Începe FEST- FDR 2019!
https://www.ziarulmetropolis.ro/incepe-fest-fdr-2019/

Duminică, 3 noiembrie, începe o nouă ediţie a Festivalului European al Spectacolului Timişoara – Festival al Dramaturgiei Româneşti. 

Un articol de Liliana Matei|3 noiembrie 2019

Organizat de Teatrul Național și susținut de Ministerul Culturii și Identității Naționale, Primăria și Consiliul Local Timișoara, cu sprijinul UNITER, FEST-FDR este singurul festival din România dedicat dramaturgiei naționale în identitatea ei distinctă și, totodată, coerentă în plan european.

În cifre, FEST-FDR2019 înseamnă 9 zile de festival, 21 de spectacole, 4 scene, 250 de artiști, 4 lansări de carte și 2 dezbateri. Dar dincolo de cifre, FEST-FDR 2019 înseamnă mult mai mult: „Despre familie, libertate, etică, tandrețe, lașitate, indiferență, responsabilitate, credință, alegeri individuale, lenevie, ratare, minciună, riscuri neasumate de unii, dar suportate de ceilalți, despre Sens și Umanitate la 30 de ani după ’89, acestea sunt lucrurile despre care vom vorbi prin spectacolele ediției 2019 a FEST-FDR”, precizează Ada Hausvater, managerul Teatrului Național, în cuvântul de deschidere din caietul program al festivalului.

FEST-FDR2019 are ceva de oferit tuturor: publicului Teatrului Național, iubitorilor de teatru, tuturor celor care vor să trăiască împreună experiențe și emoții pozitive, tuturor celor care vor să-și pună întrebări, și speră să descopere posibile răspunsuri, să transforme ceva în ei și, de ce nu, în ceea ce îi înconjoară.

După evenimentul de deschidere, programat duminică, 3 noiembrie, ora 18, în Sala Mare a Teatrului Național prima zi a festivalului debutează în forță cu Pansion Eden, un spectacol al deja celebrului teatru croat ZKM. Un spectacol marca Arpád Schilling, Pansion Eden pune în discuție teme extrem de puternice și, fără doar și poate, extrem de actuale, ale societății contemporane, plecând de la un caz real, care, din nefericire, s-a întâmplat din nou cu puțin timp în urmă când, într-un camion, au pierit mai mulți oameni, imigranți clandestini. Celebrul regizor maghiar Arpád Schilling este promotor al unui teatru profund angajat din punct de vedere social, ceea ce l-a pus, nu o dată, pe lista pericolelor potențiale pentru puterea politică. Spectacolele lui Schilling sunt expresia unui activism cultural, social și politic asumat. Spectacolul începe la ora 19, în Sala Mare a Teatrului Național.

Tot duminică, de la ora 20, la Sala 2, Teatrul Național din Timișoara prezintă premiera festivalului: Sunt o babă comunistă (foto sus), un scenariu de Călin Ciobotari după romanul lui Dan Lungu. O comedie plină de energie, spectacolul semnat de regizoarea Antonella Cornici pune în discuție dilema de viață a unei generații întregi și oferă, dincolo de umor, de muzică și de lumină, un moment de reflecție și de reală comunicare pe un subiect care, de obicei, acutizează relațiile dintre oameni, chiar între membrii aceleiași familii.

Luni, 4 noiembrie, în Sala Teatrului German de la ora 17, Teatrul Maghiar de Stat din Cluj prezintă spectacolul Ilegitim de Adrian Sitaru, un spectacol care propune un alt fel de drum inițiatic. Astfel, spectacolul spune povestea unei familii dezintegrate, confuze, lipsite de prezența mamei, în care fiecare se luptă cu propriile prejudecăți și fiecare are dreptatea lui. Ieșirea din această adevărată capcană existențială ar putea fi tocmai iubirea necondiționată.

Ilegitim

De la ora 18, în Sala Mare a Teatrului Național are loc un eveniment de neratat. Pe unde umblă copilu’ ăsta? este un spectacol cu și despre MC, cu Bean, Afo, Motanu’, Pietonu’, Power pe Vinil, Tibal & Chinezu, Breloc MC, Radu Pieloiu, gAZAh, Rafa și Gemini Jaxx (un MC din Timișoara, câștigător al unui casting public susținut de Bean și Afo). Împreună vor construi, în cadrul Atelierului Identitate, un spectacol rezultat dintr-o serie de întâlniri publice despre fenomenul freestyle. Bean, coordonatorul proiectului, alături de Afo, punctează: „Battle MC este fenomenul acesta în care oamenii vin cu mintea la ei fără versuri de acasă și improvizează . În același timp se găsește slăbiciunea adversarului, pe care se speculează și, la un moment dat, acest battle are un câștigător. Procesul poate genera senzații interesante, care depășesc cumva limita unui concert hip hop clasic. Cam de aici a venit ideea … E păcat să nu se pună în scenă așa ceva, să vadă și alte generații ce se întâmplă… pe unde umblă copiii lor”.

Atelierul Identitate este un proiect cultural conceput și realizat de Teatrul Național din Timișoara. Proiect în parteneriat cu Asociaţia Timișoara 2021 – Capitală Europeană a Culturii, finanţat de Primăria Municipiului Timișoara și Consiliul Local, parte a Programului Cultural TM2021 din anul 2019.

Ziua de luni se încheie într-o notă diferită, cu un spectacol în care emoția este personajul principal. Astfel, de la ora 20, la Sala 2, Teatrul Dramaturgilor Români prezintă spectacolul Despre tandrețe de Matei Vișniec, în regia lui Felix Alexa. Acestor două importante nume ale teatrului românesc li se adaugă și cele ale unei distribuții excepționale, care îi reunește pe celebrii Catrinel Dumitrescu și Șerban Pavlu, cărora li se alătură nu mai puțin talentații actori Ada Galeș, Ștefan Iancu și Sandra Ducuță.

Biletele pentru spectacolele FEST-FDR se găsesc la Agențiile Teatrului Național: Agenția „Mărășești”, str. Mărășești nr. 2 și Agenția „Sala 2”, în Parcul Civic. Orar: zilnic, orele 11 – 19. Locurile pot fi achiziționate și online, pe www.tntimisoara.com.

26
/04
/24

Centrul Național al Dansului București (CNDB) anunță programul de spectacole pentru luna mai. Unul dintre evenimentele importante ale lunii este premiera spectacolului de dans contemporan Memetics, în coregrafia lui Sergiu Diță, urmată de trei producții CNDB – BLOT, Bodies on The Line, Patosfera și de Miercurea Lejeră, un proiect care prezintă pe scenă idei unice și irepetabile într-o formă performativă.

25
/04
/24

Asociația Culturală Control N dă startul înscrierilor la a treia ediție a New Draft. Rezidența de dezvoltare de scenarii dedicată proiectelor din România și Republica Moldova se adresează regizorilor și scenariștilor, proaspeților absolvenți de facultăți de profil și autorilor din medii conexe, cu proiecte în faza de început.

25
/04
/24

Cea de-a treia ediție din România a competiției de pictură live Art Battle va avea loc pe 27 aprilie, la Palatul Bragadiru din București (Calea Rahovei nr. 147-153) aducând în fața publicului atât concursul contra cronometru care aduce publicul în fața procesului de creație, alături de re-LEAF, o ediție de "interior" a târgului de artă contemporană LEAF (Limited Edition Art Fair) eveniment organizat de Galeria Celula de Artă în parteneriat cu Săfițicuminți. Biletele pentru public sunt disponibile pe LiveTickets.

24
/04
/24

O nouă traducere din opera lui Paul Auster, unul dintre cei mai spectaculoși și inventivi scriitori ai Americii, a cărui operă a fost publicată în mai mult de patruzeci de limbi, a ajuns de curând în librăriile fizice și online din întreaga țară.

22
/04
/24

6 manageri și 30 de ghizi și muzeografi din toată țara au participat la Râșnov la două sesiuni de training pentru dezvoltarea abilităților de gestionare și management strategic al obiectivelor de patrimoniu istoric, documentarea istorică, interpretarea informațiilor, comunicarea și interacțiunea directă cu publicul vizitator.

22
/04
/24

460 de ani se împlinesc pe 23 aprilie de la nașterea celui considerat cel mai mare dramaturg al tuturor timpurilor. Multe povești și multe legende au circulat despre el în tot acest timp.