Festivalul Internaţional de Teatru de la Sibiu, în direct la Radio România Cultural
https://www.ziarulmetropolis.ro/festivalului-international-de-teatru-de-la-sibiu-in-direct-la-radio-romania-cultural/

În perioada aceasta, Radio România Cultural va transmite în direct din fosta capitală culturală europeană, unde se desfăşoară unul dintre cele mai importante evenimente teatrale ale anului: Festivalul Internaţional de Teatru de la Sibiu.

Un articol de Andrada Văsii|11 iunie 2013

În perioada aceasta, Radio România Cultural va transmite în direct din fosta capitală culturală europeană, unde se desfăşoară unul dintre cele mai importante evenimente teatrale ale anului: Festivalul Internaţional de Teatru de la Sibiu.

Cea de-a XX-a ediţie a festivalului are loc în această perioadă. Peste 2500 de artişti şi invitaţi speciali sunt aşteptaţi să sosească la Sibiu pentru a sărbători ediţia aniversară de 20 de ani. Comisia Europeană a declarat Festivalul Internaţional de Teatru de la Sibiu ca „al treilea festival de artele spectacolului ca importanţă din Europa“ după deja celebrele festivaluri de la Edinburgh şi Avignon. Anul acesta Franţa este invitată de onoare.

Emisiuni speciale în direct

Ediţii speciale ale emisiunii Espresso şi Vorba de cultură vor aduce atmosfera acestui eveniment în casele ascultătorilor din toată ţara.

Matinalul dinamic al Radio România Cultural, Espresso nu mai aşteaptă corespondenţe, ci merge direct la locul faptelor ca să descopere, să simtă şi să împărtăşească.

Discuții alături de protagoniștii spectacolelor

Realizatorii Daniela Ivanov şi Radu Croitoru, împreună cu întreaga echipă, vor avea ca invitaţi în zilele de 13 şi 14 iunie, personalităţi ale lumii teatrale internaţionale, vor discuta despre producţiile invitate în festival şi cu protagoniştii acestora, vor transmite ascultătorilor impresii „la cald“ ale modului în care Sibiul, locuitorii şi oaspeţii săi trăiesc un eveniment cultural major.

Reporterii vor aduce cele mai proaspete informaţii de pe teren şi le vor împacheta într-o manieră cât mai atractivă, astfel încât orice ascultător, oriunde s-ar afla, să simtă atmosfera Festivalului Internaţional de Teatru de la Sibiu, o manifestare cu un loc aparte pe scena teatrală mondială.

Teatrul în direct la radio

În perioada festivalului, la ceasul prânzului, la  „Vorba de cultură“, Ema Stere şi Attila Vizauer invită personalităţi prezente la festival la un ceas de taifas cu scop precis: acela de a descoperi tendinţele lumii teatrale, aşa cum se văd într-o asemenea perioadă de sărbatoare.

De luni până vineri, actori, regizori, coregrafi, critici, vorbesc deschis despre ceea ce le place sau nu la festival, despre cantitatea şi calitatea producţiilor prezente, dezvăluie amănunte de culise picante sau nu. Sunt aşteptaţi la microfon în această săptamână, reputatul critic Alice Georgescu dar şi directorul FITS: Constantin Chiriac.

Foto credit:  Radio România Cultural

26
/04
/24

Centrul Național al Dansului București (CNDB) anunță programul de spectacole pentru luna mai. Unul dintre evenimentele importante ale lunii este premiera spectacolului de dans contemporan Memetics, în coregrafia lui Sergiu Diță, urmată de trei producții CNDB – BLOT, Bodies on The Line, Patosfera și de Miercurea Lejeră, un proiect care prezintă pe scenă idei unice și irepetabile într-o formă performativă.

25
/04
/24

Asociația Culturală Control N dă startul înscrierilor la a treia ediție a New Draft. Rezidența de dezvoltare de scenarii dedicată proiectelor din România și Republica Moldova se adresează regizorilor și scenariștilor, proaspeților absolvenți de facultăți de profil și autorilor din medii conexe, cu proiecte în faza de început.

25
/04
/24

Cea de-a treia ediție din România a competiției de pictură live Art Battle va avea loc pe 27 aprilie, la Palatul Bragadiru din București (Calea Rahovei nr. 147-153) aducând în fața publicului atât concursul contra cronometru care aduce publicul în fața procesului de creație, alături de re-LEAF, o ediție de "interior" a târgului de artă contemporană LEAF (Limited Edition Art Fair) eveniment organizat de Galeria Celula de Artă în parteneriat cu Săfițicuminți. Biletele pentru public sunt disponibile pe LiveTickets.

24
/04
/24

O nouă traducere din opera lui Paul Auster, unul dintre cei mai spectaculoși și inventivi scriitori ai Americii, a cărui operă a fost publicată în mai mult de patruzeci de limbi, a ajuns de curând în librăriile fizice și online din întreaga țară.

22
/04
/24

6 manageri și 30 de ghizi și muzeografi din toată țara au participat la Râșnov la două sesiuni de training pentru dezvoltarea abilităților de gestionare și management strategic al obiectivelor de patrimoniu istoric, documentarea istorică, interpretarea informațiilor, comunicarea și interacțiunea directă cu publicul vizitator.

22
/04
/24

460 de ani se împlinesc pe 23 aprilie de la nașterea celui considerat cel mai mare dramaturg al tuturor timpurilor. Multe povești și multe legende au circulat despre el în tot acest timp.