Cineastul Manoel de Oliveira isi sarbatoreste a 104-a aniversare prin munca
https://www.ziarulmetropolis.ro/cineastul-manoel-de-oliveira-isi-sarbatoreste-a-104-a-aniversare-prin-munca/

Portughezul Manoel de Oliveira, decanul de vârstă al cineaştilor în activitate, împlineşte marţi vârsta de 104 ani şi îşi celebrează ziua de naştere continuând să lucreze, în ciuda unor probleme de sănătate recente şi a unor dificultăţi în a găsi finanţare pentru proiectele sale viitoare.   Potrivit AFP, cineastul portughez, a cărui naştere a fost […]

Un articol de Andrada Văsii|12 decembrie 2012

Portughezul Manoel de Oliveira, decanul de vârstă al cineaştilor în activitate, împlineşte marţi vârsta de 104 ani şi îşi celebrează ziua de naştere continuând să lucreze, în ciuda unor probleme de sănătate recente şi a unor dificultăţi în a găsi finanţare pentru proiectele sale viitoare.

 

Potrivit AFP, cineastul portughez, a cărui naştere a fost înregistrată la Oficiul Stării Civile pe 12 decembrie 1908, la Porto, în nordul Portugaliei, s-a născut în realitate pe 11 decembrie 1908, iar membrii familiei sale se vor reuni marţi pentru a-i sărbători ziua de naştere.

 Spitalizat timp de o săptămână în luna iulie, din cauza unor afecţiuni pulmonare, regizorul portughez „s-a făcut bine, dar medicul lui i-a spus să iasă cât mai puţin posibil din casă pe această vreme rece”, a declarat fiica sa, Adelaide Maria Trêpa.

„Continuă să lucreze la el acasă”, a adăugat ea, precizând că tatăl ei a terminat deja scenariul pentru următorul său film, „A Igreja do Diabo” („Biserica Diavolului”) , inspirat de cartea romancierului brazilian Machado de Assis, şi lucrează în prezent la scenariul unui nouscurtmetraj.

Nu a fost stabilit calendarul filmărilor pentru aceste două proiecte, a spus Adelaide Maria Trêpa.

Filmul „A Igreja do Diabo” se află „în faza de preproducţie, în aşteptarea finanţării”, a precizat producătorul Luis Urbano de la compania de producţie cinematografică O Som e a Furia.

„Institutul cinematografiei şi audiovizualului nu a organizat un concurs de finanţare în acest an, iar noi căutăm finanţare în altă parte, mai ales în Brazilia”, a declarat el, regretând „situaţia dramatică” prin care trece cinema-ul portughez, în timp ce Portugalia, aflată sub asistenţă financiară internaţională, a operat importante restricţii bugetare.

În ciuda acestor dificultăţi, Manoel de Oliveira „vrea foarte mult să filmeze şi să facă ceea ce a făcut toată viaţa”, a adăugat acelaşi producător de film.

Cel mai recent film regizat de Manoel de Oliveira, intitulat „Gebo et l’ombre” – o comedie cu accente dramatice, o adaptare a piesei de teatru omonime de portughezul Raul Brandao, avându-i în distribuţie pe Claudia Cardinale, Jeanne Moreau şi Michael Lonsdale -, a fost prezentat în 2011 la Festivalul de la Veneţia.

În primăvara acestui an, cineastul portughez a turnat un scurtmetraj la Guimaraes, un oraş din nordul Portugaliei, desemnat capitală culturală europeană în 2012.

De la primul său film, „Douro, Faina Fluvial”, regizat în 1931, Manoel de Oliveira a realizat aproape 50 de lungmetraje de ficţiune şi documentare, o operă marcată de o perpetuă interogaţie despre sensul vieţii şi al morţii.

Din 1990, a realizat aproape în fiecare an câte un film. Printre actorii care au colaborat cu regizorul de-a lungul vremii se numără Leonor Silveira, Marcello şi Chiara Mastroianni, Catherine Deneuve, John Malkovich şi nepotul său, Ricardo Trepa.

Manoel de Oliveira a primit, în 1999, premiul special al juriului în selecţia oficială a Festivalului de la Cannes, pentru filmul „A Carta/ Scrisoarea”, iar cu doi ani înainte, „Viagem ao Princípio do Mundo” a câştigat premiul FIPRESCI, la acelaşi festival.

Regizorul portughez, care a primit Pame d’Or pentru întreaga carieră la festivalul de Film de la Cannes, în 2008, a suferit o operaţie pe cord, în urmă cu doi ani.

 

Sursa: Mediafax

26
/04
/24

Centrul Național al Dansului București (CNDB) anunță programul de spectacole pentru luna mai. Unul dintre evenimentele importante ale lunii este premiera spectacolului de dans contemporan Memetics, în coregrafia lui Sergiu Diță, urmată de trei producții CNDB – BLOT, Bodies on The Line, Patosfera și de Miercurea Lejeră, un proiect care prezintă pe scenă idei unice și irepetabile într-o formă performativă.

25
/04
/24

Asociația Culturală Control N dă startul înscrierilor la a treia ediție a New Draft. Rezidența de dezvoltare de scenarii dedicată proiectelor din România și Republica Moldova se adresează regizorilor și scenariștilor, proaspeților absolvenți de facultăți de profil și autorilor din medii conexe, cu proiecte în faza de început.

25
/04
/24

Cea de-a treia ediție din România a competiției de pictură live Art Battle va avea loc pe 27 aprilie, la Palatul Bragadiru din București (Calea Rahovei nr. 147-153) aducând în fața publicului atât concursul contra cronometru care aduce publicul în fața procesului de creație, alături de re-LEAF, o ediție de "interior" a târgului de artă contemporană LEAF (Limited Edition Art Fair) eveniment organizat de Galeria Celula de Artă în parteneriat cu Săfițicuminți. Biletele pentru public sunt disponibile pe LiveTickets.

24
/04
/24

O nouă traducere din opera lui Paul Auster, unul dintre cei mai spectaculoși și inventivi scriitori ai Americii, a cărui operă a fost publicată în mai mult de patruzeci de limbi, a ajuns de curând în librăriile fizice și online din întreaga țară.

22
/04
/24

6 manageri și 30 de ghizi și muzeografi din toată țara au participat la Râșnov la două sesiuni de training pentru dezvoltarea abilităților de gestionare și management strategic al obiectivelor de patrimoniu istoric, documentarea istorică, interpretarea informațiilor, comunicarea și interacțiunea directă cu publicul vizitator.

22
/04
/24

460 de ani se împlinesc pe 23 aprilie de la nașterea celui considerat cel mai mare dramaturg al tuturor timpurilor. Multe povești și multe legende au circulat despre el în tot acest timp.