Eveniment dedicat aniversării a 137 de ani de la naşterea lui Constantin Brâncuşi, la cinematograful Scala
https://www.ziarulmetropolis.ro/eveniment-dedicat-aniversarii-a-137-de-ani-de-la-nasterea-lui-constantin-brancusi-la-cinematograful-scala/

Regia Autonomă a Distribuţiei şi Exploatării Filmelor – RADEF Româniafilm şi Societatea Internaţională „Constantin Brâncuşi” din Canada organizează marţi, 19 februarie, la cinematograful Scala din Bucureşti, un eveniment internaţional – omagierea a 137 de ani de la naşterea marelui artist român Constantin Brâncuşi. Potrivit unui comunicat transmis miercuri de preşedintele Societăţii Internaţionale „Constantin Brâncuşi”, scriitorul […]

Un articol de Andrada Văsii|31 ianuarie 2013

Regia Autonomă a Distribuţiei şi Exploatării Filmelor – RADEF Româniafilm şi Societatea Internaţională „Constantin Brâncuşi” din Canada organizează marţi, 19 februarie, la cinematograful Scala din Bucureşti, un eveniment internaţional – omagierea a 137 de ani de la naşterea marelui artist român Constantin Brâncuşi.

Potrivit unui comunicat transmis miercuri de preşedintele Societăţii Internaţionale „Constantin Brâncuşi”, scriitorul Laurian Stănchescu, „evenimentul se doreşte a fi o întâlnire cu universul brâncuşian care a făcut din România un punct cardinal între marile culturi ale lumii”.

Alături de conducerea Instituţiei RomaniaFilm, reprezentată prin director general Marius Iuraşcu şi director adjunct Elena Incrosnatu, participă reprezentanţi ai Patriarhiei Române, Academiei Române, membri ai Guvernului şi Parlamentului şi personalităţi ale culturii şi vieţii publice româneşti.

La eveniment sunt invitaţi primul-ministrul Victor Ponta, ministrul Culturii, Daniel Barbu, ministrul Economiei, Varujan Vosganian, ministrul Muncii, Mariana Câmpeanu, ministrul delegat pentru Românii de Pretutindeni, Cristian David, preşedinţii Comisiilor de cultură din Senat, Georgică Severin, şi Camera Deputaţilor, Sorinel-Gigel Ştirbu, preşedintele-director general al TVR, Claudiu Săftoiu, primarul general al Capitalei, Sorin Oprescu, regizorii de teatru, film şi TV maeştrii Geo Saizescu şi Alexandru Croitoru, directorul general al Centrului Naţional al Cinematografiei, Eugen Şerbănescu.

Programul cuprinde evocări şi mărturii inedite despre viaţa şi opera marelui artist român, cu proiecţii şi selecţiuni din filme documentare şi o expoziţie fotografică despre drumul parcurs de Laurian Stănchescu de la Hobiţa până la Paris, mergând pe urmele lui Constantin Brâncuşi.

Totodată, Laurian Stănchescu, iniţiatorul demersului repatrierii osemintelor lui Brâncuşi, va prezenta o scurtă istorie a destinului tragic trăit de sculptorul român şi preocuparea sa pentru împlinirea ultimei dorinţe a artistului, care mărturisea pe patul de moarte: „Mor cu sufletul neîmpăcat că nu pot să-mi dau sufletul în ţara mea şi voi putrezi în pământ străin, departe de fiinţa cea mai dragă, mama mea”.

Actriţa canadiană de origine română Claudia Motea va susţine un recital extraordinar – „Remember Brâncuşi” -, având alături şi alţi virtuoşi artişti ai scenei româneşti.

 

 

Sursa: Agerpres

26
/04
/24

Centrul Național al Dansului București (CNDB) anunță programul de spectacole pentru luna mai. Unul dintre evenimentele importante ale lunii este premiera spectacolului de dans contemporan Memetics, în coregrafia lui Sergiu Diță, urmată de trei producții CNDB – BLOT, Bodies on The Line, Patosfera și de Miercurea Lejeră, un proiect care prezintă pe scenă idei unice și irepetabile într-o formă performativă.

25
/04
/24

Asociația Culturală Control N dă startul înscrierilor la a treia ediție a New Draft. Rezidența de dezvoltare de scenarii dedicată proiectelor din România și Republica Moldova se adresează regizorilor și scenariștilor, proaspeților absolvenți de facultăți de profil și autorilor din medii conexe, cu proiecte în faza de început.

25
/04
/24

Cea de-a treia ediție din România a competiției de pictură live Art Battle va avea loc pe 27 aprilie, la Palatul Bragadiru din București (Calea Rahovei nr. 147-153) aducând în fața publicului atât concursul contra cronometru care aduce publicul în fața procesului de creație, alături de re-LEAF, o ediție de "interior" a târgului de artă contemporană LEAF (Limited Edition Art Fair) eveniment organizat de Galeria Celula de Artă în parteneriat cu Săfițicuminți. Biletele pentru public sunt disponibile pe LiveTickets.

24
/04
/24

O nouă traducere din opera lui Paul Auster, unul dintre cei mai spectaculoși și inventivi scriitori ai Americii, a cărui operă a fost publicată în mai mult de patruzeci de limbi, a ajuns de curând în librăriile fizice și online din întreaga țară.

22
/04
/24

6 manageri și 30 de ghizi și muzeografi din toată țara au participat la Râșnov la două sesiuni de training pentru dezvoltarea abilităților de gestionare și management strategic al obiectivelor de patrimoniu istoric, documentarea istorică, interpretarea informațiilor, comunicarea și interacțiunea directă cu publicul vizitator.

22
/04
/24

460 de ani se împlinesc pe 23 aprilie de la nașterea celui considerat cel mai mare dramaturg al tuturor timpurilor. Multe povești și multe legende au circulat despre el în tot acest timp.