Alternopedia lansează Promisiunile
https://www.ziarulmetropolis.ro/alternopedia-lanseaza-promisiunile/

Alternopedia lansează astăzi, Promisiunile Alternopedia, prima campanie de comunicare a noului brand al Asociaţiei TETA.

Un articol de Andrada Văsii|3 decembrie 2013

Alternopedia lansează astăzi, Promisiunile Alternopedia, prima campanie de comunicare a noului brand al Asociaţiei TETA.

Campania a fost inspirată și gândită alături de unul dintre participanții la program și se bucură de implicarea organizatorilor și a trainerilor Alternopedia.

Alternopedia este un program de explorare personală care folosește tehnici teatrale și exerciții specifice pregătirii unui actor pentru a-i aduce pe participanți mai aproape de ei înșiși. Este deschis oricărei persoane peste 14 ani, cu sau fără pregătire în domeniul artistic, și se întâmplă în București, săptămână de săptămână.

Demarat în luna octombrie a acestui an, Alternopedia reprezintă o continuare organică a Festivalului Național de Teatru Tânăr IDEO IDEIS, evenimentul pe care Asociația TETA îl organizează de 8 ani la Alexandria.

Ca structură, Alternopedia înseamnă 2, 4, 6 sau 8 luni de recreație inspirată de teatru, organizată în 4 module diferite, care trebuie urmate progresiv (autocunoaștere, lucru în echipă, improvizație și interpretare).

Teatru intensiv cu Alternopedia

Fiecare modul se desfășoară pe durata a 7 săptămâni și include 8 întâlniri: 7 ateliere de dezvoltare personală prin tehnici teatrale, fiecare a câte 3 ore, cu un trainer-actor (Sabina Brândușe, Alexandru Pavel, Adrian Nicolae și Alin State); 1 atelier tematic (teatru-dans cu Florin Fieroiu, scrimă & stage combat cu Florin Kevorkian, muzică & ritm cu Andrei Robin Proca, actorie de film cu Andi Vasluianu).

Citiţi şi: Alternopedia – un nou proiect TETA, inspirat de IDEO IDEIS

În plus, la finalul modulului, fiecare participant are ocazia să intre în dialog cu unul dintre susținătorii proiectului (Marius Manole, Cătălin Ștefănescu, Vlad Zamfirescu și Medeea Marinescu), în cadrul unui masterclass, marca Alternopedia.

La începutul lunii decembrie prima generație de alternopezi a terminat primul modul al programului, pregătindu-se pentru cel de-al doilea în ianuarie 2014.

Înveți altfel, la Alternopedia

„Am venit la Alternopedia într-o căutare de acel «eu» pe care l-am uitat poate, cândva, în copilărie. Puțin sceptic la început, am fost surprins de ce energii și descoperiri au fost la ateliere, cât de diferiți eram de la săptămână la săptămână. Încă nu l-am gasit pe «eu», dar parcă plec altfel după fiecare atelier”. (Vlad Teioșanu, alternoped în modulul I)

Campania de comunicare a fost realizată cu sprijinul unuia dintre participanții la program, Bogdan Theodor Olteanu, Managing Partner al agenției Bortun Olteanu. Execuția campaniei a fost realizată in house, de către organizatorii și trainerii Alternopedia. Shootingul și teaserele video sunt semnate de fotograful Adrian Bulboacă, iar grafica de designerul Adriana Guță.

Pornind de la insight-urile propuse de trainerii programului, campania se axează pe 3 dintre obiectivele Alternopedia: autocunoaștere, încredere în sine și relaxare corporală.

„Îmi conștientizasem de ceva timp deja nevoia de a-mi dezvolta creativitatea, spontaneitatea, și de a fi mai degajată în lucrul cu oamenii. Eram în căutarea unor cursuri de improvizație și actorie. Nu aveam niciun reper sau recomandare pe linia asta, așa că am început să-mi fac singură research-ul, până când întâmplător mi-a sărit în ochi interviul din Sub25 cu Adi Nicolae, unul din trainerii Alternopedia. De acolo și până la a trimite un mail nu a fost decât un vibe puternic pozitiv”, declara Camelia Păduraru, alternoped în modulul I.

Foto credit: Alternopedia

10
/10
/14

Naţionaliştii de pripas şi-au pus fularul tricolor în jurul gâtului şi au ieşit la defilare. Că nu ştiu ei foarte bine ce e dragostea...de ţară, de fotbal, de oameni, nici nu mai contează, o gură mare e capabilă să anihileze un întreg batalion de idei, sentimente şi concepte bine structurate.

09
/10
/14

Premiul Nobel pentru literatură pe anul 2014 a fost acordat scriitorului francez Patrick Modiano, "pentru arta memoriilor, prin care a evocat cele mai greu de înţeles destine umane şi a dezvăluit universul ţărilor aflate sub ocupaţie", a precizat Comitetul Nobel. Patrick Modiano are 69 de ani şi este cel de-al 11 scriitor de origine franceză care câştigă Premiul Nobel pentru literatură.

09
/10
/14

Cea de-a VI-a ediție a celui mai important eveniment cinematografic al toamnei din Transilvania, “Festivalul Internațional de Film Comedy” debutează vineri, 10 octombrie. Lungmetrajul “Hector în căutarea fericirii”, în regia lui Peter Chelsom, este programat în Deschiderea Comedy Cluj, de la ora 19:00, la Cinema Florin Piersic.

09
/10
/14

Joi, 9 octombrie, aduce în agenda celei de-a noua ediţii Anim’est una dintre cele mai îndrăgite competiţii ale festivalului, cea de Videoclip şi Advertising. În programul zilei se înscriu şi alte proiecţii şi evenimente speciale: competiţia Balkanimation, o prezentare despre animaţia daneză susţinută de doi invitaţi de seamă de anul acesta, noi titluri din competiţiile internaţionale şi o petrecere cu Invisible Raincoats, cel mai recent proiect Minus.

08
/10
/14

În cazul acordului dintre subiect și predicat atunci când avem de-a face cu substantivul colectiv „majoritatea”, trebuie să ținem cont atât de regulile gramaticale, cât și de înțelesul logic avut de termenul respectiv în propoziții sau fraze.

08
/10
/14

Prima ediţie, dedicată Concursului George Enescu recent încheiat, se difuzează în 10 octombrie, de la ora 24.00, la TVR 1, TVR HD şi TVR+. Marina Constantinescu stă de vorbă cu Dana Borsan, Marin Cazacu, Dan Dediu şi Florin Croitoru, membri în cele patru jurii ale Concursului George Enescu 2014.

08
/10
/14

Festivalul Internaţional de Teatru Fest(in) pe Bulevard, organizat de Teatrul Nottara şi finanţat de Primăria Municipiului Bucureşti, Consiliul General al Municipiului Bucureşti şi Ministerul Culturii, având şi sprijinul UNITER, va avea loc în perioada 11–18 octombrie 2014. În cadrul acestui eveniment, în cele două săli ale Teatrului Nottara şi în teatrele partenere, se vor juca o serie de producţii ale unor trupe din ţară şi din străinătate, precum și patru spectacole marca Nottara, dintre care trei vor intra în competiție.

08
/10
/14

În urmă cu 150 de ani, în octombrie, 1864, prin decretul lui Alexandru Ioan Cuza, se înfiinţa Conservatorul de Muzică şi Declamatiune din Bucureşti. S-a numit, de-a lungul timpului, Academie Regală de Muzică şi Artă Dramatică, Conservator de Stat, Academie de Muzică şi Universitate Naţională, iar istoria sa a reflectat întru totul istoria vremurilor tulburi pe care le-a parcurs într-un deceniu şi jumătate.

08
/10
/14

Prima reprezentaţie din această stagiune a spectacolului „Mozart Steps”, creat de Gigi Căciuleanu la Teatrul Național Radu Stanca Sibiu, va avea loc joi, 9 octombrie, ora 19:00. Trei zile mai târziu, spectacolul se va regăsi în programul Festivalului Internaţional de Teatru pentru Publicul Tânăr (FITPT) de la Iaşi, iar pe 27 octombrie se va juca la Bucureşti, în cadrul Festivalului Naţional de Teatru (FNT).