Amy
https://www.ziarulmetropolis.ro/amy/

Rulează  în cinematografe un documentar care recompune drumul grăbit spre moarte care a fost viaţa acestei femei care va rămâne pentru totdeauna tânără. E cumplit.

Un articol de Andrei Crăciun|13 octombrie 2015

Ce făceați pe 23 iulie 2011? Nu prea pot să uit: era ziua în care împlineam douăzeci și opt de ani. Fusesem, îndelung, convins că nu voi apuca ziua aceea, dar iată că eram pe o insulă grecească, înaintând către nicăieri într-o relație demult defunctă; în ajun tocmai admirasem un orb care privea un apus de soare, eram la masă, întrebându-mă ce a văzut orbul, eram la masă și vin era în pahare și mă pregăteam să mai cer o porție mică de brânză feta, simplă, fără nimic.

Atunci am aflat că în Londra tocmai a murit Amy Winehouse, la douăzeci și șapte de ani, nemernica. Îmi doream în egală măsură să mor și să trăiesc, probabil că îmi era, pe atunci, destul de indiferentă viața, care, firește, n-a ezitat să se răzbune pe indiferența mea. Dar eu trăiam, iar Amy Winehouse nu mai trăia.

Rulează în cinematografe un documentar dedicat vieții acestei artiste care a ajuns prea sus, fără să cunoască zborul la acele altitudini, ca și cum la acele altitudini chiar s-ar putea zbura.

Merg la cinema, îl privesc, deloc resemnat. Încerc să o înțeleg pe Amy Winehouse, încerc să îi înțeleg apetitul pentru autodistrugere, furia cu care și-a încheiat existența. Cumva, cred că reușesc. Nu îmi e străină furia aceasta.

Și eu am scris versuri, numai că versurile mele nu au ajuns niciodată la milioane de oameni, eu nu am umplut stadioane în care oamenii să recunoască în ceva scris de mine o durere foarte comună, și nu voi umple nici de aici înainte. Amy Winehouse a reușit asta. Ea, care era destinată jazz-ului, și a sfârșit în cel mai grotesc comercial. Ea, o evreică deloc oarecare, care s-a agățat de iubire ca de cea mai cruntă iluzie. Ea, care înaintând în tunel, nu și-a pierdut simțul umorului. Amy Winehouse a zburat, deși era destinată prăbușirii. Acestei forme de curaj încă nu i s-a găsit un nume potrivit.

Privesc documentarul și văd o poetă a faptului banal de a suferi, o poetă incapabilă de viață, văd milioanele de dolari care cad peste ea ca niște lopeți grele de întuneric. Amy Winehouse a băut, incapabilă de reabilitare, a băut și s-a drogat, și și-a irosit harul, ca și cum viața n-ar fi meritat trăită.

Au trecut patru ani de atunci și poate că vor mai trece. Încă nu am un răspuns: nu știu dacă viața merită sau nu merită trăită, dar eu trăiesc, iar Amy Winehouse nu mai trăiește. Aceasta este – totodată – o iluzie: această femeie continuă să fie iubită de atâția oameni egoiști, și mult rătăciți se vor agăța de versurile ei negre, ca de o speranță. Cu siguranță, Amy Winehouse, așa moartă cum e, e mai vie decât mine.

Privesc documentarul și mă uluiește incredibila transpunere în vers a realului. Amy Winehouse a fost, mai ales, un fidel funcționar al propriei existențe tulburate, înregistrându-și deriva cu o cruzime îngrozitor de autentică. Mulțimile sunt, uneori, în stare să recunoască autenticitatea. Totodată, mulțimile nu știu să se oprească din această ridicare și demolare a idolilor.

Privesc documentarul. Amy Winehouse avea un teribil talent, precum se știe. Era un talent adevărat – un talent care izbucnea și se impunea de la sine. Acest talent nu avea sub el terenul solid al unei culturi care să împiedice prăbușirea. Ceea ce nu înseamnă că Amy Winehouse era superficială. Nu era. Capacitatea de a te întoarce din adâncul tău cu ceva care să le folosească altora ține de o profunzime la care noi, supraviețuitorii zilei de 23 iulie 2011, încă nu am ajuns și – cei mai mulți – nici nu vom ajunge vreodată.

Privesc documentarul. Toate alegerile greșite ale unei femei tinere și foarte singure. Solidarizez cu pofta ei de moarte, cu această revoltă față de toți acești oameni care sunt gata să îți dea bani, într-un târg în care trebuie să le dai la schimb sufletul.

Amy Winehouse a murit pentru că acest târg este incorect. Amy Winehouse, deloc cultă, deloc superficială, a simțit, cu adevărat, nedreptatea acestei înțelegeri prea puțin înțeleasă.

Amy Winehouse s-a sinucis și a fost ucisă, deopotrivă. Ar putea fi o lecție care să folosească următorului superstar care tocmai împlinește douăzeci și șapte de ani. Așa ceva, însă, desigur că nu se va întâmpla. Există oameni pentru care, în timp ce noi tot adăugăm zile, nu există alt drum.

Lopeți grele de întuneric. Negru.

26
/02
/13

Patru lungmetraje intră anul acesta în cursa pentru trofeul acordat Celui mai bun film, la Gala Premiilor Gopo:Toată lumea din familia noastră (r. Radu Jude), Despre oameni și melci (regia: Tudor Giurgiu), Visul lui Adalbert (r. Gabriel Achim) și Undeva la Palilula (r. Silviu Purcărete). Autorii celor patru filme – Radu Jude, Tudor Giurgiu, Gabriel Achim și Silviu Purcărete – concurează și pentru statueta care răsplătește Cea […]

26
/02
/13

BRITISH COUNCIL ROMÂNIA și Asociația K’ARTE prezintă cea de a doua ediţie a proiectului “British Documentary” la Targu Mureș, începând cu data de 2 martie 2013. Seria de filme documentare de anul acesta de la  “British Documentary”  include opt proiecții care vor avea loc  în perioada 02-24 martie, în zilele de sâmbătă și duminică, începând cu ora 18.30, la Cinematograful […]

25
/01
/13

Lungmetrajul „După dealuri”, de Cristian Mungiu, a fost marele câştigător al galei Best Film Fest, care a avut loc joi seară şi în cadrul căreia au fost premiate cele mai bune producţii cinematografice ale anului trecut, informează un comunicat al organizatorilor, Asociaţia Film România. Premiile au fost acordate în urma voturilor exprimate de jurnaliştii de […]

12
/11
/12

Filmul „După dealuri”, de Cristian Mungiu, a primit premiul publicului, acordat în cadrul secţiunii Balkan Survey de la Festivalul Internaţional de la Salonic (2 – 11 noiembrie), potrivit site-ului evenimentului. The Fischer Audience Award pentru un film din cadrul secţiunii Balkan Survey a fost acordat peliculei „După dealuri”. Distincţia a fost ridicată, în numele regizorului, […]

07
/11
/12

Festivalul Internaţional de la Salonic, care se desfăşoară în perioada 2-11 noiembrie, unul dintre cele mai mari evenimente de gen din regiune, îi dedică o retrospectivă integrală regizorului Cristian Mungiu. La Salonic sunt proiectate toate filmele cineastului român, de la scurtmetrajele de şcoală „Mariana” (1997) şi „Mâna lui Paulista” (1998) până la cel mai nou […]

05
/11
/12

Cineastul român Cristian Mungiu a fost nominalizat la premiile decernate de Academia de Film Europeană (EFA) pe anul 2012, la categoria „cel mai bun scenariu”, cu filmul „După dealuri”, pe care l-a şi regizat, informează site-ul instituţiei. Nominalizările pentru premiile Academiei de Film Europene au fost anunţate, sâmbătă, la Festivalul Filmului European de la Sevilla. Cea de-a […]

23
/10
/12

O mie cinci sute de spectatori entuziaşti au asistat la Bruxelles, Gent şi Liege la avanpremiera belgiană a filmului ‘După dealuri’, de Cristian Mungiu, în prezenţa regizorului român şi a actriţelor principale premiate la Cannes, Cosmina Stratan şi Cristina Flutur, informează luni un comunicat de presă al ICR Bruxelles.  Premiera de la Bruxelles a fost […]