„Alice T.”. Furia ★★★
https://www.ziarulmetropolis.ro/alice-t-furia/

CRONICĂ DE FILM „Alice T.” (2018), noul film al lui Radu Muntean, este portretul puternic, incomod şi dureros al unei adolescente în România de astăzi.

Un articol de Ionuţ Mareş|12 noiembrie 2018

Nici nu apuci să te instalezi bine în fotoliul de cinema, că Alice (Andra Guți), protagonista noului film regizat de Radu Muntean, are o ceartă violentă cu mama sa, Bogdana (Mihaela Sîrbu) – fata trântește ușa și înjură, mama o trage de păr.

Motivul? Bogdana află, spionându-i telefonul, că Alice ar fi însărcinată. Așa că, pentru a fi sigură, o forțează inclusiv să facă un test de sarcină, pe care adolescenta îl sabotează, într-unul din multele gesturi de rebeliune care o caracterizează.

Brutalitatea disputei, redată, ca întreg filmul, într-un tradițional plan-secvență, des întâlnit în cinema-ul lui Radu Muntean, nu mai poate fi ștearsă de încercările de tandrețe, mai mult forțate, ale mamei din finalul scenei, care nu e lipsită de unele stridențe. De altfel, schimbările dese de stare între mamă şi fiică nu sunt extrem de convingătoare.

Această primă confruntare stabilește tonul din „Alice T.”, pe care Radu Muntean l-a scris împreună cu colaboratorii săi obișnuiți, Alex Baciu și Răzvan Rădulescu: încă de la început, spectatorul este pus într-o poziție inconfortabilă, chiar bruscat. De aici și o senzație aproape neîntreruptă de disconfort (care atinge apogeul într-o secvență când, în timpul unei vizite la o prietenă, Alice are o menstruație puternică după ce a luat nişte pastile, fapt ce pare să nu o sperie însă).

Și asta în principal din cauza temperamentului vulcanic al fetei, care o face antipatică – un amestec de insolență, dorință de independență, nesiguranță camuflată prin agresivitate și o mare energie, sugerată vizual inclusiv prin culoarea roșcată, vie, a părului.  O fată despre care aflăm că a fost de fapt adoptată şi că ar putea avea chiar origine rome, aşa cum îi aruncă ea în faţă tatălui ei, reluând ironic un reproş care probabil i-a mai fost adus în trecut şi a lăsat răni adânci.

Este un personaj în permanent asalt, inclusiv ca armă de apărare, asupra celor din jur, fără prilej de respiro sau de reflecție, ceea ce sporește forța emoțională a secvenței cu rol expiator din final, cea mai bună din tot filmul. O secvenţă ce dezvăluie fragilitatea pe care fata a ascuns-o atât de bine până atunci, în vertijul de gesturi şi fapte sfidătoare.

Iar filmul se sprijină în mare măsură pe expansivitatea protagonistei. Interpretarea proaspătă, deopotrivă instinctivă și calculată, a debutantei Andra Guți face ca personajul ei să fie singurul care reușește să iasă din limitele destul de stricte pe care scenariul le impune și să prindă viață.

Personajele secundare, poate cu excepția timidă a mamei, ale cărei traume sunt devoalate de asemenea treptat, sunt simpli sateliți, fără identitate şi chip, cu rolul unic de a o pune pe Alice în situații care să îi releve caracterul – de la iubitul care a lăsat-o gravidă, cea mai bună prietenă şi profesori şi până la rude, tatăl divorţat şi noua parteneră a acestuia.

Iar unele dialoguri nu par să aibă alt scop decât acela de a mai livra, destul de convențional şi previzibil, noi informații despre Alice. De pildă, relația adolescentei cu tatăl ei (Șerban Pavlu) este expediată în două secvenţe în care singurele remarci ale bărbatului sunt persiflări la adresa sarcinii fetei. La fel şi relaţia lui Alice cu iubitul mamei (Bogdan Dumitrache).

Nici legătura cu mama nu e lipsită de o uşoară artificialitate din cauza rigidităţii scenariului, aşa cum o arată o secvenţă ratată când cele două merg să cumpere haine, iar Bogdana îi sugerează lui Alice că paltonul pe care l-a probat îi vine şi ei foarte bine, acum că va avea un copil (simbolistica momentului este mult prea apăsată).

Lăudabilă la „Alice T.”, care se dovedeşte cel mai cinic şi cel mai încrâncenat film al lui Radu Muntean, este totuşi mutarea perspectivei de pe problema sarcinei, care rămâne în plan secund (deşi într-un alt film ar fi fost motorul narativ), pe portretul puternic, incomod şi dureros al acestei fete, în fond, neînţelese. Cineastul reia totodată o obsesie mai veche a sa, prezentă şi în precedentele trei filme – disoluţia familiei din clasa de mijloc, doar că acum accentul se transferă pe copil.

Şi sugerează, uşor demonstrativ, că multe din problemele protagonistei sunt comune pentru o întreagă generaţie, puţin discutată de altfel în cinema-ul românesc. O idee destul de la îndemână, dar pusă în scenă într-un mod care împiedică orice tentativă de idealizare.

„Alice T.” a intrat în cinematografe la 9 noiembrie, fiind distribuit de Voodoo Films.

Rating Ziarul Metropolis: ★★★

 

20
/08
/14

Filmele scurte care au avut cel mai mare impact la public în 2013 și 2014 se reunesc sâmbătă, pe 30 august, la Teatrul de Vară Herăstrău. ShortsUP În Parc aduce sub cerul liber o colecție de scurtmetraje ce a strâns un număr record de emoții, aplauze și hohote de râs pe parcursul ultimilor doi ani.

19
/08
/14

Actriţa americană Diane Keaton va primi, în această toamnă, premiul Golden Icon pentru întreaga carieră, la cea de-a zecea ediţie a Festivalului Internaţional de Film de la Zurich, Elveţia (25 septembrie - 5 octombrie).

19
/08
/14

Prima ediţie a Festivalului de film inspiraţional din România, va avea loc în perioada 25-28 septembrie 2014, în Bucureşti, la Noul Cinematograf al Regizorului Român. Invitatul special al acestei prime ediţii este Maia Morgenstern.

18
/08
/14

Între 3 şi 12 octombrie, cel mai dinamic şi îndrăgit festival de film din Bucureşti se întoarce pentru cea de-a noua ediţie. În deschidere va rula animația The Boxtrolls, proiectat în premieră în Europa de Sud-Est.

18
/08
/14

Lungmetrajul "Remote Control", de Byamba Sakhya, a câştigat marele trofeu la cea de-a 11-a ediţie a Festivalului Internaţional de Film Independent Anonimul, care s-a desfăşurat între 12 şi 17 august, în Bucureşti, la arena Verde Stop şi Cinema Studio.

17
/08
/14

MARI FILME ROMÂNEȘTI UITATE Realizat într-o libertate mult mai mare pentru televiziunea iugoslavă în 1978, „Salonul nr. 6”, după scrierea omonimă a lui Anton Cehov, este denunţarea directă a sistemului totalitar pe care Lucian Pintilie nu a putut-o pune în practică în România.

15
/08
/14

Lungmetrajul "O vară de neuitat", de Lucian Pintilie, va fi proiectat la cea de-a cincea ediţie a Divanului Degustătorilor de Film şi Artă Culinară, din localitatea Cetate din judeţul Dolj, cu ocazia împlinirii a 20 de ani de la realizarea coproducţiei româno-franceze. Regizorul filmului, unul dintre invitaţii speciali ai festivalului, va fi prezent la eveniment.

14
/08
/14

În această seară, de la ora 22.40, Ana Ularu va putea fi văzută, la Arena Verde Stop din Bucureşti, în scurtmetrajul L1-L5, în cadrul Festivalului de Film Anonimul (intrarea liberă).

14
/08
/14

Razvan Vasilescu s-a nascut pe 14 august 1954, la Ploiesti. Actor de film, teatru şi televiziune, Vasilescu s-a apucat de actorie după ce l-a vazut pe Jean Gabin la televizor: „Aveam vreo 7-8 ani, priveam la televizor si l-am vazut pe Jean Gabin. Si-atunci am zis: Vreau sa ma fac ca asta! Artist de cinema!"

14
/08
/14

Cainele japonez, debutul în regia de lungmetraj al lui Tudor Cristian Jurgiu, este propunerea României la ediţia din 2015 a premiilor Oscar, la categoria "cel mai bun film străin". „Este un film bun şi fără să fie premiat la Oscar”, glumeşte Victor Rebengiuc.

13
/08
/14

"Minuni/ Le meraviglie", filmul recompensat cu marele premiu al juriului la Festivalul de la Cannes 2014 şi în care rolul principal este interpretat de românca Alexandra Lungu, a deschis, marţi seară, Festivalul Internaţional de Film Independent Anonimul de la Bucureşti.