Alegerile unui om la locul lui: soția sau amanta?
https://www.ziarulmetropolis.ro/alegerile-unui-om-la-locul-lui-sotia-sau-amanta/

Petru (Bogdan Dumitrache), personajul principal al debutului în lungmetraj semnat de Hadrian Marcu, „Un om la locul lui” / „A Decent Man”, se află în faţa unei alegeri dificile. El caută calea onorabilă de ieşire dintr-un triunghi amoros care se zgâlţâie din toate laturile. Viitoarea soţie este însărcinată, iar fosta iubită a suferit un accident înfiorător.

Un articol de Liliana Matei|5 noiembrie 2018

Află ce alege Petru din 23 noiembrie, la cinema. Filmul este o adaptare a romanului „Firesc”, de Petru Cimpoeșu.

Petru are 38 de ani, este inginer de foraj într-o companie multinațională şi îşi petrece mare parte din timp izolat pe un șantier. Petru ține restul lumii la distanță și nu își dă voie să viseze. Cel mai dificil lucru pentru el este să facă o alegere. Laura (Ada Galeș), viitoarea soție, alături de care așteaptă un copil, visează la un mariaj ca-n reviste, în timp ce Sonia (Mădălina Constantin), colega lui și fosta iubită, căsătorită, suferă un accident grav de muncă. Petru nu reușește să se împace cu gândul că noua sa viață abia începe, în timp ce a Soniei pare a se fi sfârșit. Astfel, el își asumă riscul de a căuta un echilibru imposibil între cele două femei.

„Petru este om singur. Este un om care se autoizolează, un om al cărui adevăr interior este în conflict cu convenția socială și atunci caută locuri mai retrase, unde poate fi lăsat în pace, să fie așa cum își dorește. Laura îi oferă lucrurile care îi lipsesc – căldură, casă, emoție – în timp ce Sonia îi oferă un alt tip de relaționare, să fie lăsat în pace atunci când are nevoie de asta. În Sonia găsește un prieten și, în același timp, un partener, în timp ce în Laura găsește o femeie și un partener.”, spune Bogdan Dumitrache despre personajul pe care îl interpretează în filmul „Un om la locul lui”.

„Un om la locul lui” / „A Decent Man”, din distribuția căruia fac parte Bogdan Dumitrache, Ada Galeș, Mădălina Constantin și Adrian Titieni, va fi lansat în cinematografele din România pe 23 noiembrie.

Bogdan Dumitrache a absolvit Academia de Teatru şi Film în 1999. A debutat ca actor pe scena teatrului „Constantin Nottara” din București în anul 2000, dar a renunţat repede la teatru în favoarea filmului. De-a lungul carierei sale, a jucat în filme precum „Trafic” (r. Cătălin Mitulescu), „Moartea domnului Lăzărescu” (r. Cristi Puiu), „Cum mi-am petrecut sfârşitul lumii” (r. Cătălin Mitulescu) și multe altele. Devenit cunoscut publicului larg datorită rolului din serialul „În derivă”, Bogdan Dumitrache a câştigat aprecierea criticilor pentru rolul lui Alex din filmul „Din dragoste, cu cele mai bune intenţii”, pentru care a primit Leopardul de Aur la Festivalul Internaţional de Film de la Locarno în 2011. Acelaşi an îi aduce lui Bogdan Premiul GOPO pentru rolul Laurian Haşiu ,,Leu” din filmul „Portretul luptătorului la tinereţe”. Rolul din „Pororoca” i-a adus premiul pentru cel mai bun actor în cadrul Festivalului Internațional de Film de la San Sebastian în 2017.

„Un om la locul lui” este produs de 4 Proof Film, în co-producție cu Oblique Media Film, cu sprijinul Centrului Național al Cinematografiei, Dafora, Mindshare Media, Romaqua Group, Star Foods, OMD, în colaborare cu Societatea Română de Televiziune. Distribuit de Domestic Film.

Detalii pe pagina oficială de Facebook.

Foto: Ionuț Macri

22
/04
/21

Pe lângă retrospectiva amplă Ulrike Ottinger, ediția a 14-a a festivalului One World România va cuprinde două focusuri pe colective cinematografice care s-au luptat cu armele specifice mediului pentru a sprijini cauza feministă, ambele învârtindu-se în jurul personalității lui Delphine Seyrig: Focus Delphine Seyrig și Focus Centrul Simone de Beauvoir.

21
/04
/21

CRONICĂ DE FILM Ar fi nedrept să nu i se recunoască regizoarei Chloé Zhao meritul pentru generozitatea faţă de marginali din spatele celui de-al treilea film al ei, „Nomadland” (2020), câştigător al Leului de Aur la Festivalul de la Veneţia şi favorit la Premiile Oscar.

20
/04
/21

Filme selecționate sau premiate în marile festivaluri ale anului trecut - Cannes, Veneția și San Sebastián - dar și noutăți absolute semnate de regizori precum Pedro Almodóvar sau François Ozon vor completa seria de surprize rezervate publicului TIFF, la cea de-a 20-a ediție.

19
/04
/21

87 de filme românești, lansate în cinematografe, festivaluri naționale și internaționale sau pe platforme de video on demand în 2020, intră în cursa pentru nominalizările la cea de-a 15-a ediție a Galei Premiilor Gopo, cel mai important eveniment care aduce anual în fața publicului și a industriei realizările cinematografiei românești.

16
/04
/21

Competiția ediției de anul acesta a festivalului One World România, care se va desfășura fizic la București între 21 și 30 mai, și online între 31 mai și 6 iunie, cuprinde cele mai incitante 9 filme din selecția de anul acesta, ce vor fi evaluate de două jurii: unul format din profesioniști din industria internațională de film, și celălalt din liceeni din toată țara. Premiul Juriului Internațional este în valoare de 1000 euro și va fi oferit regizorului câștigător cu sprijinul Institutului Cultural Român.

13
/04
/21

Editura Trei, Târgul de Cariere și Cărturești vă invită joi, 15 aprilie, la ora 19.00, la evenimentul de lansare volumului „Învățăm împărtășind”, coordonat de Gabriela Hum. Vor vorbi: Călin Grigorovici, Răzvan Goga, Zamfira Stan, Mónika Pál și Gabriela Hum Moderator: Victor Popescu Evenimentul va putea fi urmărit live pe paginile de Facebook Cărturești, Târgul de […]

13
/04
/21

CRONICĂ DE FILM E ceva ciudat în legătură cu „Another Round” („Încă un rând, 2020), noul film multipremiat al danezului Thomas Vinterberg. Îi simţi lucrătura la fiecare pas, mai ales pe scenariu, dar până la final, cu ajutorul unui moment muzical salvator şi al jocului mereu la înălţime al lui Mads Mikkelsen, reuşeşte să înfrângă o eventuală rezistenţă.

06
/04
/21

Ce destin! Să te naşti la începutul secolului 20, să fii unul din pionerii documentarului din România, dar şi al dezvoltării instituţionale a cinematografiei, să faci filme în două regimuri autoritare şi în timpul unui război şi să mori la aproape 100 de ani. Regizorul Paul Călinescu poate fi descoperit prin 12 documentare de scurtmetraj disponibile online, gratuit, în cadrul Cineclubului One World Romania.