Berenice Bejo vine la Les Films de Cannes à Bucarest
https://www.ziarulmetropolis.ro/berenice-bejo-vine-la-les-films-de-cannes-a-bucarest/

Actriţa Bérénice Bejo, nominalizată la Oscar şi Globul de Aur pentru rolul din The Artist, este unul dintre invitaţii speciali ai Les Films de Cannes à Bucarest. Ea va lua parte la premiera filmului The Search, alături de regizorul Michel Hazanavicius, şi se va întâlni cu publicul român pe 25 octombrie, de la ora 12.00, la Cinema Elvira Popescu

Un articol de Petre Ivan|16 octombrie 2014

Berenice Bejo vine pentru prima dată în România, la Les Films de Cannes à Bucarest, pentru premiera celui mai recent film al ei, The Search, alături de regizorul Michel Hazanavicius. Lansat în competiție la Cannes 2014 și distribuit în România de Independența Film.

The Search este o dramă impresionantă care urmărește destinele a patru personaje în războiul din Cecenia. Bejo are rolul unei activiste pentru drepturile omului care se zbate să atragă atenția lumii asupra atrocităților de acolo.

Una dintre cele mai în vogă actrițe ale momentului în Franța, Bejo (născută în Argentina, dar stabilită în Franța) are peste 35 de filme în portofoliu și numeroase premii și nominalizări. Ea le va vorbi tinerilor actori și pasionaților de film despre actorie, provocări și succes sâmbătă, 25 octombrie, de la 12.00, la Cinema Elvira Berenice Bejo Popescu.

Născută în Argentina, dar stabilită în Franța, după ce familia ei a fugit din țară din cauza dictaturii, Bérénice Bejo a crescut într-un mediu de cineaști, tatăl ei fiind regizor. A intrat în atenția publicului și a presei cu partitura din Meilleur espoir féminin, regia Gérard Jugnot, pentru care a obținut o nominalizare la César tocmai pentru „Tânără speranță”, în 2000.

A urmat succesul cu OSS 117: Le Caire, nid d’espions (2006), o foarte amuzantă parodie a filmelor cu spioni, văzută de peste 2 milioane de spectatori numai în Franța și proiectată la București. A fost prima colaborare a trio-ului Michel Hazanavicius – Jean Dujardin – Bérénice Bejo.

Recunoașterea internațională a venit o dată cu The Artist, filmul mut care a dominat galele de premii pe anul 2011 și care i-a adus nominalizări la Oscar, Globurile de Aur și BAFTA pentru Cea mai bună actriță în rol secundar. Cu simpatica Peppy Miller, o starletă de Hollywood care se adaptează rapid la filmul vorbit, a câștigat și trofeul César pentru interpretare feminină în rol secundar.

The Artist, regizat de Michel Hazanavicius și distribuit de Forum Film, va fi proiectat cu intrare liberă la festival.

Performanța ei în Le Passé, drama iranianului Asghar Farhadi despre o femeie care se confruntă cu propriile alegeri, a fost recompensată cu Premiul de interpretare la Cannes 2013. Cu un an înainte, a fost gazda ceremoniilor de deschidere și închidere ale Festivalului de la Cannes. În același an, 2012, a primit Premiul Romy Schneider, acordat speranțelor feminine din cinema-ul francez.

Începând de miercuri, 15 octombrie, au fost puse vânzare primele bilete la proiecțiile Les Films de Cannes à Bucarest.

Les Films de Cannes à Bucarest are loc între 24 și 30 octombrie, la Cinema Studio, Patria și Elvira Popescu.

Foto : Berenice Bejo, Les Films de Cannes à Bucarest – filmedefestival.ro

25
/04
/24

Asociația Culturală Control N dă startul înscrierilor la a treia ediție a New Draft. Rezidența de dezvoltare de scenarii dedicată proiectelor din România și Republica Moldova se adresează regizorilor și scenariștilor, proaspeților absolvenți de facultăți de profil și autorilor din medii conexe, cu proiecte în faza de început.

12
/04
/24

„Guvernul Copiilor 2”, filmul vizionar regizat de Ioana Mischie, vine în cinematografe din 26 aprilie și prezintă publicului o lume imaginată de copiii români, cu vârste cuprinse între 7 și 12 ani, din diverse categorii sociale, care au fost intervievați cu privire la societatea ideală pe care ar clădi-o dacă ar deveni lideri.

05
/04
/24

Festivalul Filmului Palestinian, organizat de Centrul Cultural Mahmoud Darwish sub patronajul Ministerului Culturii din Palestina și al Ambasadei Statului Palestina în România, va avea loc între 18 și 21 aprilie la București și pe 28 aprilie în Cluj-Napoca iar programul detaliat și biletele sunt acum disponibile.

21
/03
/24

Cele mai noi filme cu Mads Mikkelsen și Sir Anthony Hopkins în rolurile principale și multipremiatul „All of Us Strangers” (foto) (r. Andrew Haigh) sunt doar câteva dintre titlurile incluse în programul celei de-a 23-a ediții a Festivalului Internațional de Film Transilvania, care va avea loc la Cluj-Napoca între 14 și 24 iunie.

12
/03
/24

Festivalul Internațional de Film Transilvania (TIFF) anunță prelungirea perioadei de desfășurare a ediției din 2024 cu o zi față de datele comunicate inițial.

01
/03
/24

Happy Cinema redifuzează filmul Oppenheimer, favorit la Oscar, în perioada 7-10 martie, în toate cinematografele din țară. Oppenheimer este un thriller epic filmat în IMAX® care aruncă publicul în paradoxul palpitant al omului enigmatic care trebuie să riște să distrugă lumea pentru a o salva. Pelicula spune povestea fizicianului J. Robert Oppenheimer și a rolului pe care l-a avut în dezvoltarea bombei atomice.