Acasă la tata. Farsă cu accente de dramă
https://www.ziarulmetropolis.ro/acasa-la-tata-farsa-cu-accente-de-drama/

CRONICĂ DE FILM Bazat pe o piesă de teatru şi un scenariu scrise de (actorul şi dramaturgul) Mimi Brănescu, „Acasă la tata”, debutul în regie al lui Andrei Cohn, se afişează ca o farsă sub care se ascunde o dramă la foc mic despre sentimentul ratării şi regretul pierderii tinereţii.

Un articol de Ionuţ Mareş|11 mai 2015

Proiectat recent în deschiderea Festivalului Filmului European, organizat de Institutul Cultural Român, „Acasă la tata” este debutul în regie al lui Andrei Cohn.

Bazat pe o piesă de teatru și un scenariu scrise de (actorul și dramaturgul) Mimi Brănescu, filmul se afișează ca o farsă sub care se ascunde o dramă la foc mic despre sentimentul ratării și regretul pierderii tinereții.

„Am vrut să facem un balet pe sârmă între ostentaţie şi firesc”, a spus Andrei Cohn după proiecția de la CinemaPRO. Un pariu riscant, dar (aproape în totalitate) câștigat.
Acest echilibru se manifestă, în primul rând, prin dialoguri, care balansează cu ușurință între banalul trivial și banalul solemn, între comic și dramatic, dinamitând permanent așteptările spectatorilor. Râsul (sănătos și justificat de replici și de voluptatea cu care le rostesc actorii) este deseori urmat de apelul la empatie (parțială) față de „problemele” personajelor, care ies la suprafață pe măsură ce firul narativ, de altfel simplu, evoluează înspre un final lipsit – intenționat – de spectaculozitate.

Interpretările, toate reușite, pendulează la rândul lor între preaplin și sugestie, între exteriorizarea sentimentelor și camuflarea lor discretă.

Alexandru Papadopol este în vervă în rolul lui Robert, un tânăr jurnalist și scriitor de la București care, din cauza unei crize conjugale, se întoarce pentru o zi și o noapte în Dobrogea, în casa de la țară a copilăriei sale și unde tatăl (Florin Zamfirescu) locuiește cu o nouă parteneră de viață (Natașa Raab), după moartea soției în urmă cu câțiva ani. În sat, Robert se întâlnește cu un coleg și prieten bun din copilărie (Andi Vasluianu), cu soția acestuia (Mirela Oprișor) și cu o fostă iubită (Ioana Flora).

acasa-la-tata-290966l-imagine

Film al ping-pongului verbal în două, trei sau patru personaje, „Acasă la tata” se susține, în primul rând, pe distribuție. Sunt actori ușor de identificat cu câteva din filmele reprezentative ale Noului Cinema Românesc (Alexandru Papadopol și Ioana Flora deveneau cunoscuți în „Marfa și banii”, debutul lui Cristi Puiu din 2001), mutați de această dată din spațiul urban în cel rural. De aici și imposibilitatea asocierii lor până la capăt cu personaje „de la țară”, ceea ce creează o distanță binevenită între poveste și public, conduce înspre conștientizarea întregului artificiu și permite evitarea pitorescului gratuit.

Un ușor disconfort care este accentuat de încadraturi și montaj. Personajele sunt filmate când individual, frontal și în prim-plan, ca într-un portret, când în cadre ceva mai largi, în care apar în special în jurul unei mese. Cohn nu apelează la soluția planului-secvență. El își fragmentează aproape fiecare scenă prin schimbările dese ale poziției camerei de filmat, prin apelul la scurte elipse și chiar prin neglijarea ostentativă a racordurilor. O astfel de abordare îndeamnă la o receptare mai detașată, o poziționare critică față de ceea ce se derulează pe marele ecran.

„Baletul pe sârmă” practicat de regia lui Cohn are strălucire în multe momente, în special în cele dominate de accentele de farsă, dar șchiopătează atunci când cedează tentației de a se lua (puțin) prea în serios. „Acasă la tata” este, totuși, unul din cele mai inspirate și plăcute lungmetraje românești apărute în acest an.

Acasă la tata (România, 2014)

Regia: Andrei Cohn

Scenariu: Mimi Brănescu

Distribuția: Alexandru Papadopol, Andi Vasluianu, Ioana Flora, Florin Zamfirescu, Natașa Raab, Mirela Oprișor, Sorin Cociș

Rating: ●●●○○

05
/08
/14

Filmul "Balanţa", de Lucian Pintilie, cu Maia Morgenstern, Răzvan Vasilescu şi Victor Rebengiuc, va fi proiectat, pe 21 august, la Institutul Cultural Român (ICR) din Viena, informează instituţia din capitala austriacă.

05
/08
/14

Echipa care anul acesta va realiza cel mai bun film documentar în cadrul Aristoteles Workshop, atelierul organizat de Dan Nuțu, va primi un premiu în valoare de 2000 de euro, datorită susținerii Farmexim. Compania a susținut atelierul și anul trecut, după ce în perioada 2008-2011, premiul pentru cel mai bun film realizat în cadrul atelierului a fost oferit de Institutul Cultural Român (ICR).

05
/08
/14

Lungmetrajul "Vânătoarea de spioni/ A Most Wanted Man", în care celebrul actor Philip Seymour Hoffman a jucat ultimul său rol principal, va fi proiectat, pe 17 august, în avanpremieră, în închiderea celei de-a 11-a ediţii a Festivalului International de Film Independent Anonimul din Capitală.

04
/08
/14

Într-o noapte de 4 spre 5 august, 1962, murea o actriță care n-are nevoie de nicio prezentare: Marilyn Monroe. În ultimul său interviu, spunea că „adevărata frumuseţe şi feminitatea nu pot fi create artificial şi n-au vârstă”.

02
/08
/14

De pe 8 până pe 23 august, Caravana Filmelor NexT se opreşte în parcuri, pe pajişti, în grădini sau pieţe centrale în opt oraşe din ţară. Spectatorii vor putea viziona în aer liber o parte din cele mai bune scurtmetraje văzute de-a lungul timpului în sălile de cinema în cadrul Festivalului de Film NexT.

02
/08
/14

Nu se întâmplă zilnic să stai într-o cameră luxoasă în hotelul Corinthia din Londra și să ți se aducă pe tavă vedete de la Hollywood, să le întrebi cam ce vrei tu, iar ele chiar să ți se răspundă. Îi aștept pe James Gunn, regizor, Dave Batista, Chris Pratt (Zero Dark Thirty), Vin Diesel (Fast and Furious), Zoe Saldana (Avatar), Karen Gillan, actori.

01
/08
/14

Prezentat în cadrul secțiunii competitive “Un certain regard” la Cannes 2014, cel de-al patrulea lungmetraj regizat de Asia Argento, “Incompresa”/ “Misunderstood”, va fi proiectat în premieră la Festivalului Internațional de Film Independent ANONIMUL, la București.

01
/08
/14

Moartea celebrului cascador Szobi Cseh i-a îndurerat pe actorii şi regizorii români care au aflat vestea în această dimineaţă. “A fost un artist adevărat, un camarad desăvârşit. Calcula totul exact. A făcut din profesia asta o adevărată artă", a spus Ion Besoiu, despre fostul său coleg.

31
/07
/14

Mai mulţi regizori de la Hollywood, între care Quentin Tarantino, Christopher Nolan şi JJ Abrams, vor să salveze ultima fabrică Kodak, ce produce peliculă pentru filme, informează online.wsj.com.

30
/07
/14

Actriţa Maria Dinulescu a declarat, marţi, la un eveniment organizat la Institutul Cultural Român, că nu şi-a dorit succes şi nu-l doreşte în continuare şi a afirmat că, dacă primeşte o audiţie şi trebuie să lucreze la ea, este ,,cea mai fericită", precizând că trăieşte ,,visul ei american".

29
/07
/14

CRONICĂ DE CARTE. Recent apărut la editura IBU Publishing, volumul „Un studiu al cinematografiei germane”, de Maggie Hoffgen, este o foarte utilă și la îndemână introducere în istoria și variațiile estetice și tematice ale uneia din cele mai spectaculoase și instabile cinematografii, din păcate puțin cunoscută de publicul larg din România.

29
/07
/14

 Evenimentul „Cinema în aer liber” se va desfăşura timp de şase săptămâni în perioada 5 august-14 septembrie, în Parcul Alexandru Ioan Cuza - Insula Pensionarilor (acces din str. Baba Novac), unde vor fi proiectate cele mai bune 12 filme europene şi de autor ale momentului, precum şi o selecţie de filme clasice îndrăgite şi apreciate de publicul cinefil.