Alexandru Dabija, 60. La mulţi ani!
https://www.ziarulmetropolis.ro/alexandru-dabija-60-la-multi-ani/

Într-o zi de 13 februarie (1955) se năştea Alexandru Dabija, unul dintre cei mai experimentaţi regizori de teatru din România, dar şi un actor aflat (încă) la început de carieră.

Un articol de Petre Ivan|13 februarie 2015

Alexandru Dabija  a absolvit Institutul de Teatru şi Film, Bucureşti, Facultatea de Teatru, secţia Regie teatru şi a fost epartizat la Teatrul Tineretului din Piatra Neamţ, cunoscut în acea vreme drept „cel mai bun teatru din Bucureşti”. Tot acolo a debutat în 1976 la Teatrul Tineretului din Piatra Neamţ, cu spectacolul „Răfuiala” de Philip Massinger, obţinând premiul pentru cel mai bun regizor al anului.

Montează la Piatra Neamţ Shakespeare şi Caragiale, iar la Iaşi face senzaţie cu „Chiriţa” de Vasile Alecsandri. Din 1991 este regizor al Teatrului Odeon din Bucureşti şi director al teatrului între 1991-1994 şi 1996-2002.

Montează în Bucuresti, dar şi la teatre din provincie, abordează atât texte clasice, cât şi texte din dramaturgia contemporană română şi străină. „Un duel” de A.P.Cehov reprezintă prima lui montare pe scena Teatrului Naţional din Bucureşti.

Dabija a obţinut numeroase nominalizări şi premii, printre care premiul UNITER pentru cel mai bun spectacol, 1995, şi alături de Marcel Iureş şi alte personalitati, a fondat în 1995 Teatrul “Act” din Bucuresti.

Eu fac spectacole de teatru şi, uneori, asta e frumos. E ca şi cum te-ai juca cu o pisică: e minunat dar mai şi zgârie. Să tot îmbătrâneşti nu e ok. Dar nici să tot fii tânăr nu e o treabă. Toate ipostazele sunt ridicole şi nu-ţi mai rămâne decât să râzi de tine şi de ce ţi se întâmplă. – Alexandru Dabija

Alexandru Dabija, actor în filmul lui Radu Jude "O umbră de nor"

Alexandru Dabija, actor în filmul lui Radu Jude „O umbră de nor”

Alexandru Dabija și-a făcut debutul în actorie în scurtmetrajul lui Radu Jude, O umbră de nor, care a avut premiera la Festivalul de Film de la Cannes. Rolul său a fost cel al unui preot, chemat la căpătâiul unei muribunde pentru ultima rugăciune. Într-un interviu dat Mediafax după lansarea filmului, Radu Jude spunea că pe platourile de filmare ,,a fost un singur regizor adevărat: Sandu Dabija”.

Foto: Alexandru Dabija  – cinemagia

30
/06
/14

Unul dintre cei mai importanți prozatori români contemporani a împlinit 60 de ani. Fost tipograf, salahor, boxeur, ziarist şi, cel mai adesea, liber profesionist, Radu Aldulescu a debutat în 1993 cu romanul “Sonata pentru acordeon”, pentru care a primit Premiul Uniunii Scriitorilor.

23
/06
/14

Acum doi ani, sub acoperișul Teatrului Bulandra (de la Izvor) lua naștere un spectacol-interogație, energic și emoționant, care a inaugurat un spațiu dedicat căutărilor teatrale: Sala Liviu Ciulei LABORATOR. Sâmbătă, 28 iunie, de la ora 20.00, „Arlechino moare?” sărbătorește doi ani de existență și vă așteaptă să-l (re)descoperiți.

11
/04
/14

Actorul Florin Zamfirescu împlineşte 65 de ani, pe 12 aprilie. E un moment în care îşi priveşte viitorul în ochi şi se vede jucând. Se vede chiar şi însurat, cu o doctoriţă. Şi se mai gândeşte şi la sănătate, şi la roluri, şi la cei 42 de ani în teatru, ca actor şi ca profesor.

18
/03
/14

În ultima perioadă Adrian Văncică este recunoscut pe stradă pentru rolul său din serialul de televiziune „Las Fierbinți”, unde îl întruchipează, cu mare autenticitate, pe Celentano, un bețiv simpatic, un fel de Cetățean turmentat al zilelelor noastre.

06
/03
/14

Margareta Pogonat împlineşte astăzi 81 de ani. “Dacă nu eram conştientă că am îmbătrânit, nu coboram de pe scenă. Pe studenţii mei îi învăţ ceea ce am învăţat şi eu… teatru. Îi învăţ în primul rând să se culturalizeze, pentru că eu consider că un actor prost şi incult nu îşi mai are locul. Nu întotdeauna reuşesc, dar măcar ştiu că am încercat.”, spune actriţa care cucerit publicul cu interpretarea sa din filmul „Actorul şi săbaticii”.

26
/02
/14

S-a născut pe 26 februarie 1940, la Bucureşti. A fost fratele mijlociu din Fraţii Karamazov, a fost Claudiu din Hamlet sau Lopahin din Livada de vişini. Alexandru Repan mărturiseşte că hobby-ul său e teatrul, iar meseria sa e viaţa.

17
/02
/14

Și-a împrumutat vocea unui important post de televiziune. Pe scena Teatrului „Nottara”, a fost: Miles Gloriosus din „Miresele căpitanului”, Kutuzov în „Război și pace” sau Haritonov, în „Bătrânul”. Constantin Cotimanis împlinește, astăzi, 59 de ani.

14
/02
/14

Regizoarea de teatru şi de operă Alice Barb își serbează ziua de naștere de Valentine's Day, pe 14 februarie. „Când m-am născut, fratele meu (tenorul Nagy Robert), care citea «Alice în ţara minunilor», i-a spus mamei că-și dorește să mă numesc Alice”, povesteşte regizoarea născută la Hunedoara, în 1963.

10
/02
/14

„A râs Rebe, înseamnă că-i bine”, povestesc foștii studenți. „E imprevizibil”, spune Liviu Ciulei. „N-are fasoanele unui actor”, adaugă Andrei Pleșu. „E cel mai mare actor în viață”, mărturisea Clody Bertola.