Începe Festivalul Internaţional de Teatru de la Sibiu (12 – 21 iunie), un eveniment cu ecou în lumea întreagă. Reuşita acestuia se datorează şi strategiei de promovare – PR-ului, despre care ne vorbeşte, într-un interviu, Adrian Tibu.
Un articol de Maria Sârbu|11 iunie 2015
Maria Sârbu: Succesul unui eveniment major, precum Festivalul Internaţional de Teatru de la Sibiu, depinde, fără îndoială, de strategia campaniei de promovare. Adrian Tibu, ai fost vreo patru sau cinci ani PR manager al Teatrului Naţional „Radu Stanca” – gazda acestui festival cunoscut de lumea teatrală de pe globul pământesc, un PR manager de care depindeau, într-un fel sau altul, criticii, jurnaliştii, colaboratorii, sponsorii. Cum ai defini o asemenea funcţie?
Adrian Tibu: Pe cât de ingrată prin presiunea oamenilor din jur, pe atât de minunată prin bucuriile primite de la aceiaşi oameni din jur. E o meserie care se construieşte prin oameni şi cu oameni. Eu, personal, m-am văzut întotdeauna ca un facilitator, iar asta mi-a adus o energie grozavă de fiecare dată! Cred cu tărie că relaţiile publice creează cel mai bun context în care publicul să interacţioneze şi să ia parte la o experienţă prelungită.
Ai învăţat meseria de practicant al relaţiilor publice din teorie sau din activitatea zilnică?
Trebuie să recunosc că nu m-am pregătit niciodată neapărat ca un specialist în relaţii publice. Nici nu îmi place să mă văd aşa. Pe mine m-a fascinat zona organizării de evenimente şi uite aşa am ajuns să fac şi PR.
Desigur, a fost importantă baza teoretică şi sunt bucuros să fi avut ca profesori nişte practicieni interesanţi ca Aura Corbeanu şi Cristian Radu, însă, cu siguranţă, realitatea situaţiilor dintr-un teatru, o tipografie sau un studio au fost cele care m-au definit. De fapt, experienţa e cea mai bună „teorie”.
În mass-media lucrează oameni foarte diferiţi, unii neavând tangenţă cu arta teatrală, dar sunt nevoiţi (sau se implică benevol) să difuzeze ştiri, reportaje din acest domeniu. Cât de des ai fost dezamăgit atunci când informaţia pe care o transmiteai era denaturată?
Eu cred că pentru orice există o soluţie şi nu m-am supărat niciodată. Recunosc că nici nu am avut incidente majore care să ne fi afectat cu adevărat activitatea. De cele mai multe ori, formularea unui drept la replică mi s-a părut provocator şi un test din care am învăţat despre oameni şi protocol. Cred că aici ţine şi de responsabilitatea noastră să avem grijă să fim transparenţi şi fără prea mult zgomot în jur, astfel încât mesajele noastre să fie clare şi cât mai puţin interpretabile.
Ştiu că ai o relaţie bună, în special cu critici şi jurnalişti specializaţi în teatru, ei fiind mulţumiţi de activitatea ta. Se datorează profesionalismului tău, dar şi bunului simţ, cu care eşti înzestrat, faptului că eşti sociabil, indulgent. Mie îmi plac aceste calităţi la PR-işti. Sunt suficiente însă pentru o colaborare fructuoasă?
Oh, eşti prea drăguţă cu mine! Acum nu mai ştiu să spun nimic. Trebuie să fim oameni înainte de orice.
Când şi cum ai ajuns în echipa Teatrului „Radu Stanca” – instituţie cu o activitate intensă?
E o poveste mai neobişnuită. Foarte pe scurt, în clasa a X-a organizam un festival de teatru pentru elevii de liceu şi cerusem o sponsorizare cu 100 de batoane de îngheţată, dar printr-o eroare am primit 1.000. Pentru că nu aveam ce face cu atâta îngheţată livrată la uşa blocului meu, am chiulit o zi întreagă cu clasa pentru a o împărţi atât prietenilor noştri, cât şi în diferite instituţii, promovând astfel proiectul.
Aşa am ajuns şi la Teatrul „Radu Stanca”, de unde am fost dat afară fiindcă domnul Chiriac (n.n. Constantin Chiriac – directorul teatrului) crezuse că sunt un vânzător ambulant. Ba chiar s-a enervat foarte tare, dacă îmi aduc bine aminte acum! Totuşi, după câteva zile, probabil după ce i s-a explicat situaţia, m-a invitat să fiu asistentul său junior pe festival. Iar de atunci, în fiecare an, am fost parte din acest proiect frumos, fie că a fost vorba de partea administrativă, de logistică sau promovarea Festivalului.
Te-ai implicat şi la ediţia din 2015 a festivalului, deşi nu mai eşti angajat la Teatrul „Radu Stanca”. Este nevoie de tine aici în continuare?
Festivalul a atins o limită superioară în ceea ce priveşte spaţiile de joc şi numărul evenimentelor, dar are un potenţial de creştere uriaş în ceea ce priveşte partea de comunicare creativă. Nu cred că e nevoie de mine neapărat, dar cu siguranţă e nevoie de o echipă care să funcţioneze pe tot parcursul anului.
Implicarea mea în acest an a fost mai modestă şi reprezintă doar o perioadă de tranziţie spre o nouă formulă de lucru în stabilirea unei strategii pe următorii ani. E mai degrabă o predare de ştafetă.
Din perspectiva unui PR-ist, cum caracterizezi ediţia a XXII-a Festivalului de Teatru de la Sibiu? Ce atuuri ai pentru a convinge mass-media să promoveze cât mai amplu evenimentul?
Timp de zece zile, oraşul se va transforma într-o scenă uriaşă cu 427 de evenimente din 70 de ţări, în 67 de spaţii de joc, cu un public estimat la 65.000 de spectatori pe zi, cu nume în program precum: Deutsches Theater Berlin, Théâtre de la Ville Paris, Théâtre National Bruxelles, Burgtheater Vienna, Jin Xing Dance Theatre Shanghai, Generik Vapeur, Brenda Angiel Aerial Dance Company sau Plasticiens Volants. E unic în lume ce se întâmplă aici, iar Sibiul e un loc spectaculos ce merită descoperit!
Cât la sută din succesul unui eveniment cultural se datorează strategului ce ţine frâiele campaniei de promovare?
Dacă am învăţat ceva pe pielea mea şi încă doare e că fără planificare totul poate fi în zadar. Iar un coordonator în acest sens e vital. Însă, totodată, nimc nu se face singur, ci împreună cu o echipă responsabilă.
Tind să cred că această muncă vie, agitată, care ţi-a dat mari satisfacţii, ţi-a deschis un drum spre a conduce un teatru. Cât de greu e să te rupi de un colectiv, să te ataşezi de altul, în acelaşi timp?
Încă nu reuşesc să mă rup şi sunt aici. Am o inimă mare şi pot să îmi fac loc pentru mai multe teatre, sunt ca un multiplex! Cât despre Teatrul Gong, acomodarea a fost relativ uşoară fiindcă îi cunoşteam pe majoritatea dintre cei angajaţi acolo. Desigur, o armonizare necesită timp şi dedicaţie.
În general, sunt destul de pragmatic, pot să înţeleg când un proiect se termină şi că e un ciclu normal în evoluţia fiecăruia dintre noi. De multe ori am învăţat că, pentru a putea creşte, trebuie să renunţ la ceva drag mie. Dar prieteniile legate la Teatrul „Radu Stanca” vor rămâne pentru totdeauna!
Cu ce „zestre” ai plecat să conduci Teatrul pentru copii Gong din Sibiu? Ce ai acumulat în anii lucraţi în teatrul mare din această urbe?
Tot ce am avut acolo a fost pe inventar şi a fost returnat în condiţii bune, se poate verifica în acte! Lăsând gluma la o parte, cred că dezvoltarea unei gândiri orientate pe proiect reprezintă unul dintre cele mai importante bagaje cu care am plecat la Gong.
Teatrul Gong a devenit vizibil la scurt timp după ce te-ai instalat aici în fotoliul de director. Faci promovare în continuare, dar la un teatru pe care îl conduci. Cum sunt asimilate aceste lucruri?
Ţine de viziunea mea ca manager şi am un interes special în prezentarea unui conţinut valoros. Îmi place ceea ce fac şi e o zonă în care mă simt confortabil, dar în acelaşi timp provocat să găsesc noi modele de comunicare şi totodată să descopăr publicul şi în ce direcţie ar trebui să ne dezvoltăm. Nu mai cred în PR ca PR şi atât, ci într-o combinaţie creativă de informaţie, marketing, noi tehnologii şi oameni.
Foto: Paul Băilă
