A început votarea proiectelor sociale înscrise în competiţia ReStart România
https://www.ziarulmetropolis.ro/a-inceput-votarea-proiectelor-sociale-inscrise-in-competitia-restart-romania/

Peste 100 proiecte online pentru rezolvarea unor probleme sociale ale comunităţilor, care pot schimba România, au fost înscrise în competiţia ReStart România, ele urmând să fie votate până la 18 octombrie, după care vor intra în procedura de selecţie pentru o finanţare de 5000 de dolari. Competiţia se desfăşoară pe www.restartromania.ro sau pe pagina de […]

Un articol de |16 octombrie 2012

Peste 100 proiecte online pentru rezolvarea unor probleme sociale ale comunităţilor, care pot schimba România, au fost înscrise în competiţia ReStart România, ele urmând să fie votate până la 18 octombrie, după care vor intra în procedura de selecţie pentru o finanţare de 5000 de dolari.

Competiţia se desfăşoară pe www.restartromania.ro sau pe pagina de Facebook www.facebook.com/RestartRomania
 unde au şi fost depuse aceste proiecte. Traficul, birocraţia, piaţa locurilor de muncă, educaţia, protecţia mediului, banii publici şi promisiunile electorale sunt doar câteva dintre problemele cărora românii vor să le găsească o rezolvare cu ajutorul tehnologiei.

Din cele peste 100 proiecte online înscrise în competiţia ReStartRomânia de anul acesta 61 sunt axate pe agregare comunitară, 17 pe crearea unei administraţii publice utile cetăţeanului şi 22 militează pentru transparenţă şi acces la date deschise. Printre acestea se numără hărţi ale accesibilităţii pentru persoanele cu dizabilităţi, ghişee online locale sau naţionale, platforme pentru discutarea iniţiativelor legislative, ghiduri de iubit sau înţeles oraşele în care trăim sau proiecte privind retrocedarea proprietăţilor confiscate în perioada comunistă.

Un număr de 37 de proiecte au fost înscrise din Bucureşti, 5 din Iaşi, 3 din Cluj-Napoca, 2 din Târgu-Mureş şi câte un proiect din Alba, Arad, Făgăraş, Mărăcineni, Craiova, Oradea, Oslo, Helsinki, Paşcani, Ploieşti şi Timişoara.

Proiectele strâng votul comunităţii până în data de 18 octombrie. Voturile publicului se vor adăuga punctajelor oferite de un juriu format din lideri civici şi IT pentru a alege 20 de semifinalişti. Ulterior, 7 idei finaliste vor fi ajutate să găsească o echipă tehnică care să transforme ideile într-un prototip funcţional. Cele mai bune 3 prototipuri vor primi finanţări în valoare de 5.000 USD pentru a se dezvolta şi lansa mai departe.

ReStart România este o competiţie în care se propun, discută şi dezvoltă proiecte care promovează utilizarea de resurse şi tehnologii online pentru rezolvarea unor probleme sociale. ReStart România este un proiect al TechSoup România, realizat cu sprijinul unei finanţări a Trust for Civil Society in Central and Eastern Europe, precum şi din partea Ambasadei SUA în România.
Partenerii proiectului sunt Senior Interactive, Microsoft România, Fundaţia Romano-Americană. Campania este sprijinită de Gândul, alături de Mediafax, Business Magazin, Decât o Revistă, Gazeta de Sud, ZeList Monitor, Zitec.

 

Sursa: Mediafax

18
/08
/14

Lungmetrajul "Remote Control", de Byamba Sakhya, a câştigat marele trofeu la cea de-a 11-a ediţie a Festivalului Internaţional de Film Independent Anonimul, care s-a desfăşurat între 12 şi 17 august, în Bucureşti, la arena Verde Stop şi Cinema Studio.

17
/08
/14

A treia şi a patra zi a Festivalului RadiRo aduc la Bucureşti unul dintre cele mai vechi şi prestigioase ansambluri simfonice radio din Europa: Orchestra Simfonică Radio din Praga! Cu o istorie care se confundă cu începuturile radiodifuziunii din Cehia, fondată în 1926, Orchestra Radio din Praga va concerta luni, 22 septembrie, şi marţi, 23 septembrie, la Sala Radio.

17
/08
/14

MARI FILME ROMÂNEȘTI UITATE Realizat într-o libertate mult mai mare pentru televiziunea iugoslavă în 1978, „Salonul nr. 6”, după scrierea omonimă a lui Anton Cehov, este denunţarea directă a sistemului totalitar pe care Lucian Pintilie nu a putut-o pune în practică în România.

16
/08
/14

Casa de Producţie TVR a programat luni, 18 august, de la ora 21.10, la TVR 2, un spectacol din Arhiva de Aur a Televiziunii Române, în regia artistică a lui Dominic Dembinski. Astfel, Teatrul Naţional de Televiziune prezintă luni, la TVR 2, spectacolul „Conu Leonida faţă cu reacţiunea” de I.L. Caragiale (premiera tv: 1992).

15
/08
/14

Alexandra Penciuc și Mariana Cămărășan, regizoarele spectacolului de teatru independent "Cui i-e frică de Virginia Woolf?", care se joacă de șapte ani cu aceeași distribuție, vorbesc despre descoperirile de care au avut parte lucrând împreună, despre transformările spectacolului și despre lucrurile care îi mențin vie energia.

15
/08
/14

Lungmetrajul "O vară de neuitat", de Lucian Pintilie, va fi proiectat la cea de-a cincea ediţie a Divanului Degustătorilor de Film şi Artă Culinară, din localitatea Cetate din judeţul Dolj, cu ocazia împlinirii a 20 de ani de la realizarea coproducţiei româno-franceze. Regizorul filmului, unul dintre invitaţii speciali ai festivalului, va fi prezent la eveniment.

15
/08
/14

Undercloud, primul festival românesc de teatru independent care promovează din anul 2008 mişcarea teatrală independentă din România, a împlinit cei şapte ani de acasă şi acum merge la şcoala internaţională. În cadrul ediţiei de anul acesta vor fi prezentate la București și spectacole din Marea Britanie, Franța și Ungaria.

15
/08
/14

Stephen Hawking, unul dintre cei mai influenţi gânditori contemporani, cunoscut nu numai pentru ideile sale îndrăzneţe, dar şi pentru modul clar şi plin de spirit în care ştie să le exprime, a vândut peste 100.000 de cărţi în România, anunţă editura Humanitas.

14
/08
/14

În această seară, de la ora 22.40, Ana Ularu va putea fi văzută, la Arena Verde Stop din Bucureşti, în scurtmetrajul L1-L5, în cadrul Festivalului de Film Anonimul (intrarea liberă).