Alexandru Lăzescu, numit redactor-şef al Revistei 22
https://www.ziarulmetropolis.ro/alexandru-lazescu-numit-redactor-sef-al-revistei-22/

Alexandru Lăzescu, fost preşedinte-director general al Societăţii Române de Televiziune, a fost numit redactor-şef al Revistei 22, înlocuindu-l în această funcţie pe Armand Goşu.

Un articol de Petre Ivan|29 noiembrie 2014

Armand Goşu şi-a anunţat demisia din funcţia de redactor-şef al Revistei 22, pe 16 septembrie, „fiind tot mai implicat în proiecte din afara ţării”, notează Mediafax.

Consiliul Director al Grupului pentru Dialog Social, care editează Revista 22, l-a numit în funcţia de redactor-şef pe Alexandru Lăzescu. Acesta a fost numit în funcţie după consultarea membrilor Grupului pentru Dialog Social, care au fost de acord în marea lor majoritate cu această numire, potrivit aceluiaşi comunicat.

Armand Goşu a deţinut funcţia de redactor-şef al Revistei 22 timp de aproximativ doi ani.

Revista 22 este un săptămânal independent de analiză politică şi actualitate culturală, editat de Grupul pentru Dialog Social.

Primul număr al Revistei 22 a apărut pe 20 ianuarie 1990.

Revista 22 este primul săptămânal independent postdecembrist. Publicaţia a primit numele 22 în amintirea zilei de 22 decembrie 1989, când dictatorul Nicolae Ceauşescu a părăsit clădirea Comitetului Central într-un elicopter, potrivit site-ului publicaţiei.

Alexandru Lăzescu a fost preşedinte-director general al TVR în perioada iunie 2010 – 12 iunie 2012, fiind la momentul respectiv numit membru în Consiliul de Administraţie al Televiziunii Române la propunerea preşedintelui României Traian Băsescu. El a fost şi director executiv al TVR, în anul 2000, şi a fost membru în Consiliul de Administraţie al Televiziunii Publice, între 2002 şi 2005.

Foto: Alexandru Lăzescu – Revista 22

01
/09
/23

Creativitatea dobândește o nouă definiție la cea de-a 18-a ediție a Festivalului Internațional de Film de Animație Animest. Între 6 și 15 octombrie, singurul eveniment cinematografic din România care califică filme pe lista candidaților eligibili la Oscaruri aduce pe marile ecrane din capitală cea mai bogată și mai diversă selecție de filme de până acum.

01
/09
/23

Începutul anului 2024 va aduce pe marile ecrane cel mai de anvergură documentar realizat în România despre Generația de Aur a fotbalului românesc. Și despre performanțele sale uluitoare, care au pus România pe harta lumii și au oferit unei țări întregi cele mai frumoase cadouri: identitate, într-o epocă a uniformizării, și multă speranță, într-una a tranziției.

01
/09
/23

Dincolo de a fi o celebrare a mișcării sistemului nostru solar în jurul centrului Căii Lactee, Galactic Tick Festival este un eveniment cultural și educativ dedicat copiilor și tinerilor. O sărbătoare a bucuriei transpusă în activități ce implică, printre altele, dans galatic și ateliere creative menite să facă din această călătorie o poveste de neuitat, asemeni celor pe care bunicii noștri ni le împărtășeau la gura sobei.

01
/09
/23

Ultima săptămână de Cinema în aer liber, care se desfășoară pe Insula Artelor din Parcul Titan, încheie sezonul de anul acesta și aduce pe marele ecran filme de luni până duminică, de la ora 20:00: un documentar, trei filme românești, trei thrillere și o comedie savuroasă.