A murit David Bowie!
https://www.ziarulmetropolis.ro/a-murit-david-bowie/

Legendarul muzician britanic David Bowie a murit, duminică, la vârsta de 69 de ani. Cântăreţul ale cărui albume s-au vândut în peste 140 de milioane de copii pe plan mondial, suferea de cancer. Ultimul videoclip lansat de Bowie, pe 7 ianuarie, a fost „Lazarus”, o piesă de pe albumul „Blackstar”, în care Bowie apare pe un pat de spital şi cu ochii bandajaţi.

Un articol de Petre Ivan|11 ianuarie 2016

„10 ianuarie 2016 – David Bowie a murit liniştit, astăzi, înconjurat de familia sa, după o curajoasă luptă de 18 luni cu cancerul”, au anunţat reprezentanţii lui David Bowie, pe contul oficial de Facebook al artistului.

Aceştia au precizat că înţeleg faptul că multe persoane vor fi afectate la aflarea acestei informaţii. Totodată, reprezentanţii artistului au solicitat să fie respectată intimitatea familiei în aceste momente dureroase.

Pe de altă parte, anunţul decesului lui David Bowie a fost primită cu tristeţe de fanii artistului. Mulţi dintre aceştia au comentat pe reţelele de socializare spunând că speră ca acest anunţ să fie o farsă.

David Bowie a fost un celebru cântăreţ, compozitor, producător şi inginer de sunet şi a câştigat mai multe premii BRIT, MTV Music Video şi Grammy.

Activ pe parcursul a cinci decenii pe scena rock ‘n’ roll şi cunoscut prin faptul că-şi reinventa destul de des stilul de a cânta, Bowie a fost considerat un influent inovator, în special datorită pieselor sale din anii ’70.

David Bowie s-a inspirat pentru muzica sa dintr-o vastă paletă de forme de artă, filosofie şi literatură.

El a fost, de asemenea, actor de film şi teatru, regizor şi realizator de videoclipuri muzicale. Printre cele mai cunoscute albume ale sale se numără materialele discografice „Space Oddity” (1969), „Ziggy Stardust” (1972), „The Man Who Sold the World” (1970), „Aladdin Sane” (1973), „Station to Station” (1976), „Let’s Dance” (1983), „The Buddha of Suburbia” (1993) şi „Earthling” (1997).

Albumele starului britanic s-au vândut în peste 140 de milioane de copii pe plan mondial.

Locul 29, în TOP 100 de artişti britanici

Într-un sondaj realizat în anul 2002, de BBC, David Bowie s-a clasat pe poziţia a 29-a în clasamentul celor mai mari 100 de artişti britanici din lume.

În 2004, revista Rolling Stone l-a clasat pe Bowie pe locul al 39-lea în topul celor mai buni 100 de artişti rock din toate timpurile.

Pe 8 ianuarie 2016, ziua în care a împlinit vârsta de 69 de ani, David Bowie a lansat un nou album de studio – al 28-lea din carieră -, intitulat „Blackstar”.

Potrivit presei internaţionale, noul material discografic – care include şapte piese şi este disponibil pe CD şi pe vinil – i-a impresionat pe criticii din industria muzicală şi a reflectat pe deplin dorinţa artistului britanic de a explora noi tendinţe muzicale.

Ultimul videoclip lansat de cântăreţul britanic, pe 7 ianuarie, a fost „Lazarus”, o piesă de pe albumul „Blackstar”, video în care Bowie apare pe un pat de spital şi cu ochii bandajaţi.

Înainte de lansarea „Blackstar”, cel mai recent album al starului britanic a fost „The Next Day”, un material discografic lansat de legendarul artist britanic după o pauză de 10 ani şi care a ajuns în magazine în 2013.

Foto: David Bowie – facebook

23
/07
/14

În perioada 26 iulie - 1 august, Radio România Muzical şi Radio România Cultural transmit în direct şase spectacole din cadrul Festivalului “Richard Wagner” de la Bayreuth, unul dintre cele mai importante festivaluri de operă din lume şi un punct de referinţă pentru toţi iubitorii muzicii lui Wagner.

17
/07
/14

Pe 18 iulie, la ora 17:00, melomanii și iubitorii de frumos sunt aşteptaţi la Sinaia pentru un concert de muzică clasică desfășurat în sala de concerte a reședinței regale, un eveniment inedit pentru această locație atât de apreciată de români, dar și de turiștii străini.

04
/07
/14

Corul Național de Cameră Madrigal își continuă deplasările internaționale la începutul săptămânii viitoare în Țările Baltice (Lituania și Letonia). Turneul va atinge, până la sfârșitul lunii octombrie, și țări precum China (Beijing), Austria (Viena) și Ungaria (Budapesta).

02
/07
/14

După repetiția deschisă a spectacolului ActOrchestra în regia lui Horia Suru din cadrul proiectului 9G – Noua generație de creatori din data de 26 iunie, am avut senzația că s-a produs o mare deșteptare a lumii teatrale românești, un soi de înnoire și strălucire artistică prin prisma unei altfel de abordări a expresivității pe scenă – prin muzică. Pot afirma cu încredere că TNB-ul a întinerit și a înflorit. În consolidarea afirmației mele, mi-am dorit să aflu opiniile avizate ale unor oameni care au strânsă legătură cu teatrul.