„Domnul Iedeman”, în premieră la Teatrul Național „Radu Stanca” Sibiu
https://www.ziarulmetropolis.ro/domnul-iedeman-in-premiera-la-teatrul-national-radu-stanca-sibiu/

Teatrul Naţional „Radu Stanca” Sibiu prezintă o nouă premieră a Secţiei Germane, „domnul iedeman” de Thomas Perle, în regia lui Dávid Paška.

Un articol de Liliana Matei|20 ianuarie 2022

Premiera are loc în 20 ianuarie, în Sala Mare a TNRS, și face parte din programul Microstagiunii germane din acest weekend.

În Ocna Sibiului, într-un centru SPA cândva luxos, construit în perioada de glorie a Imperiului Habsburgic, domnul iedeman își face planuri de viitor. Își dorește un loc pentru schiat la fel ca în Austria. Vrea să defrișeze o bună parte din pădure pentru a crea locuri de muncă pentru populația locală. Iar în tot acest timp, doamna iedeman suferă în tăcere alături de el.

Spectacolul are la bază piesa de teatru „Jedermann. Moartea unui om bogat” de Hugo von Hofmannsthal. Reinterpretată și creată special pentru Sibiu, versiunea actuală a lui Thomas Perle ne propune o analiză cinică a unui text reprezentativ pentru cultura germană și ne invită într-un itinerariu imaginar între Salzburg, Ocna Sibiului și Sibiu. Piesa scrisă de Hugo von Hofmannsthal, a cărei premieră a fost în 1911 la Berlin, se joacă anual în cadrul Festivalului de la Salzburg din 1920 și este o emblemă a orașului Salzburg, așa cum este „Faust” pentru Sibiu.

În distribuție sunt actorii Fabiola Petri, Benedikt Hafner, Daniel Bucher, Emőke Boldizsár, Ali Deac, Theodora Sandu, Yannick Becker, Ștefan Tunsoiu, Ioana Cosma, Johanna Adam.

„Jedermann-ul nostru – redenumit «domnul iedeman» – reprezintă occidentalul ignorant care vine în România și crede că poate cumpăra orice. Un personaj care nu are nimic sacru. Este cea mai politică piesă a mea de până acum, despre uciderea omului bogat care disecă perversiunea capitalismului. Totul la o gală de binefacere, organizată de doamna iedeman, care nu există în piesa originală. Am creat și acest personaj feminin nou pentru că urmăresc de obicei în piesele mele să am cât mai multe roluri feminine, personaje puternice care să aibă ceva de spus. Moartea joacă, de asemenea, un rol major, nu ca o figură alegorică, ci ca un om mort în pădure, ucis de mafia lemnului și un tovarăș constant al nostru, muritorii”, spune dramaturgul Thomas Perle.

Spectacolul este jucat în limbile germană și română și dispune de traducere.

Biletele se pot cumpăra online pe www.tnrs.ro, și de la Agenția Teatrală din Sibiu, str. Nicolae Bălcescu, nr. 17. Accesul publicului la reprezentații este permis doar în baza certificatului verde COVID, iar locurile sunt disponibile în limita a 30% din capacitatea sălii.

TNRS organizează în acest week-end o Microstagiune germană cu premiera „domnul iedeman”, alături de spectacolele „QUARTETT”, în regia lui Hunor Horváth (în 21 ianuarie), „Bookpink”, creație colectivă (22 ianuarie), și „you·topia”, regia Florian von Hoermann și Edith Buttingsrud (23 ianuarie).

Text: Thomas Perle

Regia: Dávid Paška

Scenografie: Julius Leon Seiler

Dramaturgie: Thomas Perle

Costume: Maria Lena Poindl

Muzica: Magor Bocsárdi

Asistentă regie: Pia Carla Ionescu – Liehn

În distribuție: Fabiola Petri, Benedikt Hafner, Emőke Boldizsár, Ali Deac, Theodora Sandu, Yannick Becker, Ștefan Tunsoiu, Ioana Cosma, Johanna Adam/ Daniel Bucher.

Traducere: Elise Wilk.

26
/04
/24

Centrul Național al Dansului București (CNDB) anunță programul de spectacole pentru luna mai. Unul dintre evenimentele importante ale lunii este premiera spectacolului de dans contemporan Memetics, în coregrafia lui Sergiu Diță, urmată de trei producții CNDB – BLOT, Bodies on The Line, Patosfera și de Miercurea Lejeră, un proiect care prezintă pe scenă idei unice și irepetabile într-o formă performativă.

25
/04
/24

Asociația Culturală Control N dă startul înscrierilor la a treia ediție a New Draft. Rezidența de dezvoltare de scenarii dedicată proiectelor din România și Republica Moldova se adresează regizorilor și scenariștilor, proaspeților absolvenți de facultăți de profil și autorilor din medii conexe, cu proiecte în faza de început.

25
/04
/24

Cea de-a treia ediție din România a competiției de pictură live Art Battle va avea loc pe 27 aprilie, la Palatul Bragadiru din București (Calea Rahovei nr. 147-153) aducând în fața publicului atât concursul contra cronometru care aduce publicul în fața procesului de creație, alături de re-LEAF, o ediție de "interior" a târgului de artă contemporană LEAF (Limited Edition Art Fair) eveniment organizat de Galeria Celula de Artă în parteneriat cu Săfițicuminți. Biletele pentru public sunt disponibile pe LiveTickets.

24
/04
/24

O nouă traducere din opera lui Paul Auster, unul dintre cei mai spectaculoși și inventivi scriitori ai Americii, a cărui operă a fost publicată în mai mult de patruzeci de limbi, a ajuns de curând în librăriile fizice și online din întreaga țară.

22
/04
/24

6 manageri și 30 de ghizi și muzeografi din toată țara au participat la Râșnov la două sesiuni de training pentru dezvoltarea abilităților de gestionare și management strategic al obiectivelor de patrimoniu istoric, documentarea istorică, interpretarea informațiilor, comunicarea și interacțiunea directă cu publicul vizitator.

22
/04
/24

460 de ani se împlinesc pe 23 aprilie de la nașterea celui considerat cel mai mare dramaturg al tuturor timpurilor. Multe povești și multe legende au circulat despre el în tot acest timp.