-->

Adrian Ghenie vinde tot!
https://www.ziarulmetropolis.ro/adrian-ghenie-vinde-aproape-tot/

Două lucrări ale românului Adrian Ghenie au fost vândute, zilele trecute, cu o sumă totală care depăşeşte 2 milioane de lire sterline, în cadrul unei licitaţii de artă contemporană organizate de Casa Sotheby’s din Londra.

Un articol de Petre Ivan|30 iunie 2016

Prima dintre cele două lucrări semnate de Adrian Ghenie, intitulată „The Hunted” (2010) și estimată de casa de licitații la 400.000-600.000 de lire sterline, a fost achiziționată în cadrul Contemporary Art Evening Auction de marți pentru suma de 1,86 milioane de lire.

Cea de-a doua pictură de Adrian Ghenie scoasă marți la licitație de către Sotheby’s a fost „Self-portrait as a monkey”, un autoportret din 2011, vândut cu 665.000 de lire sterline, față de o estimare de 150.000-200.000 de lire sterline.

Potrivit site-ului Sotheby’s, la licitația de marți seară au fost scoase la vânzare 47 de lucrări, iar vânzările au totalizat 52,19 de milioane de lire sterline.

Foto: Adrian Ghenie – facebook

04
/11
/24

Centrul de Excelenţă în Arhitectură, Arte şi Audiovizual (C.E.A.A.A.), împreună cu Muzeul Național al Literaturii Române din Bucureşti, Ordinul Arhitecților din România – Filiala Teritorială București şi alte instituţii culturale partenere, prezintă proiectul expozițional, educațional și creativ intitulat „Bauhaus în linii de arhitectură”.

20
/10
/24

Vanner Collective prezintă la Galeria Galateca (str. C. A. Rosetti, nr. 2 - 4) rezultatele proiectului artistic multidisciplinar „Să Cunoști Lumea”, desfășurat pe parcursul anului 2024, în cadrul căruia, prin ateliere creative și de dezvoltare personală, sesiuni de terapie prin artă, educație vizuală și psiho-relațională și sesiuni de fotografie, echipa a căutat să apropie persoanele cu dizabilități de propria lor expresivitate și să extindă perspectivele publicului larg asupra formelor frumuseții și ale comunicării artistice.

16
/10
/24

Între 17 și 20 octombrie, HEI - House of European Institutes lansează la Timișoara expoziția „Între Ape (Waters of in-Betweenness)”, în cadrul căreia sunt reunite patru proiecte independente de cercetare artistică interdisciplinară care s-au aplecat pe parcursul anului 2024 asupra încrengăturii complexe de relații culturale, sociale, economice, ecologice și spirituale pe care le avem cu apele.

15
/10
/24

INTEROGATIE „O să mai existe natura?”, „Folosiți mai puțin plastic”, „Viața e prea scurtă ca să conduci mașini plictisitoare”. Iată câteva dintre dorințele așternute pe hârtie care fac acum obiectul unei expoziții inedite. Ea se poate vizita la Sala Mare a Institutului Cultural Român până pe 24 octombrie.