A iubi în „Tărâmul binecuvântat”
https://www.ziarulmetropolis.ro/a-iubi-in-taramul-binecuvantat/

Intră din 17 noiembrie în cinematografe „Tărâmul binecuvântat” / „God’s Own Country”, un film cu 11 nominalizări la British Independent Film Awards, cele mai importante premii din industria independentă de film din Marea Britanie. Regizat de Francis Lee, filmul este considerat de publicul şi de presa internaţională unul dintre succesele cinematografice ale lui 2017.

Un articol de Diana Trăncuţă|15 noiembrie 2017

Tărâmul binecuvântat” e un film curajos, și nu neapărat prin subiect în sine, ci mai ales prin încăpățânarea lui de a emoționa prin gesturile personajelor, prin comunicarea lor afectivă, prin peisaje. Bineînțeles că tot la curaj se adaugă și conținutul vizual explicit, de la scenele dintre cele două personaje până la cele legate de viața și moartea oilor.

Povestea se derulează simplu și este spusă, de fapt, mai mult prin imagini și mai puțin prin replicile personajelor. La o fermă din Yorkshire, Johnny Saxby (Josh O’Connor) e victima singurătății. Un personaj mai degrabă ursuz și apatic, acesta muncește ziua și bea noaptea, iar pe amândouă le face până la epuizare. În timp ce munca e o obligație morală față de tatăl său (Ian Hart), care e bătrân și bolnav și nu mai poate duce greul zilei, și față de bunica lui (Gemma Jones), alcoolul este felul lui Johnny de a îndura viața. Permanent anesteziat, copleșit de incapacitatea de a împlini așteptările tatălui său și de lipsa de sens pe care o găsește în acest colț uitat de lume, Saxby mai poartă pe umeri, deși nu o știe neapărat, și povara de a nu ști să iubească. Relațiile lui sunt exclusiv fizice, trecătoare, întâmplătoare.

Toate credințele lui Johnny sunt demontate când la fermă ajunge Gheorghe (al cărui rol îl joacă actorul român Alec Secăreanu), un muncitor venit din România. E sezonul mieilor, e mai mult de lucru ca de obicei, iar Gheorghe vine să ajute. Firea lui temperată contrastează puternic cu personalitatea brutală a lui Saxby, dar evident, ca mai mereu într-o iubire, acceptarea contrastelor înseamnă completare. E greu de spus, totuși, ce învață Gheorghe de la Johnny – poate să se redescopere într-un nou loc, departe de țara natală, o țară moartă, așa cum o numește, pe care nici cele mai frumoase primăveri n-o mai pot salva. Însă schimbarea esențială, și în jurul căreia se concentrează ideea filmului, are loc în viața lui Johnny. Aceeași blândețe pe care Gheorghe o pune în grija față de oi și de miei se reflectă și în răbdarea față de inerția emoțională a lui Johnny. Iar acesta din urmă învață de la Gheorghe să se lase vulnerabil, să simtă, să iubească și să se lase iubit, dar și să vadă, în cele din urmă, frumusețea nesfârșită din jurul lui.

După proiecția în avanpremieră, găzduită pe 7 noiembrie de Cinema Elvire Popesco, actorul Alec Secăreanu a răspuns întrebărilor venite din partea publicului prezent în sală. Iată ce spunea:

Despre rol: ,,A fost o onoare pentru mine să joc acest personaj, să fac parte din acest proiect. A fost un privilegiu []. Îmi place să descopăr personaje, îmi place să spun povești, am citit o poveste frumoasă și am vrut neapărat să fac parte din proiectul ăsta.”

Despre film: ,,Nu mă așteptam să fie vreodată văzut în România. La un moment dat, Francis m-a întrebat dacă o să fie difuzat și i-am zis «Nu, categoric nu».

Despre scena (reală) în care personajul lui ajută o oaie să dea viață unui miel: ,,A fost foarte delicat pentru mine. [] E o responsabilitate destul de mare. Ai două vieți în mâna ta, realmente, și trebuie să ai grijă. Am filmat scena, am făcut-o foarte pragmatic și cerebral [] și în secunda doi mi-am dat seama, de fapt, câtă încărcătură aveam în mine și cât de emoționat eram.”

Toate credințele lui Johnny sunt demontate când la fermă ajunge Gheorghe (al cărui rol îl joacă actorul român Alec Secăreanu), un muncitor venit din România. E sezonul mieilor, e mai mult de lucru ca de obicei, iar Gheorghe vine să ajute.

24
/06
/21

Filmul românesc este „regina balului” la cea de-a 20-a ediție a Festivalului Internațional de Film Transilvania (23 iulie – 1 august, Cluj-Napoca), mai mult ca niciodată fidel misiunii sale de a promova și susține dezvoltarea cinematografiei autohtone.

23
/06
/21

Pe 23 iunie începe cea de-a 5-a ediție a American Independent Film Festival la București. Toate încasările vor fi donate copiilor din comunitățile vulnerabile prin Asociația Casa Bună.

21
/06
/21

Cel mai stimulant film văzut la ediţia din acest a Festivalului One World Romania, disponibil şi online până la 27 iunie, a fost „N-o să mai fie noapte” (2020), al cineastei franceze Eléonore Weber. Este un documentar făcut doar din imagini înregistrate de camerele instalate pe căştile de protecţie ale soldaţilor aflaţi în misiuni aeriene cu elicopterul în regiuni din Orientul Mijlociu.

20
/06
/21

Prin multe dintre filmele din selecţia din acest an, Festivalul One World, primul mare eveniment cinematografic desfăşurat fizic în 2021 în România, a arătat libertatea uriaşă pe care documentarul şi-o poate lua faţă de norme, atunci când cineaştii nu se tem să caute forme mai radicale pentru subiectele lor. O parte din selecţie poate fi văzută online în perioada 21-27 iunie.

18
/06
/21

După premiul al III-lea ex-aequo de la Cinéfondation de anul trecut, acordat Luciei Chicoș pentru filmul „Contraindicații’’, UNATC revine la Festivalul de la Cannes cu scurtmetrajul „Prin oraș circulă scurte povești de dragoste”, în regia Carinei-Gabriela Dașoveanu.

17
/06
/21

Cea de-a cincea ediție a festivalului internațional de scurtmetraje Transilvania Shorts ajunge la Cluj-Napoca în perioada 27 - 29 iunie, la Cinema Victoria și Cinema Dacia, cu o selecție de filme selectate și premiate în festivaluri de renume din întreaga lume.

16
/06
/21

Cea de-a V-a ediție a festivalului American Independent Film are loc anul acesta între 23 și 27 iunie, la Cinema Muzeul Țăranului și Food Hood, și va aduce în fața spectatorilor cele mai noi producții de film american independent, fiind, pentru multe dintre ele, ocazia unică de a le vedea pe un ecran de cinema.

15
/06
/21

Programul „Filme alese”, difuzat de TNT în serile de miercuri, va continua în luna iulie cu o colecție de filme americane de referință, producții nominalizate la Oscar și apreciate de critici și de public, care prezintă povești mitologice, vorbesc despre caracter și despre legături de neșters.

14
/06
/21

Bradamante Film alături de o prestigioasă echipă internațională din care fac parte Michela Scolari (scenarist/ producător/ regizor), Felix Maximilian (producător), Jerry Ying (producător), David Zuckerman (producător) și Gianluca Fellini (regizor) filmează la București „Copiii din canale” / „The Sewer Kids”.

14
/06
/21

KINOdiseea, cel mai mare festival internațional de film pentru publicul tânăr (copii și adolescenți) din Europa de Sud-Est, revine cu o nouă ediţie ALTFEL, pe 19 și 20 iunie, la Opera Comică pentru Copii.

14
/06
/21

„Femei obișnuite/ Simple Women”, debutul în lungmetraj al regizoarei italiene Chiara Malta, co-produs de Ada Solomon și cu actrița americană de origine română Elina Löwensohn în distribuție, va fi lansat pe 2 iulie 2021 în cinematografe.