Al doilea joc, documentarul lui Porumboiu, pe ecrane din 4 aprilie
https://www.ziarulmetropolis.ro/al-doilea-joc-documentarul-lui-porumboiu-pe-ecrane-din-4-aprilie/

Al doilea joc, filmul experiment al regizorului Corneliu Porumboiu, va intra în cinematografe din 4 aprilie. Pelicula prezintă meciul de fotbal dintre Dinamo şi Steaua din iarna anului 1988, arbitrat de Adrian Porumboiu, tatăl regizorului. Cei doi, tată şi fiu, revăd meciul 25 de ani mai târziu şi îl comentează din faţa televizorului.

Un articol de Petre Ivan|21 martie 2014

Al doilea joc, filmul experiment al regizorului Corneliu Porumboiu, va intra în cinematografe din 4 aprilie. Pelicula prezintă meciul de fotbal dintre Dinamo şi Steaua din iarna anului 1988, arbitrat de Adrian Porumboiu, tatăl regizorului. Cei doi, tată şi fiu, revăd meciul 25 de ani mai târziu şi îl comentează din faţa televizorului.

Pentru Corneliu Porumboiu, Al doilea joc este mai mult decât un film sau un meci. Regizorul îşi aminteşte: “Când aveam 7 ani, cineva a sunat acasă şi mi-a spus că, dacă tatăl meu va continua să arbitreze, într-o zi va ajunge în sicriu. Tata a continuat să arbitreze.

Eu am început să învăț regulile jocului, convins fiind că, dacă tata nu va greşi, nimeni nu-i va face rău. Niciodată nu mi-a fost atât de frică așa ca la acest meci. Ştiam bine regulile jocului, eram un arbitru în faţa televizorului, dar din acest meci n-am înţeles nimic. Ningea de parcă ar fi fost sfârşitul lumii.

Al doilea joc

Am simţit nevoia să revăd acest meci împreună cu el. Pe parcursul meciului, intenţiile mele iniţiale s-au topit în joc. Mi-am dat seama că, în timp, pentru mine, jocul a devenit altceva.”

Al doilea joc va avea premiera la cinema Elvire Popesco, în seara de 3 aprilie, iar din 4 aprilie va rula, într-o primă perioadă, la Cinemateca Union (4-10 aprilie), Noul Cinematograf al Regizorului Român (4, 5, 6 aprilie, apoi în 18 și 19 aprilie), Elvire Popesco (17, 20, 24 și 27 aprilie), Cinema Studio (18-24 aprilie).

Pelicula va ajunge şi la Cluj, la TIFF, unde vor avea loc două proiecţii în perioada 18-24 aprilie, la Cinema Victoria, în cadrul Zilelor Filmului Românesc.

Al doilea joc

Al doilea joc a făcut o “figură frumoasă” la Festivalul de la Berlin

Filmul lui Poumboiu a avut prima proiecţie la Festivalul Internaţional de Film de la Berlin, ediţia a 64-a (06 – 16 februarie 2014) şi a participat la Festival, în afara competiţiei, în cadrul secţiunii Forum, cea dedicată filmelor experimentale.

Foto cu Al doilea joc – Cinemagia

26
/02
/13

Patru lungmetraje intră anul acesta în cursa pentru trofeul acordat Celui mai bun film, la Gala Premiilor Gopo:Toată lumea din familia noastră (r. Radu Jude), Despre oameni și melci (regia: Tudor Giurgiu), Visul lui Adalbert (r. Gabriel Achim) și Undeva la Palilula (r. Silviu Purcărete). Autorii celor patru filme – Radu Jude, Tudor Giurgiu, Gabriel Achim și Silviu Purcărete – concurează și pentru statueta care răsplătește Cea […]

26
/02
/13

BRITISH COUNCIL ROMÂNIA și Asociația K’ARTE prezintă cea de a doua ediţie a proiectului “British Documentary” la Targu Mureș, începând cu data de 2 martie 2013. Seria de filme documentare de anul acesta de la  “British Documentary”  include opt proiecții care vor avea loc  în perioada 02-24 martie, în zilele de sâmbătă și duminică, începând cu ora 18.30, la Cinematograful […]

25
/01
/13

Lungmetrajul „După dealuri”, de Cristian Mungiu, a fost marele câştigător al galei Best Film Fest, care a avut loc joi seară şi în cadrul căreia au fost premiate cele mai bune producţii cinematografice ale anului trecut, informează un comunicat al organizatorilor, Asociaţia Film România. Premiile au fost acordate în urma voturilor exprimate de jurnaliştii de […]

12
/11
/12

Filmul „După dealuri”, de Cristian Mungiu, a primit premiul publicului, acordat în cadrul secţiunii Balkan Survey de la Festivalul Internaţional de la Salonic (2 – 11 noiembrie), potrivit site-ului evenimentului. The Fischer Audience Award pentru un film din cadrul secţiunii Balkan Survey a fost acordat peliculei „După dealuri”. Distincţia a fost ridicată, în numele regizorului, […]

07
/11
/12

Festivalul Internaţional de la Salonic, care se desfăşoară în perioada 2-11 noiembrie, unul dintre cele mai mari evenimente de gen din regiune, îi dedică o retrospectivă integrală regizorului Cristian Mungiu. La Salonic sunt proiectate toate filmele cineastului român, de la scurtmetrajele de şcoală „Mariana” (1997) şi „Mâna lui Paulista” (1998) până la cel mai nou […]

05
/11
/12

Cineastul român Cristian Mungiu a fost nominalizat la premiile decernate de Academia de Film Europeană (EFA) pe anul 2012, la categoria „cel mai bun scenariu”, cu filmul „După dealuri”, pe care l-a şi regizat, informează site-ul instituţiei. Nominalizările pentru premiile Academiei de Film Europene au fost anunţate, sâmbătă, la Festivalul Filmului European de la Sevilla. Cea de-a […]

23
/10
/12

O mie cinci sute de spectatori entuziaşti au asistat la Bruxelles, Gent şi Liege la avanpremiera belgiană a filmului ‘După dealuri’, de Cristian Mungiu, în prezenţa regizorului român şi a actriţelor principale premiate la Cannes, Cosmina Stratan şi Cristina Flutur, informează luni un comunicat de presă al ICR Bruxelles.  Premiera de la Bruxelles a fost […]