Oana Pellea va fi preşedintele juriului la Gala Tânărului Actor – HOP
https://www.ziarulmetropolis.ro/oana-pellea-va-fi-presedintele-juriului-la-gala-tanarului-actor-hop/

Actriţa Oana Pellea va fi preşedintele juriului Galei Tânărului Actor – HOP de anul acesta, care se va desfăşura între 4 şi 8 septembrie, la Costineşti.

Un articol de Corina Vladov|16 august 2013

Actriţa Oana Pellea va fi preşedintele juriului Galei Tânărului Actor – HOP de anul acesta, care se va desfăşura între 4 şi 8 septembrie, la Costineşti.

Oana Pellea va delibera alături de Radu Macrinici, Marius Manole, Ada Milea şi Corina Şuteu. Anul acesta, tinerii actori de la gală vor descoperi „spectaculosul” sub direcţia artistică a lui Radu Afrim, aceasta fiind tema competiţiei.

Evenimentul de anul acesta aduce un omagiu singurei artiste care a valorificat cântul românesc popular autentic: Maria Tănase. De aici rezultă un dialog între trecut şi prezent, un remix interesant şi îndrăzneţ. Concurenţii vor reinterpreta pe acorduri electro melodii ale artistei precum „Mi-am pus busuioc în păr”, „Leliţă cârciumăreasă”, „Aseară ţi-am luat basma” şi „Lung îi drumul Gorjului”, totul reunit într-o aventură muzicală.

În căutarea modelelor

De asemenea, Vlaicu Golcea va susţine un workshop de patru zile dedicat tinerilor artişti şi intitulat „hai iu iu nu hi you you”.

Provocarea lansată de Radu Afrim prin această probă impusă va da de furcă atât concurenţilor de la secţiunea „Individual”, cât şi celor de la secţiunea „Grup”. În spatele celor trei minute de celebritate, cei 47 de tineri actori vor fi propriii lor regizori, scenografi, coregrafi, ca să creeze o lume şi să regăsească spiritul modelului ales.

Citiţi şi: 15 minute în care să arăţi tot ce poţi – preselecţie pentru Gala HOP!

Gala Tânărului Actor – HOP, program permanent al UNITER şi singular în peisajul festivalier autohton, ajuns la cea de-a XVI-a ediţie, are ca scop promovarea şi lansarea tinerilor absolvenţi din învăţământul superior artistic de stat şi particular, notează Mediafax.

Citiţi şi: Oana Pellea: „Chiar cred că m-am ivit pe pământ să învăţ, nu să mă plictisesc“

Oana Pellea este una dintre cele mai mari actriţe de teatru şi film din România. A avut, printre altele, roluri în pelicule precum „Concurs” (1982), „Stare de fapt” (1996) şi „Copiii tatălui/ Children of Man” (2006).

INFO

Ziarul Metropolis a acordat premiul pentru secţiunea grup la Gala Hop spectacolului „Pisica verde“, care va fi preluat în repertoriul Teatrului Metropolis, în stagiunea 2013-2014.

Foto cu Oana Pellea: Digi 24

26
/04
/24

Centrul Național al Dansului București (CNDB) anunță programul de spectacole pentru luna mai. Unul dintre evenimentele importante ale lunii este premiera spectacolului de dans contemporan Memetics, în coregrafia lui Sergiu Diță, urmată de trei producții CNDB – BLOT, Bodies on The Line, Patosfera și de Miercurea Lejeră, un proiect care prezintă pe scenă idei unice și irepetabile într-o formă performativă.

25
/04
/24

Asociația Culturală Control N dă startul înscrierilor la a treia ediție a New Draft. Rezidența de dezvoltare de scenarii dedicată proiectelor din România și Republica Moldova se adresează regizorilor și scenariștilor, proaspeților absolvenți de facultăți de profil și autorilor din medii conexe, cu proiecte în faza de început.

25
/04
/24

Cea de-a treia ediție din România a competiției de pictură live Art Battle va avea loc pe 27 aprilie, la Palatul Bragadiru din București (Calea Rahovei nr. 147-153) aducând în fața publicului atât concursul contra cronometru care aduce publicul în fața procesului de creație, alături de re-LEAF, o ediție de "interior" a târgului de artă contemporană LEAF (Limited Edition Art Fair) eveniment organizat de Galeria Celula de Artă în parteneriat cu Săfițicuminți. Biletele pentru public sunt disponibile pe LiveTickets.

24
/04
/24

O nouă traducere din opera lui Paul Auster, unul dintre cei mai spectaculoși și inventivi scriitori ai Americii, a cărui operă a fost publicată în mai mult de patruzeci de limbi, a ajuns de curând în librăriile fizice și online din întreaga țară.

22
/04
/24

6 manageri și 30 de ghizi și muzeografi din toată țara au participat la Râșnov la două sesiuni de training pentru dezvoltarea abilităților de gestionare și management strategic al obiectivelor de patrimoniu istoric, documentarea istorică, interpretarea informațiilor, comunicarea și interacțiunea directă cu publicul vizitator.

22
/04
/24

460 de ani se împlinesc pe 23 aprilie de la nașterea celui considerat cel mai mare dramaturg al tuturor timpurilor. Multe povești și multe legende au circulat despre el în tot acest timp.