel Bătrân (Mircea cel Mare), domn al Ţării Româneşti între anii 1386 şi 1394 şi 1397 – 1418, fiu al lui Radu I și fratele lui Dan I, căruia i-a urmat la tron.

Legenda spune că în timpul unui război pornit de Mircea împotriva ungurilor (sau împotriva otomanilor conform altor interpretări), şi-a stabilit ca sediu al oştii un loc de pe Valea Oltului, denumit „Bivolarilor”. În timp ce dormea în cortul domnesc instalat pe pajiştea din faţa muntelui, voievodul a avut un vis în care  i s-ar fi ivit o „arătare Dumnezeiască”, iar a doua zi, dis de dimineaţă, voievodul a hotărât ridicarea, pe acel loc, a unei mănăstiri.

La 18 mai 1388 a avut loc slujba de sfinţire a mănăstirii, ţinută chiar de Nicodim, iar ca stareţ a fost desemnat ieromonahul Gavriil, unul dintre ucenicii  sfântului de la Tismana.

Mănăstirea Cozia

La 31 ianuarie 1418, Mircea cel Bătrân trece la cele veşnice, fiind înmormântat, conform dorinţei sale, la Mănăstirea Cozia.

În 1517, Neagoe Basarab, domn al Ţării Româneşti între anii 1512-1521, a reparat clădirile şi biserica, înzestrând-o cu numeroase icoane.

În 1821Alexandru Ipsilanti s-a refugiat la aici după înfrângerile succesive suferite de eteriști. Turcii l-au urmărit, iar ctitoria lui Mircea cel Bătrân a fost asediată și avariată grav, clopotnița a fost devastată.

În secolul al XIX-lea, au fost reconstruite chiliile de pe latura vestică a mănăstirii şi au fost reclădite pavilioanele din faţă, însă spre începutul secolului XX sfîntul lăcaş a fost practic desfiinţat, devenind pe rând, temniţă, apoi azil şi cazarmă, iar pe perioada Primului Război Mondial, biserica a fost transformată în … grajd pentru cai.

Despre desfiinţarea mănăstirii şi transformarea ei în temniţă, scria cu mânie și Mihai Eminescu, care la 12 septembrie 1882 aşternea câteva rânduri extrem de tăioase în ziarul Timpul: „Cozia, unde e îmormântat Mircea I, cel mai mare domn al Țării Românești, acela sub care țara cuprindea amândouă malurile Dunării până-n mare, Cozia unde e îmormântată familia lui Mihai vodă Viteazul, un monument istoric aproape egal ca vechime, cu țara – ce-a devenit aceasta? Pușcărie !”.

Începând cu anul 1928, mănăstirea a intrat din nou într-un amplu proces de restaurare, iar în anul 1936, mormântul voievodului Mircea cel Bătrn a fost acoperit cu o nouă piatră funerară, pe care au fost aşternute cuvintele lui Iorga: “Aici odihneşte binecinstitorul şi de Hristos iubitorul Mircea (…) ctitor al acestui sfânt locaş. A trecut la cele veşnice la 31 ianuarie 1418.”

(Sursa: rador.ro)

Foto: Mănăstirea Cozia – facebook, Valcea turistica, doxologia.ro

 

05
/09
/24

Expoziția itinerantă “IdentitAR feminin”, un proiect digital multimedia, cu animații 3D și realitate augmentată, însoțit de muzică, sunet, spectacole lectură și dezbateri, va fi prezentată în patru orașe din România: Câmpulung Muscel, Sfântu Gheorghe, Suceava și Râmnicu Vâlcea. Turneul debutează pe 7 septembrie, într-un spațiu alternativ - Convivial, din Câmpulung Muscel.

02
/09
/24

Povești din comunitate legate de bullying dar și obiecte semnificative pentru poveștile personale despre copilărie și adolescență vor putea fi văzute în cadrul primei etape deschise publicului a proiectului TRANZIȚIE: Călătoria Eroului, o activare participativă prin artă inițiată de Asociația Macaia.

29
/08
/24

Astăzi, aproape toată lumea are la îndemână un smartphone cu o cameră capabilă de a realiza fotografii de calitate. Însă, pentru a trece de la simple imagini la fotografii cu adevărat impresionante, este nevoie de să ținem cont de câteva metode simple și eficiente pentru a ne îmbunătăți fotografiile cu telefonul mobil.

26
/08
/24

La confluența dintre cercetare și artă, adresând durerea prin empatie și însingurarea prin deschiderea către comunitate, expoziția Una din Trei vorbește despre infertilitate, despre pierderea de sarcină - fenomene care afectează una din șase, respectiv una din trei femei - dar mai ales despre nedreptatea de a fi izolată și stigmatizată social în urma confruntării cu aceste evenimente traumatice.

21
/08
/24

Balkanik Festival – Home of World Music, cunoscut pentru atmosfera sa inconfundabilă și spiritul de fuziune culturală, se întoarce la Grădina Uranus între 6 și 8 septembrie. Evenimentul rămâne un punct central de întâlnire pentru comunitățile din București și pentru turiștii care vin în capitala României special pentru a participa la acest festival.

13
/08
/24

Asociația Macaia anunță lansarea proiectului TRANZIȚIE: Călătoria Eroului, o activare participativă prin artă care propune o radiografiere subiectivă și colectivă a fenomenului de bullying în România, din anii ’90 și până în prezent, prin intermediul unor cercetări sociologice și psihologice amănunțite, menite să ofere o perspectivă de ansamblu asupra amplorii și cauzelor sale.

08
/08
/24

În continuarea unei serii de performance-uri artistice începute în anul 2018 de Celula de Artă, artiștii care doresc să își forțeze limitele imaginației și să participe într-un exercițiu complex de empatie se pot înscrie, între 7 august și 2 septembrie în proiectul Blind Seven, o provocare la explorare și depășirea limitelor impuse de simțul principal folosit în artele vizuale: văzul.