A murit Prince. Cântăreţul avea 57 de ani
https://www.ziarulmetropolis.ro/a-murit-prince-cantaretul-avea-57-de-ani/

Prince Rogers Nelson a fost găsit mort în studioul său de înregistrări, situat în Paisley Park, California. Potrivit şerifului local, Jason Kamerud, autorităţile au fost solicitate pentru o urgenţă medicală, găsind o persoană decedată

Un articol de Petre Ivan|21 aprilie 2016

Informația nu a fost confirmată de poliția locală, care a efectuează o anchetă la reședința starului din Minnesota, precizează Reuters. Purtătorul de cuvânt al vedetei a confirmat însă decesul pentru Associated Press.

Prince s-a făcut remarcat în Minneapolis (statul Minnesota), la sfârşitul anilor 1970, abordând un stil original care combină influenţele funk, rock şi pop. Albumul său din 1980, „Dirty Mind”, i-a adus aprecierea din partea publicului, iar albumul „1999”, lansat doi ani mai târziu, a avut un succes răsunător.

Albumul „Purple Rain” şi filmul cu acelaşi titlu, lansate în 1984, i-au adus celebritatea pe plan mondial. Acest disc s-a menţinut 24 de săptămâni în fruntea topurilor americane şi conţine, în afara piesei care îi dă titlul, alte două mari hituri – „Let’s Go Crazy” şi „When Doves Cry”.

„Purple Rain” a fost recompensat cu două premii Grammy, iar filmul omonim, regizat de Albert Magnoli, a primit Oscarul pentru cea mai bună coloană sonoră originală.

Anul trecut, în decembrie, Prince i-a luat prin surprindere pe fanii săi, lansând, fără niciun anunţ prealabil, un nou album de studio, cu 12 piese.

Precedentul album de studio al artistului american, intitulat „HITRUN Phase One”, a fost lansat la începutul lunii septembrie 2015. Discul a fost lansat în exclusivitate, pe platforma Tidal.

Foto: Prince – facebook

27
/02
/13

Teatrul de Sufragerie prezinta A fost odata primavara… cantec, povesti si ceai cu Maria Raducanu   Povestile se asculta cel mai bine acolo unde e atmosfera calda, confortabila, cu oameni putini si frumosi. Pe 2 Martie la ora 20.00,  Maria Raducanu revine in Sufrageria noastra – o voce de exceptie, cu acorduri suave de chitara, […]

27
/02
/13

Primăvara a venit, a venit şi s-a transformat în cântări de chitară! Pe 8 martie, la orele 20.00, ia pe cineva drag cu tine şi vino la UNTEATRU, să vezi cum înfloresc cântările pe strune. Ţi-am pregătit un concert fără vorbe, povestit de MAXIM BELCIUG la chitară, pe o geană de suflet. A iubi e primăvară! […]

26
/02
/13

Vă comunicăm repertoriul Teatrului Tandarica pentru perioada 28 februarie – 10 martie 2013. Joi, 28 februarie, ora 10.00 FATA BABEI ȘI FATA MOȘNEAGULUI Regia: Daniel Stanciu Scenografia: Daniela Drăgulescu Ilustratia muzicala: Vasile Manta Distributia: Simina Constantin, Alina Teianu, Dora Ortelecan Dumitrescu, Viorel Ionescu, Jou-Jou Drăgan, Geo Dinescu, Marin Fagu Vineri, 1 martie, ora 10.00 ALICE ÎN […]

20
/02
/13

Miercuri, 27 februarie 2013, ora 19.00, sunteţi invitaţi la Sala Radio pentru un adevărat „maraton” BACH reunind trei dintre cele şase concerte brandenburgice – considerate adesea ca cele mai rafinate creaţii ale muzicii baroce – şi Concertul  în do minor pentru violoncel şi orchestră. Dacă în 2012 RĂZVAN SUMA a prezentat publicului din 17 oraşe […]