Alexandru Tomescu şi Orchestra Română de Tineret dirijată de Cristian Mandeal, la „Vara Magică”
https://www.ziarulmetropolis.ro/alexandru-tomescu-si-orchestra-romana-de-tineret-dirijata-de-cristian-mandeal-la-vara-magica/

După 6 concerte desfăşurate cu succes în Curtea Ateneului Român, Festivalul Internaţional „Vara Magică” continuă.

Un articol de Liliana Matei|31 iulie 2020

Pe data de 5 august va avea loc un recital susţinut de violonistul Alexandru Tomescu şi pianistul Josu de Solaun, ce va cuprinde un program divers cu Suita italiană de Igor Stravinski, 5 melodii de Prokofiev, Suita populară spaniolă de Manuel De Falla, Impromptu concertant de George Enescu, Dansuri românești de Bela Bartok – aşa cum era de aşteptat, într-un concert sold out.

În seara de 6 august, după mai bine de jumătate de an în care nu a putut fi văzută de publicul bucureştean, Orchestra Română de Tineret, dirijată de Cristian Mandeal, solist violoncelistul Ștefan Cazacu va prezenta un program exclusiv Haydn, cuprinzând Serenada pentru orchestră de coarde, Concertul pentru violoncel și orchestră în re major şi Simfonia nr. 60 “Il Distratto”, program ce va fi cantat cu o zi înainte pentru public de la Sinaia

Pentru prima dată în aer liber, Festivalul Internațional „Vara Magică” invită pentru a noua oară consecutiv iubitorii de muzică clasică aflați în București în această vară să vină la seria de concerte camerale și simfonice ce se va desfășura de pe 15 iulie până pe 27 august, în serile de miercuri și joi, de la ora 20, în Curtea Ateneului Român, sub genericul „Anul Beethoven la Bucureşti”.

Crescând în anvergură an după an, Festivalul Internațional „Vara Magică” va mai aduce în săptămânile următoare pe originala scenă din faţa Ateneului formaţii orchestrale printre care Orchestra Naţională Simfonică a României, dirijată de acelaşi Cristian Mandeal, într-un concert fără solist, Romanian Chamber Orchestra, dirijor Cristian Măcelaru, Romanian Sinfonietta Orchestra, dirijor şi solist Alexander Sitkovetsky  – vioară şi Kamerata Kronstadt, sub bagheta lui Cristian Oroșanu şi recitaluri camerale extraordinare susţinute de Octetul Regal şi de Trio Georgeta Iordache – vioară, Andrei Ioniţă – violoncel, Daria Tudor – pian.

Așadar, din 15 iulie până pe 27 august, 7 seri orchestrale şi 7 seri de muzică de cameră de cel mai înalt nivel vor reprezenta atracțiile acestui an la Festivalul Internațional „Vara Magică” OPEN AIR, în curtea Ateneului Român.

17
/03
/23

O apariție inedită în capitala unde tangoul are rădăcini adânci. Tangotic aduce pe scena Palatului Bragadiru, tangoul argentinian si romanța în fuziune cu elemente jazz, rock și afro, precum și un repertoriu original de tangouri românești, sâmbătă, 18 martie, de la ora 19:00.

13
/03
/23

Studenți ai Universității Naționale de Arte George Enescu din Iași alături de studenți ai Conservatoarelor Cesare Pollini din Padova și Alessandro Scarlatti din Palermo, vor susține un concert în cadrul primei ediții a turneului Youth International Musical Performance Meeting.

07
/03
/23

Cea de-a patra ediție a Festivalului Classix s-a încheiat în valuri de aplauze pe 4 martie la Iași, pe scena Teatrului Național „Vasile Alecsandri”.

03
/03
/23

Cu ocazia împlinirii a 30 de ani de la aderarea României la Organizația Internațională a Francofoniei (OIF), Institutul Cultural Român de la Madrid, în colaborare cu Institutul Francez din Madrid, cu sprijinul Ambasadei României în Regatul Spaniei și al Consulatului General al României la Sevilla, organizează concertele de jazz „Drive” susținute de trio-ul timișorean JazzyBIT, vineri, 3 martie, la Teatrul Institutului Francez din Madrid și sâmbătă, 4 martie, la Muzeul Interactiv al Muzicii MIMMA din Málaga.

02
/03
/23

Miercuri, 8 martie 2023 (de la ora 19.00), Ziua Femeii va fi marcată la Sala Radio printr-un concert prezentat de Big Band-ul Radio și invitatul său special: Connect-R. Evenimentul se va derula cu participarea Orchestrei de Cameră Radio și sub bagheta dirijoarei Simona Strungaru . Concertul se intitulează „Noi ne potrivim”, după piesa compusă de Connect-R, care va și deschide evenimentul de la Sala Radio.