CRONICĂ DE FILM „Alice T.” (2018), noul film al lui Radu Muntean, este portretul puternic, incomod şi dureros al unei adolescente în România de astăzi.
Un articol de Ionuţ Mareş|12 noiembrie 2018
Nici nu apuci să te instalezi bine în fotoliul de cinema, că Alice (Andra Guți), protagonista noului film regizat de Radu Muntean, are o ceartă violentă cu mama sa, Bogdana (Mihaela Sîrbu) – fata trântește ușa și înjură, mama o trage de păr.
Motivul? Bogdana află, spionându-i telefonul, că Alice ar fi însărcinată. Așa că, pentru a fi sigură, o forțează inclusiv să facă un test de sarcină, pe care adolescenta îl sabotează, într-unul din multele gesturi de rebeliune care o caracterizează.
Brutalitatea disputei, redată, ca întreg filmul, într-un tradițional plan-secvență, des întâlnit în cinema-ul lui Radu Muntean, nu mai poate fi ștearsă de încercările de tandrețe, mai mult forțate, ale mamei din finalul scenei, care nu e lipsită de unele stridențe. De altfel, schimbările dese de stare între mamă şi fiică nu sunt extrem de convingătoare.
Această primă confruntare stabilește tonul din „Alice T.”, pe care Radu Muntean l-a scris împreună cu colaboratorii săi obișnuiți, Alex Baciu și Răzvan Rădulescu: încă de la început, spectatorul este pus într-o poziție inconfortabilă, chiar bruscat. De aici și o senzație aproape neîntreruptă de disconfort (care atinge apogeul într-o secvență când, în timpul unei vizite la o prietenă, Alice are o menstruație puternică după ce a luat nişte pastile, fapt ce pare să nu o sperie însă).
Și asta în principal din cauza temperamentului vulcanic al fetei, care o face antipatică – un amestec de insolență, dorință de independență, nesiguranță camuflată prin agresivitate și o mare energie, sugerată vizual inclusiv prin culoarea roșcată, vie, a părului. O fată despre care aflăm că a fost de fapt adoptată şi că ar putea avea chiar origine rome, aşa cum îi aruncă ea în faţă tatălui ei, reluând ironic un reproş care probabil i-a mai fost adus în trecut şi a lăsat răni adânci.
Este un personaj în permanent asalt, inclusiv ca armă de apărare, asupra celor din jur, fără prilej de respiro sau de reflecție, ceea ce sporește forța emoțională a secvenței cu rol expiator din final, cea mai bună din tot filmul. O secvenţă ce dezvăluie fragilitatea pe care fata a ascuns-o atât de bine până atunci, în vertijul de gesturi şi fapte sfidătoare.
Iar filmul se sprijină în mare măsură pe expansivitatea protagonistei. Interpretarea proaspătă, deopotrivă instinctivă și calculată, a debutantei Andra Guți face ca personajul ei să fie singurul care reușește să iasă din limitele destul de stricte pe care scenariul le impune și să prindă viață.
Personajele secundare, poate cu excepția timidă a mamei, ale cărei traume sunt devoalate de asemenea treptat, sunt simpli sateliți, fără identitate şi chip, cu rolul unic de a o pune pe Alice în situații care să îi releve caracterul – de la iubitul care a lăsat-o gravidă, cea mai bună prietenă şi profesori şi până la rude, tatăl divorţat şi noua parteneră a acestuia.
Iar unele dialoguri nu par să aibă alt scop decât acela de a mai livra, destul de convențional şi previzibil, noi informații despre Alice. De pildă, relația adolescentei cu tatăl ei (Șerban Pavlu) este expediată în două secvenţe în care singurele remarci ale bărbatului sunt persiflări la adresa sarcinii fetei. La fel şi relaţia lui Alice cu iubitul mamei (Bogdan Dumitrache).
Nici legătura cu mama nu e lipsită de o uşoară artificialitate din cauza rigidităţii scenariului, aşa cum o arată o secvenţă ratată când cele două merg să cumpere haine, iar Bogdana îi sugerează lui Alice că paltonul pe care l-a probat îi vine şi ei foarte bine, acum că va avea un copil (simbolistica momentului este mult prea apăsată).
Lăudabilă la „Alice T.”, care se dovedeşte cel mai cinic şi cel mai încrâncenat film al lui Radu Muntean, este totuşi mutarea perspectivei de pe problema sarcinei, care rămâne în plan secund (deşi într-un alt film ar fi fost motorul narativ), pe portretul puternic, incomod şi dureros al acestei fete, în fond, neînţelese. Cineastul reia totodată o obsesie mai veche a sa, prezentă şi în precedentele trei filme – disoluţia familiei din clasa de mijloc, doar că acum accentul se transferă pe copil.
Şi sugerează, uşor demonstrativ, că multe din problemele protagonistei sunt comune pentru o întreagă generaţie, puţin discutată de altfel în cinema-ul românesc. O idee destul de la îndemână, dar pusă în scenă într-un mod care împiedică orice tentativă de idealizare.
„Alice T.” a intrat în cinematografe la 9 noiembrie, fiind distribuit de Voodoo Films.
Rating Ziarul Metropolis: ★★★
