80 de zile până la FITS 2017!
https://www.ziarulmetropolis.ro/80-de-zile-pana-la-fits-2017/

Au mai rămas doar 80 de zile până la startul celei de-a XXIV-a ediţii a Festivalului Internaţional de Teatru de la Sibiu (FITS), 9-18 iunie, desffăşurat sub genericul IUBIRE. Programul FITS 2017 va fi anunţat în 27 martie, de Ziua Mondială a Teatrului şi tot atunci se va pune şi primul set de bilete în vânzare.

Un articol de Petre Ivan|20 martie 2017

Teatru, dans, circ contemporan, muzică, proiecții de film, expoziții, lansări de carte, conferințe speciale, spectacole-lectură, ateliere și spectacole studențești din toată lumea sunt prezentate atât în sălile de spectacole, clasice și neconvenționale, cât și pe străzile și în piețele principale ale Sibiului.

Un festival al artelor spectacolului, cu un program complex, care cuprinde aproape 500 de spectacole și evenimente, prezentate în decursul celor 10 zile de excelență în artele spectacolului.

Secțiunea de dans aduce, de fiecare dată, unele dintre cele mai cunoscute și apreciate companii ale momentului.

Andalusian Flamenco Ballet Luis Castilla

Andalusian Flamenco Ballet Luis Castilla

Anul acesta spectatorii vor revedea, pe scena festivalului extraordinara companie de dans israeliană Batsheva, două reprezentații ale spectacolului Naharin’s Virus, un spectacol coregrafic de Ohad Naharin, inspirat din piesa lui Peter Handke, Jignind audiența.

Producția câștigătoare a premiului Bessie la New York, este prezentată la FITS 2017 în premieră în România. Ohad Naharin a primit premiul EMET pentru contribuția adusă artelor și științelor în Israel.

Tot din Israel, la Sibiu sosește în cadrul festivalului compania de dans contemporan Kibbutz, cu două reprezentații ale spectacolului Horses in the Sky, prezentat, de asemenea, pentru prima dată în România.

Brenda Angiel Bruce Feeley

Brenda Angiel Bruce Feeley

Producțiile companiei se identifică în marea lor majoritate cu munca directorului artistic și a coregrafului Rami Be’er, metodele sale de lucru și caracterul unic al coregrafiilor sale devenind un stil inconfundabil la nivel mondial.

Kibbutz înseamnă în cultura Israelienilor, în primul rând, o comunitate deschisă și internațională ce presupune muncă în echipă, colaborare constantă, trai în comun și organizare socială și profesională.

Din Argentina, Brenda Angiel Aerial Dance Company revine la FITS 2017, de această dată cu spectacolul Air Condition, care va fi prezentat de două ori.

Dans în zbor, geometrie și lumini, toate acestea la un loc fac o pictură vivantă de neuitat. Plăcerea vizuală și cinetică sunt esențiale în spectacolele realizate de Brenda Angiel și compania acesteia, digitalul aducându-și contribuția, răsplătind cu iluzii optice, spațiale și gravitaționale.

kibbutz Eyal Hrisch

kibbutz Eyal Hrisch

Flamenco, unul dintre cele mai populare și expresive forme de dans, revine și în acest an pe scena festivalului.

Două spectacole vor fi prezentate la FITS 2017 de compania spaniolă Andalusian Flamenco Ballet: …That Silverio și Flamenco Gala, cel din urmă fiind realizat special pentru FITS, astfel încât la Sibiu va avea în luna iunie premiera mondială.

Proiectul …That Silverio a pornit de la ideea de a arăta forma actuală de flamenco și principalii piloni ai acestei arte. Producția urmează o linie bazată pe cercetare, recuperare, analiză, studiul și reconstrucția formelor de dans, cântec, muzică și modul în care acestea au fost concepute.

Plecând de la pionierii acestui dans, unul dintre ei fiind Silverio Franconetti, flamenco a ajuns astăzi să fie o artă universală, fiind declarată de UNESCO una dintre capodoperele patrimoniului oral și imaterial al umanității.

Anul acesta se împlinesc 10 ani de la Sibiu Capitală Culturală Europeană și în programul acestei ediții sunt cuprinse și cele două spectacole de patrimoniu Faust și Metamorfoze, în regia lui Silviu Purcărete.

fits 2017

În 2007 Sibiul a deținut titlul împreună cu Luxemburg și în decursul celor 10 ani, acest parteneriat s-a dovedit a fi un exemplu unic de dezvoltare și cooperare, an de an realizând din ce în ce mai multe proiecte împreună.

Foto: FITS 2017 – sibfest.ro

24
/04
/24

O nouă traducere din opera lui Paul Auster, unul dintre cei mai spectaculoși și inventivi scriitori ai Americii, a cărui operă a fost publicată în mai mult de patruzeci de limbi, a ajuns de curând în librăriile fizice și online din întreaga țară.

22
/04
/24

6 manageri și 30 de ghizi și muzeografi din toată țara au participat la Râșnov la două sesiuni de training pentru dezvoltarea abilităților de gestionare și management strategic al obiectivelor de patrimoniu istoric, documentarea istorică, interpretarea informațiilor, comunicarea și interacțiunea directă cu publicul vizitator.

22
/04
/24

460 de ani se împlinesc pe 23 aprilie de la nașterea celui considerat cel mai mare dramaturg al tuturor timpurilor. Multe povești și multe legende au circulat despre el în tot acest timp.

18
/04
/24

Astăzi, la Sibiu, a avut loc conferința de presă care prezintă programul spectacolelor celei de-a 31-a ediții a Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu. În cadrul conferinței, Constantin Chiriac, președintele FITS şi directorul TNRS, a anunțat publicarea programului spectacolelor ediției din acest an și punerea în vânzare a biletelor, începând de mâine, 19 aprilie.

18
/04
/24

Cea de-a XII-a ediție a Săptămânii Haferland, cel mai îndrăgit festival cultural și etnologic al sașilor din Transilvania și din diaspora, va avea loc în perioada 8-11 august 2024 sub înaltul patronaj al Alteței Sale Serenissime Prințul Philipp von und zu Liechtenstein și sub auspiciile Familiei Regale a României. Este pentru prima oară când Familia Regală a României acordă în mod oficial susținere organizării acestui eveniment cultural.