Joyce în Trieste. Lumina
https://www.ziarulmetropolis.ro/joyce-in-trieste-lumina/

Am ajuns la Trieste cu trenul. Am coborât în gară în prima zi din luna august, anul 2016.  Era una dintre zilele acelea toride în care soarele îşi iese din minţi şi caută să te ucidă. Nu m-a ucis, deşi a încercat, a încercat.

Un articol de Andrei Crăciun|9 august 2016

Am pășit pe bulevardele din Trieste fără să dansez, am traversat străzi secundare și am privit portul până s-a intrat în amurg. În amurg, Dumnezeu sau Altcineva înnebunește  și aruncă peste cerul din Trieste culori cum nu s-au mai văzut. Nu știu de ce, eu îl visez noaptea pe Nabokov care visează un student care visează o metaforă, fiindcă studentul este și poet. În portul industrial, macarale infinite stau aplecate sub nori și nimeni nu le privește. Poate, totuși, un călător când și când.

O mie nouă sute patru

În 1904, Trieste era încă în Imperiul Austro-Ungar, sus, pe promontoriul stâncos al golfului Grignano, privind în ochi Adriatica, se înălța, în toată splendoarea apogeului său, castelul Miramare. Aici trăise arhiducele Ferdinand Maximilian, fratele regelui Franz Iosef, acel Franz Iosef.

Maximilian, un aventurier, a ajuns împăratul Mexicului și a fost asasinat după doar trei ani de domnie. Avea doar treizeci și patru de ani. În 1904, Maximilian era mort de aproape patru decenii și nu fusese uitat. Numele său încă se auzea în cafenele sau în berării sau în recepțiile somptuoase ale hotelurilor.

În 1904 în gara din Trieste a coborât un cuplu: Nora Barnacle, fostă cameristă, și James Joyce, un poet care avea să devină cel mai important prozator de limbă engleză din secolul XX.

Dublinezul ajunsese în acest port în căutarea unui loc de muncă în învățământ. Căuta să supraviețuiască ca profesor de limba engleză. Rătăcise prin Zurich, în Elveția, și, o vreme, prin Pula, nu departe, pe Coasta Adriatică, tot în Imperiul Habsburgic.

Genial și îngrozitor de arogant

Joyce s-a îndrăgostit de Trieste. A locuit în acest oraș strălucitor chiar și la căderea Imperiului, un deceniu încheiat. Aici a scris la Oameni din Dublin și la Portret al artistului la tinerețe, aici a început Ulisse.

Joyce a avut opt adrese în Trieste, a trăit din puțin, dar a trăit mult. Frivol, cheltuitor, necugetat, Joyce mânca și bea (mult) doar în oraș, mergea la curve, într-un bordel care astăzi nu mai există, avea inițiative antreprenoriale riscante, era nelipsit din lojele teatrelor, curta fără rușine alte dame și se întorcea întotdeauna spășit la Nora, declarându-i iubire eternă. Soției sale nu îi plăcea aici – o deranjau limba și mâncarea și soarele orbitor. În Trieste li se naște primul copil – primește numele Giorgio.

Joyce fugea și el de soare, urca dealurile, să se pună la adăpost de mișel, și își găsea timp – cu toată viața sa trepidantă – să scrie, să scrie, să scrie. Era – au consemnat toți biografii –  genial și îngrozitor de arogant.

O cădere ceva mai lungă

Au fost apoi anii în care a pendulat între Trieste și Dublin, unde a deschis un cinematograf care firește că a dat faliment. James Joyce are opinii politice tranșante și, în contextul epocii, periculoase, fratele său este încarcerat, el este urmărit de poliția secretă habsburgică. Se exilează la Zurich. Izbucnise deja Primul Război Mondial.

Nepotul lui Maximilian, arhiducele Franz Ferdinand, fusese ucis la Sarajevo. Trieste a sfârșit în Italia. Nu contează – oamenii din Trieste se simt oricum triestini înainte de toate, triestini mai ales, triestini și – uneori, prea des – atât.

Iar Joyce nu și-a putut niciodată scoate din inimă acest oraș. Dublinezul a devenit și el triestin. Așa stă scris și pe placa de la picioarele unui James Joyce-statuie, în plimbare, pentru totdeauna, pe cel mai frumos pod din Trieste. Așa stă scris: că are Trieste în inima lui.

joyce

Astăzi, orașul nu mai este la fel de cosmopolit, anii săi de glorie au apus, Trieste alunecă acum prin istorie, e o cădere lungă, care va tot dura. E încă un port important, dar s-au ridicat alte și alte porturi, mult mai importante.

Există însă ceva, există ceva ce aici nu va putea fi niciodată spulberat. Frumusețea. Marea Frumusețe. Amurgul, amurgul acela pe care și James Joyce l-a văzut. Lumina.

Foto: rivistastudio.com



30
/04
/24

Violoncelistul de talie internațională Andrei Ioniță va cânta la Iași în cadrul seriei concertelor organizate de Fundația Culturală Gaudium Animae. Recitalul va avea loc joi, 9 mai 2024, ora 19.00, în sala Henri Coandă de la Palatul Culturii Iași.

30
/04
/24

Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L. Caragiale” București, prin Departamentul de Cercetare, Dezvoltare, Inovare, și Centrul de Teatru Educațional Replika desfășoarpă, în perioada 27 mai-1 iunie 2024, evenimentul care încheie proiectul european TabThePAST. Taboo History. Fill the Past to Sense the Present (Istoria Tabu. Umple golurile din trecut pentru a percepe prezentul).

30
/04
/24

Luni, pe 29 aprilie, la Teatrului Național ,,I. L. Caragiale’’ din București, a avut loc cea de-a 18-a ediție a Galei Premiilor Gopo, în cadrul căreia au fost celebrate performanțele înregistrate de cinematografia română în ultimii ani.

30
/04
/24

În pofida starturilor false, primăvara pare a se fi împământenit. Asta mai ales dacă te iei după lumina care se filtrează printre copaci. Pare greu de crezut, iar oamenii de la meteo sunt fiecare un soi de Cassandra care a tot strigat „lup” până a rămas fără voce. Dar e suficient să tragem adânc aer în plămâni și, printre moleculele de îndoială își va face loc și aerul proaspăt. În întâmpinarea căldurii, acum că am trecut de cea mai crudă dintre luni, Vanner Collective invită publicul la trei spectacole dezghețate.

29
/04
/24

După „MANual”, spectacolul care a umplut sala la fiecare reprezentație de la Centrul Național al Dansului București (CNDB), Sergiu Diță, un coregraf în plină ascensiune, revine cu o nouă premieră. Publicul este invitat la „Memetics”, un spectacol de dans contemporan inspirat din cultura digitală, în 11 și 12 mai. Un spectacol care va ajunge viral, însă nu pe Internet, ci pe scenă.

29
/04
/24

Tuturor ne place să călătorim. În locuri exotice, în orașe aglomerate, la capătul lumii sau la doi pași de casă. Dar există și locuri unde poți călători în timp. Iar Râșnov este locul ideal pentru o astfel de experiență.

29
/04
/24

Romanul „Părinți” al Dianei Bădica este romanul unei generații. Este acel moment din proza noastră contemporană în care simți respirația unei scriitoare cu totul speciale, care reușește să surprindă suflul și sufletul unei generații în care s-au întâlnit și s-au ciocnit toate tranzițiile ultimelor decenii.

29
/04
/24

Timp de 12 zile, în perioada 17 mai – 9 iunie, copiii sunt așteptați, alături de părinții lor, la cea de-a opta ediție a Festivalului Opera Copiilor, unde vor fi întâmpinați cu surprize și activități distractive, desfășurate în locurile binecunoscute, dar și în spații recente deschise publicului.

26
/04
/24

Centrul Național al Dansului București (CNDB) anunță programul de spectacole pentru luna mai. Unul dintre evenimentele importante ale lunii este premiera spectacolului de dans contemporan Memetics, în coregrafia lui Sergiu Diță, urmată de trei producții CNDB – BLOT, Bodies on The Line, Patosfera și de Miercurea Lejeră, un proiect care prezintă pe scenă idei unice și irepetabile într-o formă performativă.

25
/04
/24

Asociația Culturală Control N dă startul înscrierilor la a treia ediție a New Draft. Rezidența de dezvoltare de scenarii dedicată proiectelor din România și Republica Moldova se adresează regizorilor și scenariștilor, proaspeților absolvenți de facultăți de profil și autorilor din medii conexe, cu proiecte în faza de început.

25
/04
/24

Cea de-a treia ediție din România a competiției de pictură live Art Battle va avea loc pe 27 aprilie, la Palatul Bragadiru din București (Calea Rahovei nr. 147-153) aducând în fața publicului atât concursul contra cronometru care aduce publicul în fața procesului de creație, alături de re-LEAF, o ediție de "interior" a târgului de artă contemporană LEAF (Limited Edition Art Fair) eveniment organizat de Galeria Celula de Artă în parteneriat cu Săfițicuminți. Biletele pentru public sunt disponibile pe LiveTickets.