Actorii se întorc pe scenă la Sibiu
https://www.ziarulmetropolis.ro/actorii-se-intorc-pe-scena-la-sibiu/

„Zeul carnagiului”, „Necunoscuta cunoscută”, „Emigranţii” şi „Femei” sunt spectacolele săptămânii la Sala Mare a Teatrul Naţional „Radu Stanca” din Sibiu.

Un articol de Liliana Matei|18 ianuarie 2021

Teatrul Național „Radu Stanca” Sibiu continuă întâlnirile online și offline cu 13 evenimente în această săptămână.  Două noi episoade „Tradiții TO GO”, alături de îndrăgita Fira, a doua parte din spectacolul-lectură „Om fără om (oriunde mă duc, numai de mine dau)” în memoria scriitorului și editorului Nemira, Valentin Nicolau, cele mai recente șase momente artistice „Actori.SB.Online – Daruri teatrale” și 4 spectacole la scenă sunt invitația la teatru din perioada 18-24 ianuarie 2021.

A doua parte din spectacolul-lectură „Om fără om (oriunde mă duc, numai de mine dau)” în memoria scriitorului și editorului Nemira, Valentin Nicolau

Un spectacol despre speranță și așteptarea vindecării, spectacolul-lectură coordonat de regizorul Bogdan Sărătean, cu actorii Viorel Rață, Mihai Coman, Florin Coșuleț, Cristian Stanca, Pali Vecsei, Cătălin Neghină, Alexandru Malaicu, Raluca Iani și Veronica Arizancu în distribuție, încheie omagiul adus scriitorului și editorului Nemira, Valentin Nicolau, în această miercuri, de la ora 19:00. Lectura online va fi difuzată gratuit de Teatrul Național „Radu Stanca” Sibiu și Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu în cadrul Secțiunii de spectacole-lectură „Virgil Flonda”.

Cele mai recente șase momente artistice „Actori.SB.Online – Daruri teatrale”

Darurile teatrale de iarnă sunt oferite în această săptămână de la ora 21:00 de actorii Secției Române, Cristina Ragos, Gabriela Pîrlițeanu și Codruța Vasiu, iar de la ora 21:30 ne întâlnim cu actorii Secției Germane, Fabiola Petri, Ali Deac și Yannick Becker. În fiecare seară de miercuri, joi și vineri vedem online povești pentru copii mici și mari, recitaluri de poezie, momente umoristice sau monoloage din spectacolele TNRS.

 „Zeul carnagiului”, „Necunoscuta cunoscută”, „Emigranții” și „Femei” sunt spectacolele săptămânii la TNRS – Sala Mare

„Zeul carnagiului” / „Der Gott des Gemetzels”, regia Bogdan Sărătean; „Necunoscuta cunoscută”, regia Victor Olăhuț; „Emigranții”, regia Dan Glasu și „Femei”, un concept semnat Raluca Iani, sunt invitația la teatru a săptămânii. Joi, vineri și sâmbătă, de la ora 19:00, și duminică de la ora 17:00 îi revedem pe actorii Naționalului sibian pe scenă.

Biletele pot fi achiziționate de aici: https://www.tnrs.ro/program.

26
/04
/24

Centrul Național al Dansului București (CNDB) anunță programul de spectacole pentru luna mai. Unul dintre evenimentele importante ale lunii este premiera spectacolului de dans contemporan Memetics, în coregrafia lui Sergiu Diță, urmată de trei producții CNDB – BLOT, Bodies on The Line, Patosfera și de Miercurea Lejeră, un proiect care prezintă pe scenă idei unice și irepetabile într-o formă performativă.

25
/04
/24

Asociația Culturală Control N dă startul înscrierilor la a treia ediție a New Draft. Rezidența de dezvoltare de scenarii dedicată proiectelor din România și Republica Moldova se adresează regizorilor și scenariștilor, proaspeților absolvenți de facultăți de profil și autorilor din medii conexe, cu proiecte în faza de început.

25
/04
/24

Cea de-a treia ediție din România a competiției de pictură live Art Battle va avea loc pe 27 aprilie, la Palatul Bragadiru din București (Calea Rahovei nr. 147-153) aducând în fața publicului atât concursul contra cronometru care aduce publicul în fața procesului de creație, alături de re-LEAF, o ediție de "interior" a târgului de artă contemporană LEAF (Limited Edition Art Fair) eveniment organizat de Galeria Celula de Artă în parteneriat cu Săfițicuminți. Biletele pentru public sunt disponibile pe LiveTickets.

24
/04
/24

O nouă traducere din opera lui Paul Auster, unul dintre cei mai spectaculoși și inventivi scriitori ai Americii, a cărui operă a fost publicată în mai mult de patruzeci de limbi, a ajuns de curând în librăriile fizice și online din întreaga țară.

22
/04
/24

6 manageri și 30 de ghizi și muzeografi din toată țara au participat la Râșnov la două sesiuni de training pentru dezvoltarea abilităților de gestionare și management strategic al obiectivelor de patrimoniu istoric, documentarea istorică, interpretarea informațiilor, comunicarea și interacțiunea directă cu publicul vizitator.

22
/04
/24

460 de ani se împlinesc pe 23 aprilie de la nașterea celui considerat cel mai mare dramaturg al tuturor timpurilor. Multe povești și multe legende au circulat despre el în tot acest timp.