Cum ar fi arătat România dacă n-ar fi avut loc Revoluţia? Adelin Petrişor, reporter TVR, vorbeşte despre săptămâna petrecută în Coreea de Nord şi despre asemănările dintre dictatura lui Ceauşescu şi cea a familiei Kim.
Un articol de Corina Vladov|14 noiembrie 2013
Cum ar fi arătat România dacă n-ar fi avut loc Revoluția? Adelin Petrișor, reporter TVR, vorbeşte despre săptămâna petrecută în Coreea de Nord și despre asemănările dintre dictatura lui Ceaușescu și cea a familiei Kim.
Adelin Petrișor, corespondent special al TVR, este unul dintre puținii jurnaliști care au ajuns în Coreea de Nord. Documentarul realizat anul trecut în urma unei călătorii, „Coreea de Nord, nimic de invidiat”, a rulat la Festivalul de Film Transilvania (TIFF) anul trecut, iar anul acesta a fost ales în selecția oficială la Astra Film Festival Sibiu.
Cartea care descrie această experiență neobișnuită, „Ţara cu un singur gras”, a apărut anul acesta la Editura Polirom.
Relatarea, la persoana întâi, începe cu încercarea jurnalistului de a obține viză de la Ambasada Coreei de Nord: „Ca-ntr-un film de groază, poarta mare a ambasadei a început să se deschidă scârțâind; imediat și-a făcut apariția un bărbat slab, de vreo 50 de ani, îmbrăcat cu pantaloni de stofă și o cămașă albă, bine apretată. Tacticos, folosind o telecomandă, omul a închis poarta, de parcă se temea ca nu cumva să intru în ambasadă și să cer azil politic.”
După ani de așteptări, în martie 2012, Adelin Petrișor primește viza și pleacă la Phenian, la sărbătorirea a 100 de ani de la nașterea „liderului suprem Kim Ir Sen”, împreună cu operatorul Cătălin Popescu, zis Grasu’.
Nu este prima oară când lucrează împreună: „La începutul lui 2011 am filmat împreună în Egipt căderea președintelui Hosni Mubarak. Am trecut amândoi prin momente grele. Am fost fugăriți de susținătorii președintelui aflați la vânătoare de jurnaliști occidentali. La un moment dat, am fost chiar luați pe sus de niște civili care ne acuzau de spionaj. Am fost atunci amenințați cu cuțitul, cu pistolul, iar Grasu’ a reușit să filmeze pe ascuns toate aceste lucruri.”
În drum spre Phenian, prima escală este la Beijing unde, din cauza traficului aglomerat, ajung la biroul liniei aeriene nord-coreene (Air Koryo), după programul de lucru cu clienții. Panicat, Adelin sună la București, ca să-l anunțe pe ambasador că s-ar putea să piardă avionul. Acesta îl liniștește: „Cum să nu fie locuri, domnule Petrișor? Facem! Dăm pe cineva jos și sigur ajungeți. Lucrurile acestea sunt aprobate la nivel înalt și nu sunt negociabile.”
Și așa începe o săptămână care va fi povestită în peste 100 de pagini. Mai jos sunt câteva imagini din Phenian, descrise de jurnalistul-povestitor:
Vedere din avion: „Ce m-a frapat a fost că, deși am văzut și localități mai mari, nu am putut observa decât drumuri bătătorite, niciunul asfaltat. (…) Ulterior aveam să aflu de la ghid că demnitarii au mașină de serviciu doar de la ministru adjunct în sus. Toată lumea merge cu tramvaiele și autobuzele sărăcăcioase, cu bicicleta sau pe jos. Aveam să observ că o stradă considerată cu trafic la ei este tot atât de aglomerată ca un drum dintr-un cartier bucureștean duminica, la prânz.”
La aeroport: „Mergând spre autocare, am dat de o baracă părăginită pe care scria cu vopsea Shop. Da, așa arată duty free-ul aeroportului internațional de la Phenian: ca un dormitor mobil în care se odihnesc muncitorii pe un șantier.”
Priveliștea de la fereastra hotelului: „În fiecare dimineață asistam la gimnastica de înviorare a muncitorilor. Câteva sute de oameni se aliniau și făceau exerciții în timp ce din niște difuzoare de tablă în formă de goarnă răsuna muzică patriotică”.â
Pe stradă: „Străinii sunt însoțiți permanent de ghid și poartă o banderolă albastră pe mână, pe care era scris în coreeană «presă». M-am tot întrebat de ce, până când mi-am dat seama că era un avertisment pentru localnici, care fugeau din calea ta ca dracu’ de tămâie.”
La o demonstrație: „La un moment dat, la una dintre demonstrațiile menite să impresioneze Vestul, am încercat să schimb o vorbă cu un cameraman al televiziunii de stat. În momentul în care i-am zis «bună», bărbatul a lăsat coarnele camerei – lucra pe un car de transmisiuni -, a tăiat-o și nu s-a mai întors. În locul lui a venit un alt cameraman.”
La restaurant: „Câțiva chelneri fără treabă ne urmăreau de la distanță, zâmbindu-ne în permanență. În momentul în care colegul meu s-a apucat să filmeze zona sărăcăcioasă, o femeie s-a apropiat de noi, a pus mâna pe obiectiv și am auzit ceea ce avea să devină laitmotivul deplasării: «Mister, mister, no pictures! No pictures!»”
În metrou: „Am urcat într-un vagon sărăcăcios, cu scaune din lemn. Părea făcut în cel mai bun caz prin ’60, ’65. Pe pereți atârnau portretele lui Kim Ir Sen și Kim Jong Il. În niște difuzoare care pârâiau se auzea un discurs al președintelui Parlamentului, legat, normal, de marea sărbătoare ce se apropia.”
Înainte de parada militară: „Timp de o oră am filmat și am fotografiat fețe imobile, copii frumoși, dar lipsiți de expresie, priviri în gol. Nu puteai vedea un zâmbet sau o grimasă! Nimic! Imaginați-vă că sunteți pe Arena Națională înaintea unui mare concert, iar terenul și tribunele sunt pline ochi, însă nimeni nu scoate un cuvânt. Nu se auzea nici pâs. Era înspăimântător, deși nu era niciun pericol iminent.”
La plecarea spre București: „Pe fețele multora aproape că se citea invidia că noi putem zbura afară și ei nu. Cred că e cumplit să trăiești într-o țară în care conducerea îți controlează absolut totul în viață. Ma simțeam un fel de Angelina Jolie, aș fi înfiat fără discriminare toți oamenii pe care-i întâlnisem, doar ca să le ofer șansa să plece…”
Duminică seara, în emisiunea Garantat 100 % de pe TVR1, Adelin Petrișor va povesti despre experiența nord-coreeană.
Foto cu Adelin Petrişor: paginademedia.ro
Foto din Coreea de Nord – adelin-petrisor.ro
