Alexandru Tomescu, în concert sub bagheta lui Gerd Schaller, pe 16 noiembrie, la Sala Radio
https://www.ziarulmetropolis.ro/alexandru-tomescu-in-concert-sub-bagheta-lui-gerd-schaller-pe-16-noiembrie-la-sala-radio/

Violonistul Alexandru Tomescu va cânta alături de Orchestra Naţională Radio, sub bagheta dirijorului Gerd Schaller, pe 16 noiembrie, la Sala Radio din Capitală. Programul concertului este centrat pe sonorităţile pline de vervă ale muzicii italiene – Gioachino Rossini, Niccolò Paganini şi creaţia lui Piotr Ilici Ceaikovski „Capriciu Italian”, informează un comunicat remis MEDIAFAX.  Uvertura operei […]

Un articol de Andrada Văsii|7 noiembrie 2012

Violonistul Alexandru Tomescu va cânta alături de Orchestra Naţională Radio, sub bagheta dirijorului Gerd Schaller, pe 16 noiembrie, la Sala Radio din Capitală.

Programul concertului este centrat pe sonorităţile pline de vervă ale muzicii italiene – Gioachino Rossini, Niccolò Paganini şi creaţia lui Piotr Ilici Ceaikovski „Capriciu Italian”, informează un comunicat remis MEDIAFAX.

 Uvertura operei „Wilhelm Tell”, cea dintâi partitură de care se va bucura publicul prezent la concert, face parte din ultima creaţie lui Rossini şi este unul dintre cel mai des interpretate fragmente de operă din lume, adesea utilizat în filme artistice – precum „Portocala mecanică” (regia: Stanley Kubrick) – şi în emisiuni de radio şi televiziune.

Uvertura operei bazate pe piesa scrisă de Friedrich Schiller (a cărei acţiune redă întâmplări ale eroului popular al Elveţiei secolului al XIV-lea) începe cu o descriere sonoră de peisaj elveţian, sugerează o spectaculoasă furtună, evocă apoi muzica Tirolului şi se încheie cu momentul care punctează sosirea armatei elveţiene salvatoare.

Programul va continua cu două concerte semnate de Niccolò Paganini: „Concertul nr. 1 în re major pentru vioară şi orchestră” şi „Concertul nr. 2 în si minor pentru vioară şi orchestră”. Paganini este un compozitor extrem de îndrăgit de violonişti de renume, întrucât determină atingerea unor deosebite performanţe de virtuozitate. Celebritatea „Concertului nr. 2” aparţine finalului, în care un joc de clopoţei invită solistul la veritabile îndrăzneli în demonstraţiile sale sonore, asemenea focurilor de artificii.

„Capriciul Italian”, creaţie a lui Ceaikovski, va încheia o seară de bucurie în lumea muzicii. Poemul orchestral compus în 1880, rezultat din impresii de călătorie ale compozitorului la Roma, este, aşa cum o mărturisea artistul într-o scrisoare adresată Nadejdei von Meck, născut dintr-un proiect care urmărea „realizarea unei lucrări pline de efect graţie înlănţuirii unor melodii pline de voie bună, pe care le-a recepţionat în memorie, unele găsite în culegeri, altele auzite chiar de-a lungul străzilor”.

O prezenţă deja constantă pe scena Sălii Radio, dirijorul Gerd Schaller şi-a început cariera colaborând cu Opera de Stat din Hanovra. Repertoriul său este extrem de bogat şi cuprinde atât lucrări din repertoriul simfonic, vocal-simfonic, cât şi de operă, incluzând o variată paletă stilistică.

Gerd Schaller a colaborat cu Orchestra de Stat şi Orchestra Filarmonică Radio din Hanovra, Orchestra Filarmonică de Cameră din Leipzig, Orchestra Filarmonicii „George Enescu”, Orchestra Filarmonică de Cameră din Bamberg, Orchestra Simfonică a Teatrului Naţional din Praga, Orchestrele Radio din München şi Budapesta, Orchestra Operei Naţionale din Varşovia, cu ansamblul Munich Bach Soloists, cu Opera de Stat din Braunschweig. A fost dirijor principal al Teatrului de Stat din Braunschweig, iar între anii 2003 – 2006 a fost director artistic al Teatrului din Magdeburg.

Gerd Schaller a dirijat „Wozzeck” de Alban Berg, „Hérodiade” de J. Massenet, „Die tote Stadt” de Erich Wolfgang Korngold, „Adriana Lecouvreur” de Francesco Cilea, „Fedra” de Johann Simon Mayr, iar înregistrarea „Merlin” de Carl Goldmark a primit premiul Echo Classic pentru cea mai bună înregistrare de operă a anului2010.

Cu o carieră impresionantă, ce se întinde pe patru continente şi peste 30 de ţări, Alexandru Tomescu este unul dintre cei mai mari muzicieni români. Pretutindeni publicul şi presa apreciază la superlativ personalitatea carismatică a artistului, profunzimea şi frumuseţea interpretărilor sale.

Palmaresul lui Alexandru Tomescu numără peste 100 de premii I naţionale şi nu mai puţin de 26 de distincţii internaţionale, la concursuri de prestigiu precum: Nicolo Paganini (Italia), Pablo Sarasate (Spania), Marguerite Long – Jacques Thibaud (Franţa) sau George Enescu (România). În ultimii ani, tânărul violonist a fost invitat să se alăture pedagogilor celebri ai viorii în juriile unor concursuri internaţionale din Italia, Franţa şi România.

Un rol deosebit de important în formarea sa ca artist l-au avut profesorii săi, cei care l-au îndrumat, sprijinit şi inspirat de-a lungul anilor: mama sa, Mihaela Tomescu, maestrul Ştefan Gheorghiu, profesorul Eduard Schmieder şi violonişti renumiţi, precum Ruggiero Ricci, Igor Oistrach şi Tibor Varga.

De-a lungul a peste 20 de ani de activitate concertistică, acordurile viorii tânărului român au răsunat în cele mai mari săli de concerte ale lumii: Carnegie Hall – New York, Concertgebouw – Amsterdam, Berliner Philarmoniker, Théâtre des Champs Élysées – Paris sau Metropolitan Arts Center – Tokyo, alături de orchestre de prestigiu dirijate de dirijori celebri – Kurt Masur, Valery Gergiev şi Christoph Eschenbach.

Solist concertist al Orchestrei Naţionale Radio Bucureşti, tânărul violonist are o intensă activitate muzicală la nivel naţional, concertând pe scenele tuturor filarmonicilor din ţară. În calitatea sa de preşedinte al fundaţiei culturale „Remember Enescu”, Alexandru Tomescu este implicat în numeroase proiecte muzicale, în special organizarea concursului internaţional de vioară „Remember Enescu”.

Tânărul artist cântă pe celebra vioară Stradivarius Elder – Voicu din 1702, un instrument de o inestimabilă valoare, ce face parte din patrimoniul naţional al României.

 

Sursa: Mediafax

17
/10
/14

Luni, 20 octombrie 2014, la ora 11.00, în cadrul audițiilor de la Clubul Ramada-Majestic din București (Calea Victoriei nr. 38-40), Teatrul Național Radiofonic vă invită la o Evocare Adrian Pintea, prilej de a-l reasculta în spectacolul „Seducătorul din Sevilla și Oaspetele de piatră” de Tirso de Molina. Intrarea este liberă.

17
/10
/14

Peste 35 de artişti internaţionali vor participa la cea de-a noua ediţie a Festivalului Internaţional de Muzică de Cameră SoNoRo, care se va desfăşura în perioada 31 octombrie - 17 noiembrie, în Bucureşti, Cluj-Napoca şi Iaşi, sub tema "Bridges".

17
/10
/14

55 de ani de virtuozitate, 55 de ani de diversitate şi culoare la 15 instrumente tradiţionale de suflat, de fiecare dată acelaşi nume, DUMITRU ZAMFIRA - maestrul fluierelor ! Duminică, în ziua de 26 a lui Brumar, de Sămedru (Sf. Dumitru), de la ora 17.00, Sala Radio îmbracă straie de sărbătoare.

17
/10
/14

Bucharest Inside the Beltway este o platformă de teatru, care își propune să conecteze scena independentă din Statele Unite ale Americii cu cea din România. Evenimentul de lansare Bucharest inside the Beltway are loc vineri, 17 octombrie 2014, de la ora 20.00, la Carol 53.

16
/10
/14

Stefan Tarara, câştigătorul Concursului Enescu 2014, secţiunea vioară, este invitatul Marinei Constantinescu de vineri, 17 octombrie. Din această toamnă, poveştile culturale depănate în miez de noapte, la Nocturne, pot fi urmărite fiecare vineri, de la ora 24.00, la TVR 1, TVR HD şi TVR+.

16
/10
/14

Regizorul Radu Gabrea este omagiat la New York, în cadrul evenimentului “RADU GABREA Retrospective” organizat cu sprijinul Institutului Cultural Român, New York și în colaborare cu prestigiosul Tribeca Cinemas, în perioada 17 – 19 octombrie.

16
/10
/14

Actrița Bérénice Bejo, nominalizată la Oscar și Globul de Aur pentru rolul din The Artist, este unul dintre invitații speciali ai Les Films de Cannes à Bucarest. Ea va lua parte la premiera filmului The Search, alături de regizorul Michel Hazanavicius, și se va întâlni cu publicul român pe 25 octombrie, de la ora 12.00, la Cinema Elvira Popescu

16
/10
/14

Ajuns la jumătatea itinerariului, turneul naţional „VA PLACE TANGO ” se bucură de un succes extraordinar : după o deschidere specială şi neconvenţională a turneului la Palas Mall Iaşi, în faţa unui public de 1000 de spectatori, au urmat săli pline şi un public entuziast în Râmnicu Vâlcea, Botoşani, Bistriţa, Cluj-Napoca şi Timişoara.

16
/10
/14

Festivalul Sergiu Celibidache nu va mai fi organizat, motivul principal fiind "indiferenţa statului român, atunci când vine vorba de onorarea valorilor României", potrivit lui Serge Ioan Celibidache, care interzice, totodată, folosirea numelui şi a imaginii tatălui său de către instituţiile de stat.

16
/10
/14

Căzut în capcana eficienţei cu orice preţ, fotbalul nostru a început să moară, puţin câte puţin. La orice colţ de stradă strâmbă se găseşte câte un specialist care te întreabă răstit: „Ce doreşti, spectacol sau eficienţă?”. Aş vrea să răspund nuanţat, cu procente, dar deja răbdarea umanităţii a expirat şi mai avem doar variantele DA sau NU.