-->

Rock la Mureș redefinește conceptul de camping pentru festivalurile din România
https://www.ziarulmetropolis.ro/rock-la-mures-redefineste-conceptul-de-camping-pentru-festivalurile-din-romania/

Organizatorii primului festival Open Air din judeţul Timiş, Rock la Mureş (7-8 iulie, Periam-Port), promit să transforme anul acesta zona de campare, dar şi întregul perimetru de desfăşurare al evenimentului, într-un paradis al relaxării şi distracţiei.

Un articol de Petre Ivan|22 martie 2023

Cu un concept unic în România, zona de campare pune la dispoziția participanților la festival o serie de facilități care doresc să transforme șederea pe perioada evenimentului într-o amintire de neuitat.

„Zona de campare a fost întotdeauna un pic altfel la Rock la Mureș și încă de la primele ediții ne-am imaginat acest loc ca fiind ceva mai mult decât un simplu spațiu de dormit. La ediția din acest an nu ne gândim să procedăm în alt mod, ba mai mult, vrem să transformăm conceptul de camping într-un adevărat portal al distracției și relaxării.”

Astfel că, pe lângă utilitățile deja obișnuite și cât se poate de normale pentru un festival în aer liber, te poți bucura atât de muzică bună, dar și de o ieșire la picnic cu prietenii sau familia. Un weekend în care aprinzi grătarul, întinzi o pătură, asculți trupele preferate și te bucuri de o ieșire în natură.

Zona de campare va dispune de:

• toalete ecologice
• apă curentă
• dușuri
• locuri speciale pentru încărcarea telefoanelor
• iluminat în zona corturilor
• pază care asigură siguranța bunurilor
• posibilitate de plasare a cortului chiar lângă mașină
• picnic
• grătar
• mâncare și băutură din zonele adiacente festivalului
• transport gratuit

Organizatorii nu impun restricții în ceea ce privește mâncarea sau băuturile aduse din afara zonei de festival și introduse în camping. Însă, cum zona de mâncare din cadrul festivalului va pune accent pe specificul local, o trecere în revistă a bunătăților pregătite nu strică. Vor fi mai puțini hamburgeri, dar mai multe feluri de mâncare cu ingrediente naturale, cu legume și fructe din grădinile localnicilor și din celebrele livezi de la Periam.

Și anul acesta, festivalul Rock la Mureș se bucură de sprijinul Primăriei Periam astfel că, localnicii și personalitățile locale dispun de intrare gratuită. La fel și persoanele cu dizabilități și însoțitorii acestora, dar și copii cu vârstă de până la 16 ani.

Pentru cei care vor face deplasarea la Periam cu trenul sau cu microbuzul, se asigură transport gratuit de la gara Periam până la locația festivalului.

Categoriile de bilete sunt:

175 lei – Abonament presale
300 lei – Abonament pentru 2 persoane
400 lei – Abonament acces (grup 3+1 GRATIS)

S-a lansat și o nouă categorie promoțională specială la abonamente, pentru cei care doresc să vină la festival cu gașca. Pachetul include 3 bilete pentru cele două zile de festival, plus unul gratuit și poate fi achiziționat de pe site-urile partenere iaBilet.ro si AmBilet.ro. Oferta este valabilă pentru primele 100 de bilete.

26
/06
/26

S-a născut în vara anului 1912, pe 28 iunie, la începutul unuia dintre cele mai tulburate secole, iar primii ani după liceul absolvit în oraşul natal şi i-a petrecut la Iaşi, unde a luat lecţii de pian şi compoziţie.

15
/06
/26

Marți, 16 iunie, pianistul Horia Mihail pornește din zona Moldovei noua serie de recitaluri din Turneul Național Pianul Călător, unul dintre cele mai longevive proiecte itinerante dedicate muzicii clasice din România, început în 2011, care se va încheia anul acesta pe 29 iunie, la Ateneul Român din Bucureşti.

04
/05
/26

Vineri, 8 mai 2026, continuarea unei tradiții stabilite de mulți ani de Radio România, Orchestra Națională Radiooferă la Sala Radio la un eveniment de înaltă ținută: CONCERTUL REGAL, ce marchează sărbătoarea regalității în România.

08
/01
/26

GALA PREMIILOR MUSICRIT, singura gală ce recompensează Excelența - atât în domeniul artistic, cât şi în domeniile jurnalismului şi managementului din muzica clasică - va avea loc miercuri, 14 ianuarie 2026, de la ora 19:00, la Ateneul Român.

12
/12
/25

Ambasada Regatului Spaniei la București organizează luni, 15 decembrie, ora 19.00, în Sala Auditorium a Instituto Cervantes (Bd. Regina Elisabeta 38), un recital susținut de Duo Kitharsis, compus din chitariștii Alexandra Petrișor și Dragoș Horghidan. Programul este alcătuit din lucrări semnate de compozitori spanioli de prestigiu, precum Francisco Tárrega, Manuel de Falla, Enrique Granados.

12
/12
/25

Institutul Cultural Român vă invită la Miniaturi de Crăciun, ultimul eveniment din acest an al stagiunii AdMusicam Concert Series, un recital cameral dedicat sărbătorilor de iarnă. Concertul va avea loc miercuri, 17 decembrie, ora 19:00, în Sala Mare a ICR, reunind pe scenă șase tineri muzicieni remarcabili ai noii generații.

12
/11
/25

Orchestra Română de Tineret va concerta alături de Orchestra Națională a Franței într-un eveniment special care marchează 145 de ani de relații diplomatice între România și Franța. Concertul va avea loc la Auditorium de Radio France, joi, 20 noiembrie 2025, ora 20:30, sub conducerea maestrului Cristian Măcelaru, director muzical al Orchestrei Naționale a Franței și director artistic al Festivalului și Concursului Internațional George Enescu.

10
/11
/25

Din 2012 și până astăzi, o vioară celebră, împreună cu violonistul Gabriel Croitoru a purtat prin România și prin lume ecoul lui George Enescu. A străbătut săli fastuoase și coridoare de licee, a făcut să vibreze deopotrivă scene celebre și săli modeste de sport, a atras entuziasmul ascultătorilor de la New York la Bucureşti şi până în satele României, ducând cu ea un sunet plin de istorie.

22
/10
/25

LP.StudioHub lansează un concept inovator pentru scena muzicală românească: Live Studio Sessions by LP.StudioHub, o serie de concerte care aduc publicul mai aproape ca oricând de esența sunetului. Fiecare sesiune este înregistrată și mixată în regim de studio, folosind echipamente profesionale și o arhitectură sonoră de înaltă precizie, dar trăită live, în prezența publicului.

13
/10
/25

Vineri, 17 octombrie 2025, Alexandru Tomescu, cunoscutul violonist român, solist al Orchestrelor și Corurilor Radio România de 23 de ani, va interpreta alături de Orchestra Națională Radio unul dintre cele 3 concerte pentru vioară considerate „pietre de temelie” ale repertoriului romantic: Concertul nr. 1 pentru vioară și orchestră semnat de compozitorul german Max Bruch.